Verdict după moarte, în cazul groaznicului accident de la Codăești în care a murit un mire, o mireasă și cavalerul de onoare

În acești doi ani, în urma celor trei tineri, au rămas familiile care nici acum, spun apropiații, nu au trecut peste durerea de a-și vedea în coșciuge copiii care, de fapt, se pregăteau de o nuntă mare. O asemenea suferință nu poate fi depășită vreodată, nici măcar în momentul în care anchetatorii clarifică, negru pe alb, dinamica accidentului și responsabilii de cele întâmplate. Atâta timp cât cele trei vieți s-au stins, nimic nu mai conteaza pentru cei dragi. Nici măcar procesele din instanță, unde cel puțin una dintre familiile îndoliate, spun apropiații, cere despăgubiri de un milion de euro pentru moartea copilului lor. Pentru ceilalți oameni, însă, care ar vrea să înțeleagă ce s-a petrecut, dar și ce ar fi de învățat dintr-un asemenea caz, concluziile anchetatorilor rămân importante. Aceștia au stabilit dinamica accidentului și George Vîlcu, tânărul mire în vârstă de 27 de ani, este cel care a provocat accidentul, depășind riscant în curbă și pătrunzând apoi pe contrasens, direct în mașina tinerei de 19 ani.
Când entuziasmul tinereții și lipsa de experiență se iau la întrecere pe drumurile publice
Impactul a fost violent, dar nu s-a încheiat totul aici. În dinamica momentului, mașina fetei, trasă de volan necontrolat spre axul drumului, a acroșat și motocicleta condusă de Irinel Sacu. Toți trei tinerii de pe motociclete au fost grav răniți, mai ales că s-a produs și un incendiu la fața locului. Echipaje ample de salvatori au intervenit apoi și chiar un elicopter SMURD a ajuns la fața locului. Din păcate, nimic nu s-a mai putut face pentru cei trei. Anchetatorii au stabilit că, de fapt, în tot accidentul a fost vorba și despre mult teribilism, dublat de o lipsă de experiență la volan. Verificările au arătat că tânăra de 19 ani avea permis de câteva luni și își testa mașina nou cumpărată. Circula cu o viteză dublă față de limita legală, deși încă nu avea deprinderile unui conducător auto vigilent, care să știe să țină în „frâu” o mașină. Tot teribilism a fost și în cazul mirelui, căci, spun anchetatorii, avea motocicletă de numai câteva luni. Cu toate acestea, s-a încumetat să circule cu 100 km/h într-o curbă periculoasă și să facă o depășire riscantă care a dus la un asemenea deznodământ. Tânăra Ionela a fost singura fără nicio responsabilitate în acest caz. Cazul are rolul de a trage un nou semnal de alarmă în privința teribilismului tinerilor în trafic, fie ei pe motoare sau la volanul mașinii, atrag atenția anchetatorii.
Vreau sa vad și eu un șofer care circula cu 50 pe bucățică aia de drum unde mergi lejer cu 100 …așa că nu mai furați curet
Acesta este un blestem. Iar cat timp răutatea si nedreptatea continua sa domnească în familiile mirilor blestemul va mai secera vieți. Păcatetele copiilor se răsfrâng asupra părinților iar păcatele părinților se răsfrâng asupra copiilor
Si lipsa de controale psihiatrice dupa ce cazuri precum „targu Bujor”
Cea care a scris articolul habar nu are si face remarci grave ,cine a stabilit ca cea cu masina avea 100 si testa masina?daca vezi locul si vii dinspe iasi iti dai seama ca nu poti vedea teribilisti in depasire intrand in tine
Masina a stat acolo vreo 6 luni. Acul din bord ramasese blocat la 100 km/h.