Numărul 2 din Pentagon, la Cotroceni. Nicușor Dan îl primește pe Elbridge Colby

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Nicuşor Dan îl va primi, miercuri, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, pe Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii.
Oficialul american s-a întâlnit recent şi cu consilierul prezidenţial Marius Lazurca, aflat într-o vizită în SUA.
Lazurca a scris sâmbătă pe platforma X că a avut o săptămână productivă la Washington şi menţiona întâlniri cu Elbridge Colby, numărul 2 în Pentagon, Allison Hooker, subsecretar de stat pentru afaceri politice, Thomas DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armamentului şi securitate internaţională şi Dan Holler, consilier al secretarului de stat, precum şi întâlniri cu membri ai Congresului, ai grupurilor de reflecţie şi ai mass-media, potrivit News.ro.
„România este un aliat indispensabil al SUA în regiunea Mării Negre, aflat în prima linie şi care îşi îndeplineşte rolul. Suntem pregătiţi să facem mai mult, înţelegând totodată că descurajarea pe termen lung necesită solidaritatea SUA şi o prezenţă militară şi economică mai puternică în România”, spunea Lazurcă în mesaj.
Potrivit Reuters, Elbridge Colby, responsabil cu politicile la Pentagon, se numără printre oficialii americani care au solicitat mai multor ţări membre NATO să-şi modereze discursul cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia, susţinând că anumite declaraţii ale liderilor şi oficialilor europeni au afectat securitatea continentului, au declarat pentru Reuters patru persoane la curent cu discuțiile…https://hotnews.ro/numarul-2-din-pentagon-la-cotroceni-nicusor-dan-il-primeste-pe-elbridge-colby-2394333