Local

Spitalul Husi cheltuie cu salariile aproape 5 milioane de lei în fiecare lunã. Multi pacienti însã sunt trimisi la alte spitale

BANI MULTI, EFICIENTÃ PUTINÃ…La una din cele mai recente dãri de seamã din plenul Consiliului Local Husi, conducerea Spitalului „Dimitrie Castroian” a dezvãluit câteva detalii despre numãrul de angajati ai unitãtii medicale, dar si despre suma fabuloasã pe care, lunar, Spitalul Husi trebuie sã o asigure pentru salarii. La finele anului 2025 erau 405 angajati de toti, dupã ce fuseserã în anul anterior 450. Pentru cei 405 angajati, unitatea trebuie sã asigure de la buget peste 4.000.000 lei, lunã de lunã. Media salariilor din Spitalul Husi este de aproape 10.300 lei. Directorul Cornel Butiuc a sustinut cã, fatã de situatia economicã din mandatul precedent, lucrurile s-ar fi îmbunãtãtit putin, însã, desi a prezentat niste mici modificãri de cifre, ele nu înseamnã neapãrat si randament sau un grad crescut de satisfactie a pacientului. Spitalul Husi încã trimite cazuri dupã cazuri la alte spitale, pacientii având senzatia cã unitatea medicalã localã este doar o stationare pânã la un spital unde vor fi tratati cu adevãrat.

Directorul Butiuc a spus cã, fatã de anul 2024, în 2025 numãrul angajatilor a scãzut cu 45 de persoane, iar media salariilor încasate în Spitalul Husi este de aproape 10.300 lei. „Dar asta înseamnã în jur de 5 milioane de lei”, a spus consiliera Cãtãlina Popa. „Da, 5 milioane. Noi aveam planificat sã angajãm 5 medici, pe baza Memorandului din anul 2024, si 10 personal medical – auxiliar. Personal medical- auxiliar nu s-a angajat nimic, pentru ca nu ne-a mai dat voie Ordonanța. Aceastã economie am folosit-o pentru a putea scoate la concurs un post pentru medic radiolog, dar la care nu s-a prezentat nimeni. L-am scos de trei ori. Am reusit doar un medic urgentist sã angajãm începând cu data de 1 ianuarie, dar vine începand cu data de 12 ianuarie 2026″, a spus directorul Cornel Butiuc. „Cea mai mare diminuare o aveti la sporuri”, a intervenit si economista Safta Trofin. „Da, asa este, cea mai mare diminuare o avem la sporuri! Plus cã noi am aprobat în luna martie, aprilie 2025, s-a aprobat acel spor numai de 50% pentru zilele de sâmbãtã si duminicã, pentru tot personalul din Spital. Era 100%. „Dar vãd cã si la materialele sanitare, o diminuare de 250.000 lei, de ce?”, a întrebat consiliera Cãtãlina Popa. „La materiale sanitare, da, asa este, iar diminuarea pe „bunuri si servicii” este din cauzã cã nu s-a realizat contractul. Contractul este realizat undeva la 80%. Noi am preconizat pentru 1000 de cazuri lunar sã realizãm, dar am realizat undeva la 800 de cazuri”, a sustinut Cornel Butiuc.

„Sunt sectii care ar merge foarte bine , dar nu vor sã vinã medici la concurs la Spitalul Husi”

Consilierul Sergiu Boeru i-a cerut directorului Butiuc sã facã o comparatie, fie si sumarã, a situatiei spitalului, de la momentul preluãrii si pânã la finele lui 2025. „Am reusit sã cresc indicele de complexitate a cazurilor. Am plecat de la 1,20 si am ajuns la 1,34. Asta se vede si în cazuri, pentru ca anul trecut am avut undeva realizat 70% din contract, dar acuma am ajuns undeva la 80%. Dar aici o problema mare este lipsa medicilor, lipsa personalului medical, fãrã ei nu merge. Sunt sectii care ar merge foarte bine , dar nu vor sã vinã medici la concurs. La ora actualã cu asta mã ocup, cu atragerea de medici. Este foarte important”, a sustinutul directorul Butiuc. Sergiu Boeru a venit cu recomandarea ca Spitalul Husi sã îsi construiascã un site propriu, accesibil, în care sã se vadã concret anunturile de angajare, campaniile si orice alte mesaje ale unitãtii medicale cãtre cetãteni. „Am promisiuni, din luna ianuarie 2026, va fi gata un site al Spitalului Municipal Husi”, a spus directorul Butiuc. Dezideratul însã nu l-a îndeplinit, având în vedere cã deja este jumãtatea lunii februarie.

11 comentarii

  1. Cum sa nu fie performant spitalul cand la fiecare medic angajati sunt aproape 10 alti salariati ? Imi rau ca nu m-am facut medic …..medic de Husi :)) Trei patru asistente. doi brancardieri, un contabil, o secretara, un picior de director……cam asa vine portia per cap de medic :))) Pe aceasta proportie cred ca intra si o tipa creola cu o frunza de palmier in mana….ca na…e caldura mare de la operatiile alea multe care se fac zilnic la Husi :)))

  2. Nu se fac angajări la ginecologie? Săptămâna trecută aveau doar o pacienta si la nou născuți la fel , viata acolo domle. Oare nu vede din manager ?

    1. Angajarile care s-au facut in ultimii 10 ani cu nemiluita. Toate vanzatoarele si toate cusatoarele de la incaltaminte s-au facut asistente si infirmiere, cu liceul facut la seral la Zorleni si cu scoala de asistente la casa de cultura. Pe alea sa le dai afara dn Butiuc. Sa mearga inapoi ca vanzatori la Lidl.

  3. daca nu se bagau ciupilanii si Popa sa-l dea afara pe Tataru alta era situatia.El avea tot timpul saloanele pline de oameni operati.Nu pleca lumea la Vaslui sau Iasi sa se opereze…

    1. Ai dreptate într-o mână! Și când era Tătaru rupeau cu furatul asistentele și îți cereau șpagă toți de la infirmieră până la doctor și acum e la fel îți cere de la doctor până la portar sau te lasă să înțelegi că trebuie să dai și la fel de mult fura din medicamente ,detergenți etc.
      Mai lăsați kkt-urile că pe vremea lui Tătaru mergea totul strună . Și atunci mureau oameni cu zile în spital că și acum . Mai mult decât atât Tătaru a fost ministru și nu a făcut nimic pt spital.

  4. Unde sunt cele 42 mild lei vechi care lipsesc din visteria spitalului? Ce face procuratura cu rapoartele Curții de Conturi?

  5. De n-ar fi de plâns, ar fi de râs cum se chinuie butiuc să își spele imaginea și să deturneze atenția de la șmecheriile de două parale pe care le face. Una ție, una mie!

  6. La Spitalul Huși ni vin medicii din cauza ca trebuie sa dea șpagă managerului…care îngroapă spitalul in datorii..Noi venim la program dar bețivul de butiuc vine pe la 11,12 ziua la serviciu…si are o greață pe el…omul ongamfat este prost si tantalau..Am ajuns să-l regretam pe Dl director Popa care este om de nota 10..Butiuc nu are ce căuta in aceasta functie pentru ca e un bețiv si curvar notoriu.. La pușcărie cu tine spătarul.

  7. Banul e important,ce livrează ei nu mai contează, dar când vorba de tăieri și performanță aținete nene că țipă ca din gură de șarpe

  8. Si totuși ce se vrea a intelege din acest articol? Cu excepția băii de imagine a lui butiuc? Noi stim ca este o capacitate, dar chiar si așa, nu se intelege mesajul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button