Local

20.000 de lei pentru o gală privată deja încheiată și două ședințe extraordinare, până iese votul dorit!

SUPERDELEGAȚIA BÂRLĂDEANĂ... În afara reprezentantei July Expert Consulting, Iulia Vizinteanu, premiată la aceasta gală și singura îndreptățită, în poză apar și funcționari a căror prezență la acest eveniment dedicat oamenilor de afaceri ridică mari semne de mirare și întrebare. Trebuie remarcat că primarul Boroș a fost însoțit la această gală de Cristian Boboc, șeful Direcției Economice, viceprimarul Florin Palade, jurista Magda Voinea și contabilul-șef Monalisa Spiridon.

LA PLĂCINTE, ÎNAINTE!

PANARAMĂ… Primarul Dumitru Boroș a încercat să aloce 20.000 de lei din bugetul Bârladului pentru premii și trofee la Gala Topul Firmelor Vaslui 2026, printr-o ședință extraordinară de Consiliu Local, vinerea trecută, deși evenimentul avusese deja loc cu o zi înainte. După ce proiectul nu a trecut la vot în prima ședință extraordinară din 13 noiembrie, edilul șef a convocat o a doua ședință în aceeași zi, la trei ore distanță, insistând pentru aprobarea finanțării. De menționat că în timp ce Primăria Vaslui a contribuit cu 1.500 de lei la eveniment, administrația Bârladului a propus o sumă de peste 13 ori mai mare. Se știe că cei de la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Vaslui, la Gala Topul Firmelor Vaslui, taxează participarea la eveniment în funcție de numărul de persoane care fac parte din delegația companiei sau a instituție publice. Anul acesta taxa a fost de 1.500 de lei, care probabil a însemnat contravaloarea meniului servit și cota pentru plata show-ului. Anul acesta reprezentanții CCIA Vaslui au ales o rețetă de show în jurul formației Direcția 5 și a unei echipe de dansatori profesioniști. Astfel, consilierii bârlădeni au fost puși în situația de a sponsoriza cu 20.000 de lei un eveniment privat. O altă mare problemă care intră în conflict cu logica o reprezintă faptul că banii au fost prinși în fila de buget la capitolul activități cultural-sportive și de aici rezultă o întrebare foarte curioasă: domnule primar, mâncatul și băutul de la gală la ce categorie intră? E sport sau cultură pură?

Primarul Dumitru Boroș a oferit vineri, 13 noiembrie, o demonstrație de tenacitate administrativă, convocând două ședințe extraordinare ale Consiliului Local după ce proiectele sale nu au întrunit numărul necesar de voturi la prima întrunire. Miza unuia dintre proiecte? O contribuție de 20.000 de lei din bugetul Bârladului pentru Gala Topul Firmelor Vaslui 2026, organizată de CCIA Vaslui. Nu pentru organizarea unui eveniment viitor, nu pentru o investiție care să aducă locuri de muncă la Bârlad, ci pentru locul și masa la Topul Oamenilor de Afaceri, nu doar al lui, ci a unei numeroase delegații din Primăria Bârlad pe banii bârlădenilor. Cu alte cuvinte, administrația Bârladului a ajuns să ceară votul consilierilor pentru o cheltuială aferentă unui eveniment la care invitații apucaseră deja să participe, iar organizatorii probabil își strânseseră și decorurile. O formă originală de planificare bugetară: întâi se desfășoară evenimentul, apoi se caută aprobarea banilor!

Contribuția Primăriei Vaslui: doar 1500 de lei! A Consiliului Județean Vaslui, zero lei

Pentru același eveniment, Primăria Vaslui a contribuit cu numai 1.500 de lei. Așadar, Primăria Bârlad s-a arătat de peste 13 ori mai generoasă decât administrația orașului în care s-a desfășurat gala. „Am vorbit înainte de eveniment cu domnii primari pentru a ne susține. Domnul Braniște ne-a spus din start că nu poate contribui decât cu o sumă simbolică de 1.500 de lei. De la Bârlad ni s-a promis însă 20.000 de lei pentru acest eveniment. Ce pot să vă mai spun, pentru că nu e niciun secret pentru nimeni, este faptul că meniul la restaurant a costat 490 de lei de persoană”, ne-a declarat directorul executiv al Camerei de Comerț și Industrie Vaslui, Claudiu Scoipan. Dacă de la Bârlad, de la Primărie, a fost prezentă o delegație numeroasă, de la Primăria Vaslui a fost doar primarul, însoțit, cum era firește, de directorul economic al instituției și de viceprimarul Valeriu Caragață. Probabil din acest motiv a fost și suma de 13 ori mai mică. Acum ne explicăm de ce primarul Boroș a vorbit de la tribuna oficială înaintea lui Lucian Braniște. Președintele Consiliul Județean Vaslui a fost la eveniment, a ținut și un „speech”, dar nu a contribuit cu nimic și a venit însoțit și de administratorul județului, Mircea Gologan.

Să mai băgăm o fisă!

Dar povestea nu se oprește doar generozitatea cu banii publici a primarului Boroș, ci și la perseverența acestuia incredibilă. După ce prima ședință nu a produs rezultatul dorit, primarul a convocat o a doua ședință extraordinară în aceeași zi. Consilierul local Traian Petcu a criticat public această insistență, susținând că repetarea ședinței a urmărit obținerea unui vot favorabil proiectelor primarului. Din punct de vedere juridic, situația ridică întrebări serioase. Codul administrativ nu interzice în mod expres convocarea a două ședințe extraordinare în aceeași zi. Totuși, fiecare convocare trebuie să respecte condițiile legale, inclusiv cele privind motivarea urgenței, comunicarea către consilieri și publicitatea ordinii de zi. Mai mult, articolul 139 alineatul 13 interzice readucerea proiectelor respinse în dezbaterea consiliului în cursul aceleiași ședințe. O nouă ședință nu poate fi folosită pur și simplu ca o continuare informală a celei precedente. Există și problema banilor. Legea finanțelor publice locale, la articolul 14, prevede că nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită fără aprobare legală, prevederi bugetare și surse de finanțare. Prin urmare, trebuie lămurit dacă au existat angajamente sau cheltuieli asumate înaintea aprobării modificării bugetare și în ce temei. În plus, vorbim despre o gală organizată de o entitate privată, nu despre un eveniment propriu al municipalității. Desigur, susținerea mediului de afaceri poate reprezenta un obiectiv legitim de interes local, dar asta nu înseamnă că orice premiu, trofeu sau cheltuială a unui organizator privat trebuie achitată din bugetul contribuabililor.

Vaslui, în coada clasamentului național al salariilor. Angajații cîștigă cu peste 1.100 de lei sub media națională

REALITATEA DUREROASĂ… Și pentru că vorbim de un eveniment dedicat oamenilor de afaceri, n-ar fi rău să vorbim și despre angajați. Probabil, unul din subiectele importante care ar trebui dezbătute la această gală este cu cât își plătesc angajații firmele premiate. Asta pentru că județul Vaslui continuă să se numere printre cele mai slab plătite zone din România, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) pentru anul 2025. Salariul mediu net lunar din județ a fost de numai 4.160 de lei, cu 1.106 lei mai puțin decât media națională, de 5.266 de lei. Cu acest nivel al veniturilor, Vasluiul ocupă locul 37 din cele 42 de județe și municipiul București, fiind printre ultimele poziții ale clasamentului național. Doar cinci județe au înregistrat salarii medii mai mici. Decalajul devine și mai evident în comparație cu județele dezvoltate economic. În București, salariul mediu net a ajuns la 7.150 de lei, în Cluj la 6.263 de lei, iar în Timiș la 5.823 de lei. Chiar și în Iași, principalul pol economic al Moldovei, cîștigul salarial mediu net a fost de 5.355 de lei, cu aproape 1.200 de lei peste cel din Vaslui. Nici comparația cu județele învecinate nu este încurajatoare. Bacăul a înregistrat un salariu mediu net de 4.474 de lei, iar Galațiul de 4.276 de lei, ambele peste nivelul din Vaslui. Deși salariile au crescut nominal în ultimii ani, diferența față de media națională rămâne considerabilă. Situația reflectă dificultățile structurale ale economiei locale, caracterizată de o diversificare economică redusă și de o ofertă limitată de locuri de muncă bine remunerate. Cifrele ridică o întrebare legitimă pentru administrația județeană și autoritățile locale: ce strategii concrete au fost implementate pentru atragerea investițiilor, dezvoltarea mediului privat și crearea unor locuri de muncă mai bine plătite?

1 comentariu

  1. July Expert e abonată la contracte cu Primăria Bârlad, Tănase nu a găsit apa pe Tecuciului din cauza secetei, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button