Local

Un lup a atacat o stână la Todirești și a mâncat o oaie. Este exclusă varianta ursului sau a șacalului

LUPUL SINGURATIC… După urs, iată că în județul Vaslui a venit și lupul. Semnalul de alarmă a fost tras de un cioban din comuna Todirești, după ce lupul i-a mâncat o oaie de la stână. Imaginile cu oaia mâncată de lup, cât și locul unde a avut loc atacul, au fost analizate de specialiști și s-a concluzionat că este vorba despre lup, nu de urs. „Spșecialiști din cadrul AJVPS Vaslui au măsurat urmele găsite la stână și s-a ajuns la concluzia că este vorba despre un lup. S-a luat în calcul și varianta ursului sau a șacalului, dar, după analiza atentă a urmelor, a modului de acțiune , dar și a oii sfârtecate, s-a stabilit că a fost vorba de un lup”, a spus prefectul de Vaslui, Eduard Andrei Popica.

Primarul comunei Todirești, Petrică Simiuc, spune că se va organiza o pândă în această seară pentru prinderea lupului. Acesta spera să fie vorba de un urs, pentru că dacă ar fi fost împușcat, pielea și capul ar fi rămas la nivel local și ar fi ajuns la ansamblul folcloric  „Todireșteanca”, drept recuzită aflată la mare căutare, mai ales pentru momentele artistice din perioada sărbătorilor de iarnă. „Că o fi lup, că o fi urs, specialiștii știu cel mai bine. Credeți-mă, mie mi-ar conveni să fie urs, că ne trebuie pielea pentru sărbătorile de iarnă. Recuzita noastră e cam îmbătrânită și chiar ne-ar trebui una nouă, dar se pare că vorbim, totuși, de un lup. Stâna de unde a fost mâncată oaia aparține unui fermier, iar oile sunt singura sa sursă de venit. Nu are foarte multe, în jur de 150-200 de capete. Cât despre lup, sincer eu nu am mai auzit la noi de lup, decât în poâveștile bunicile nostri, dar uite că a apărut. Ținem în continuare legătura cu Prefectura, până dăm de cap la povestea aceasta. Curios este că animalul nu a atacat decât o singură oaie . Noi am avansat și ideea unui șacal, dar specialiștii ne-au spus că după modul de acțiune specialiștii spun că pare a fi mai degrabă lup”, a declarat primarul Petrică Smiuc, primarul comunei Todirești. Și prefectul județului Vaslui confirmă existența lupului pe raza județului Vaslui. Acesta a luat legătura cu reprezentanții AJVPS Vaslui și urmează să se organizeze o pândă, sperând că lupul se va întoarce la locul faptei.

Imagini cu un puternic impact emoțional
Imagini cu un puternic impact emoțional
Imagini cu un puternic impact emoțional

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button