EditorialLocal

EDITORIAL | Toți vrem Drum Expres, ideea e cine îl face? (VIDEO)

Gelu Irimia

Mai demult, prin campaniile electorale se promitea o autostradă care să lege județul Vaslui de restul țării. Mai apoi, politicienii s-au mai calmat. Las’ că și un Drum Expres e bun! Și tot s-a bătut doba pe ideea asta de ne-am plictisit cu toții, iar drumul Tișița – Albița e același… „european” și cu o groază de accidente rutiere de ți-e și frică să te urci la volan să faci o banală călătorie Huși – Bârlad. Din aceste motive, declarația primarului Dumitru Boroș de la Nunta Patronilor Dansatori, zisă și Topul Firmelor, pare o poveste de adormit bârlădenii care au plătit pentru masa primarului și a cetei de colindători pofticioși de la primărie. Declarația o puteți urmări în video postat alături de acest text, în caz că domnul Mike tehnoredactorul nu doarme pe el și uită iar să-l pună. Ce spune domnul primar Boroș e că patronilor din județ și implicit tuturor cetățenilor din județul Vaslui le-ar crește portofelul dacă s-ar face acest Drum Expres. Eu n-aș merge chiar așa departe în ceea ce privește bunăstarea universală, dar trebuie să recunoaștem că n-ar fi rău deloc să fie făcută această investiție. Problema e că domnul primar face un apel, cum ar veni, la toți politicienii vasluieni să se unească, indiferent de culoare politică și să militeze la București ca să se aloce bănuții pentru drumul de vis. O frecție la un picior de lemn, dacă îmi permiteți să-mi exprim opinia despre această idee genială! Domnul Boroș bate câmpii cu frenezie pentru că își permite și pentru că nu-l trage nimeni de mânecă pentru a-l atrage în capcana periculoasă a realității. Realitatea e că domnul primar Boroș face parte din mândrul partid PSD care, iată, e la Guvernare. În acest caz, dacă domnul primar Boroș are toată libertatea ca, în loc de discursuri frumoase, să aibă o conversație fructuoasă cu șeful său de partid deputatul Solomon în care să-I propună „să bată cu pumnul în masă” la Guvern pentru această investiție. Nu de alta, dar investițiile nu se realizează cu discursuri, ci cu fonduri alocate de la Guvern și orice cuvântare de la aceste petreceri simandicoase au valoarea unui zero barat. Pentru cititori trebuie spus doar atât. Guvernul trebuie să pună bani doar pentru proiectul cu indicatorii tehnico- economici (studiu de fezabilitate), adică „vacs albina”, și pentru eventualele expropieri. Se preferă varianta Drumului Expres, pentru că acesta, în mare, va merge tot pe fundația drumului european și se va conexa cu centurile existente (Tecuci și Bârlad) și cea în chinurile facerii de la Huși. Deja, la Cozmești, se lucrează la cea de a doua bandă a podului spre Siret.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button