Reproșuri, ironii și acuzații frontale au deschis ședința Consiliului Local, după ce un activist civic ieșean a pus pe masă problemele de siguranță de pe podul Bucium, scena tragediei de vineri, când o femeie și-a pierdut viața după ce mașina i-a rupt balustrada și a căzut în gol. S-au adus dovezi, devize și acuzații directe, iar în câteva minute schimbul de replici cu primarul Mihai Chirica a degenerat rapid.
Activistul civic Nicu Roșu a intervenit joi în plenul Consiliului Local Iași pentru a semnala probleme legate de siguranța rutieră și de modul în care administrația locală gestionează situațiile cu potențial de risc. Chiar înainte să ia cuvântul, primarul Mihai Chirica a părăsit sala, moment care a declanșat prima reacție a acestuia.
„Am o întrebare mai întâi. Nu credeți că ar fi de bun-simț și din respect față de mine ca cetățean și poate ca purtător de cuvânt al multor cetățeni ieșeni, ca să vorbesc când va fi domnul primar aici? Mi se pare jignitor, pentru că exact când mi s-a dat cuvântul a ieșit domnul primar.”
„Sunt indignat, revoltat și da, sunt furios”. Critici privind tragedia de la podul Bucium
Roșu a revenit în fața consilierilor cu acuzații legate de tragedia produsă recent la podul Bucium, unde o femeie a murit după ce mașina în care se afla a rupt balustrada și a căzut în gol.
„Vin din nou în fața dumneavoastră, din păcate, tot în urma unei tragedii care putea fi evitată: cea de vineri dimineață de la podul Bucium, la fel cum a fost cea din 14 decembrie 2025, pe trecerea de pietoni de la Baza 3, dacă s-ar fi luat niște măsuri de ridicare a gradului de siguranță rutieră în Iași conform obligațiilor ce revin UAT Iași, respectiv Primăriei municipiului Iași.”
El a continuat cu un moment încărcat emoțional, evocând ultimele clipe ale victimei:
„Nu știu dacă știți numele femeii. Vi-l spun eu dacă nu știți (…). Femeie care, rănită foarte grav, în agonie, imediat la câteva secunde după ce s-a prăbușit în autoturismul dumneaei, îi implora pe cei care s-au strâns acolo să fie chemată ambulanța, agățându-se de viață.”
Roșu a ridicat în plen o bucată din balustrada ruptă a podului Bucium, pentru a demonstra, în fața consilierilor, starea reală a infrastructurii. A explicat că elementul metalic provine chiar din zona în care s-a produs accidentul și că, în opinia sa, acesta ilustrează nivelul de siguranță oferit cetățenilor. A subliniat că, dacă ar fi existat un parapet de protecție montat corespunzător, mașina nu ar fi putut ajunge pe trotuar și tragedia ar fi putut fi evitată. Astfel, acesta a acuzat administrația că ignoră problemele reale și prioritizează cheltuieli decorative:
„ În loc să dați prioritate priorităților (…), ați găsit de cuviință ca banii primăriei să fie direcționați, din nou, către floricele și gazon (…). Este foarte bine să se facă și așa ceva, însă doar după ce veți fi rezolvat probleme care țin de viața și siguranța oamenilor.”
