La Podul Înalt, Consiliul Județean vrea să facă acvariu și iaz cu pește lângă Ansamblul Monumental „Ștefan cel Mare”, la concurență cu Dino Park Moldova
SCHIMBAREA LA FAȚĂ… Consiliul Județean Vaslui pregătește o nouă etapă de dezvoltare a zonei Ansamblului Monumental „Ștefan cel Mare” de la Băcăoani, cu acvarii, iazuri cu pește și alte investiții, concurând astfel cu Dino Park Moldova. Administrația județeană intenționează să transforme terenul aflat în vecinătatea monumentului într-un spațiu complex, cu funcțiuni turistice, de agrement și educative, investiția propusă incluzând amenajări peisagere, un muzeu în aer liber, un pavilion multimedia, un acvariu, un labirint vegetal și o parcare cu panouri fotovoltaice. Planurile sunt cuprinse în documentația pentru elaborarea proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii turistice în zona obiectivului «Ansamblul Monumental Ștefan cel Mare» Băcăoani”. Județul Vaslui a preluat în proprietate o suprafață de 9.524 de metri pătrați, situată în vecinătatea ansamblului, iar intenția autorităților este ca aceasta să completeze amenajările realizate anterior și să contribuie la funcționarea deplină a obiectivului turistic.
Una dintre componentele importante ale viitoarei investiții o reprezintă amenajarea peisageră. Proiectantul va trebui să propună zone cu vegetație dispusă pe diferite paliere de înălțime, astfel încât să existe un raport optim între umbră și însorire, dar și aranjamente decorative care să asigure înflorirea pe o perioadă cât mai mare a anului. Sunt prevăzute plante aromatice, plantări de aliniament pe principalele axe de perspectivă și vegetație destinată consolidării zonelor în pantă. Documentația merge însă mult mai departe de amenajarea unor simple spații verzi. În zonă, ar urma să fie creat cel puțin un luciu de apă, dotat cu pompe pentru recirculare și cu sisteme de golire pentru sezonul rece. Tot aici este prevăzută realizarea unui labirint vegetal, cu plante de tip „evergreen”, precum și amenajarea unui muzeu în aer liber. Zona va primi și mobilier urban adecvat funcțiunii de agrement. Pentru întreținerea întregii suprafețe verzi, CJ Vaslui solicită proiectarea de la zero a unui sistem automatizat de irigații. Acesta va trebui să acopere întreaga zonă și să utilizeze senzori de ploaie și de umiditate a solului, astfel încât udarea să fie oprită atunci când plouă sau când terenul are deja suficientă apă. În funcție de vegetație, irigarea se va face prin aspersie sau prin picurare. Alimentarea sistemului ar urma să fie asigurată inclusiv printr-un puț forat de mare adâncime, prevăzut cu grup de pompare și bazin de retenție. Va fi analizată și posibilitatea utilizării rețelei existente de alimentare cu apă. Soluțiile tehnice trebuie gândite astfel încât apa să ajungă doar în zonele care necesită irigare, fără udarea inutilă a aleilor, urmărindu-se reducerea consumurilor de apă și energie.
Grupuri sanitare și dușuri
Un element aparte al proiectului este construirea unui corp de serviciu, cu o suprafață în plan de aproximativ 15,5 pe 7,5 metri. Clădirea, realizată doar la parter, va avea grupuri sanitare, vestiare, dușuri și spații tehnice. Documentul prevede însă și o funcțiune mai puțin obișnuită pentru acest corp: o zonă destinată unui acvariu. Acoperișul este gândit sub forma unei terase circulabile înierbate. În apropiere ar urma să fie construit și un foișor din lemn, de aproximativ 5 pe 5 metri, destinat odihnei vizitatorilor. Componenta turistică va fi completată de un Pavilion Multimedia, o clădire parter cu dimensiuni de aproximativ 5 pe 10 metri. Documentația nu detaliază în această etapă conținutul multimedia care va fi prezentat aici, însă introducerea unei asemenea funcțiuni indică intenția de diversificare a experienței oferite celor care ajung la Băcăoani.
O parcare cu cel puțin 45 de locuri
O altă investiție importantă privește accesul auto. CJ Vaslui propune amenajarea unei platforme betonate cu minimum 45 de locuri de parcare, pe o suprafață de aproximativ 25 pe 50 de metri. Parcarea va permite și operațiunile de încărcare și descărcare a bunurilor și echipamentelor necesare obiectivului. Partea spectaculoasă a acestei amenajări este soluția energetică prevăzută pentru locurile de parcare. Acestea vor fi acoperite cu structuri metalice de tip „carport”, pe care urmează să fie montate panouri fotovoltaice, energia produsă fiind stocată în acumulatori. Platforma va beneficia și de sisteme pentru colectarea apelor meteorice, separatoare de hidrocarburi și o perdea vegetală de protecție, de tip gard viu. Pentru ca noile facilități să poată funcționa, pe amplasament vor fi proiectate rețele exterioare de alimentare cu energie electrică, gaz și apă, precum și conexiuni la internet și telefonie. Sunt prevăzute și rețele îngropate pentru colectarea apelor subterane și dirijarea lor spre bazine de retenție sau sisteme de evacuare.
PARADIS LA STATUIE… Deocamdată, proiectul se află în etapa documentațiilor tehnico-economice, ceea ce înseamnă că elementele prezentate reprezintă soluțiile și cerințele pe baza cărora urmează să fie proiectată investiția, nu lucrări deja executate. Calendarul estimat pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică se întinde pe 640 de zile: cinci zile pentru tema de proiectare, 55 de zile pentru documentații, studii și studiul de fezabilitate, 40 de zile pentru proiectul tehnic și documentațiile aferente și 540 de zile pentru asistența tehnică în procedura de achiziție și pe durata execuției lucrărilor. Prin investițiile propuse, Consiliul Județean încearcă astfel să extindă funcțiunea Ansamblului Monumental de la Băcăoani dincolo de cea strict comemorativă. Muzeul în aer liber, pavilionul multimedia, acvariul, labirintul vegetal, luciul de apă, zonele de odihnă și infrastructura nouă ar putea transforma terenul din vecinătatea monumentului într-o zonă mai amplă de vizitare și petrecere a timpului liber, construită în jurul unuia dintre obiectivele din județul Vaslui dedicate memoriei lui Ștefan cel Mare.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.