Un găinar a fost la un pas de a scăpa de închisoare după ce a furat portofelul din geanta unei ieșence. Mai avea la activ o condamnare, a cărei executare fusese suspendată, iar o nouă pedeapsă similară echivala cu trimiterea după gratii. Magistrații Judecătoriei au vrut să-i mai dea o șansă, aplicându-i o simplă amendă penală. Procurorii nu au fost însă de acord și au cerut încarcerarea făptașului.
În dimineața zilei de 23 august 2022, Daniela C. a plecat de acasă, împreună cu iubitul său, mergând dinspre cartierul Alexandru cel Bun spre Piața Unirii. Pe stradela Silvestru, cei doi au început să fie urmăriți de Codrin Lițcăneanu. Lipsa trecătorilor și faptul că femeia era concentrată asupra discuției cu partenerul său l-au făcut pe acesta să capete îndrăzneală. S-a apropiat de cei doi și a încercat să deschidă fermoarul rucsacului pe care îl purta femeia. Nu a reușit din prima încercare, dar a perseverat. Pe Săulescu, aflându-se într-o poziție favorabilă, a reușit să deschidă fermoarul. A așteptat câteva minute un nou moment propice, continuând să-i urmărească pe cei doi. Până la urmă a reușit, sustrăgându-i femeii portofelul din care se aflau permisul de conducere, două carduri bancare și suma de 70 de euro.
Daniela C. și-a dat seama de lipsa portofelului când a ajuns la intrarea în pasajul din Piața Unirii. S-a întors pe traseul urmat, în speranța vană de a-l găsi. Imaginile suprinse de camerele video stradale și ale agenților comerciali din zonă au dus însă până la urmă la identificarea hoțului.
Lițcăneanu a fost trimis în judecată pentru furt, riscând o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare. Nu se afla la prima încălcare a legii. Mai fusese autorul unor furturi în Marea Britanie și Cehia, iar în țară fusese condamnat ca minor, dar și mai târziu. Ultima oară, fusese condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, dar cu suspendare, pentru patru furturi. Noua faptă fusese comisă în stare de recidivă, ceea ce însemna că o nouă condamnare ar fi dus automat la executarea în regim de detenție.
Magistrații Judecătoriei, care au analizat dosarul în primă instanță, au vrut să îi mai acorde tânărului o șansă. Ei au ținut cont de prejudiciul relativ redus și de lipsa circumstanțelor agravante, optând pentru aplicarea unei simple amenzi penale de 1.500 de lei, echivalentă cu 150 de zile-amendă. Ei l-au obligat totodată pe inculpat la plata a 500 de lei ca daune materiale către Daniela C…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/jaf-din-mers-pe-saulescu-femeie-furata-de-portofelul-din-poseta-in-timp-ce-mergea-cu-iubitul-prin-oras–1856390.html