Greva Sanitas blochează spitalele pentru a doua zi. Operațiile și internările, suspendate

Conflictul dintre sindicate și autorități rămâne fără soluție, după ce negocierile dintre Ministerul Sănătății și reprezentanții Sanitas și Solidaritatea Sanitară s-au încheiat fără un acord.
Sindicatele se tem că noua lege a salarizării va reduce veniturile
Principala nemulțumire a angajaților din sănătate este legată de proiectul noii legi a salarizării, despre care liderii sindicali susțin că lasă deschisă posibilitatea reducerii veniturilor odată cu reforma sistemului de sporuri.
Reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară avertizează că unii medici și asistenți medicali ar putea pierde aproximativ 1.000 de lei pe lună dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală.
La rândul său, președintele Sanitas București, Viorel Hușanu, spune că diminuarea veniturilor este inacceptabilă.
„Dacă scazi sporurile s-ar putea să scadă veniturile. Acolo e marea problemă. Nu putem accepta acest lucru – ca salariile noastre să fie înghețate pentru următorii 5 ani de zile”, a declarat acesta.
Deși ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dat asigurări că vor exista alte sporuri care să le înlocuiască pe cele eliminate, explicațiile nu au convins liderii sindicali.
Lipsa personalului, o altă problemă majoră
Pe lângă nemulțumirile legate de salarii, sindicaliștii reclamă și deficitul sever de personal din spitale, provocat de blocarea angajărilor.
Potrivit acestora, lipsa personalului a dus inclusiv la reducerea numărului de paturi disponibile în unele secții, în timp ce sute de pacienți așteaptă internarea…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/greva-sanitas-blocheaza-spitalele-pentru-a-doua-2546333.html