National

General al Armatei Române, găsit împușcat în cap într-un imobil din județul Prahova. Avea 61 de ani

Un general a fost găsit mort, vineri, într-un imobil din localitatea Păulești, județul Prahova. Bărbatul prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului, iar lângă trupul său a fost descoperit un pistol deținut legal.

Soția acestuia a alertat autoritățile după ce bărbatul a plecat de acasă în timpul nopții și nu a mai răspuns la telefon. Acesta avea asupra sa o armă de vânătoare deținută legal.

Este vorba de generalul-maior (r) Dorin Ioniță, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite. Echipajele medicale și de poliție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul.

„În cursul nopții, în jurul orei 01:24, polițiștii au fost sesizați de o altă femeie de 60 de ani, care a relatat faptul că soțul său, cunoscut ca deținător legal de armă, ar fi plecat de la domiciliu având asupra sa un pistol. Polițiștii au dispus de îndată măsuri pentru identificarea și localizarea bărbatului, precum și pentru prevenirea oricărui pericol la adresa acestuia sau a altor persoane”, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov.

Vineri dimineața, polițiștii au fost informați cu privire la faptul că persoana de 61 de ani a fost găsită decedată de către o rudă, într-un imobil dintr-o comună, din județul Prahova.

„Cercetările sunt desfășurate de polițiști, pentru stabilirea pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, a mai precizat IPJ Ilfov.

Cine a fost generalul Dorin Ioniță

General-locotenentul Dorin Ioniță a fost un înalt ofițer de carieră din Armata Română, cunoscut în special pentru că a ocupat funcția de comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu” în perioada 5 septembrie 2017-31 iulie 2023.

A participat la o misiune oficială sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Africa, activând ca observator militar în Republica Democratică Congo (MONUSCO).

De asemenea, din postura de comandant, a coordonat și vizitat contingentele de militari români aflate în teatrele de operații externe, inclusiv în Mali.

În decembrie 2019, având gradul de general-maior, a deținut rolul de coordonator al Paradei Militare Naționale organizate la București cu ocazia Zilei Naționale a României…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/general-al-armatei-romane-gasit-impuscat-in-cap-2556832.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button