IasiMoldova

Fermierii din Iași urmează să primească 1,78 milioane de euro, după ce APIA a autorizat plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii

1,78 milioane de euro au fost autorizate la plată pentru fermierii din Iași. Banii urmează să intre în conturi pentru culturile agricole și pentru sectorul zootehnic. Sprijinul acoperă peste 9.500 de beneficiari.

A început autorizarea la plată a ajutoarelor naționale tranzitorii pentru anul de cerere 2025, cu un plafon total de peste 180 de milioane de euro aprobat de Guvern. Plățile vizează atât sectorul vegetal, cât și pe cel zootehnic. Astfel, numai la Iași, până la data de 7 mai, APIA a autorizat la plată suma totală de 1,78 milioane de euro, aferentă unui număr de 9.564 de fermieri unici, potrivit răspunsului transmis Ziarului de Iași, de reprezentanții instituției. Aceștia mai precizează că plățile nu au fost încă efectuate, urmând să intre în conturile beneficiarilor în perioada următoare.

În ceea ce privește distribuția sumelor pe scheme, în sectorul vegetal au fost autorizate 1.126.488,28 euro pentru ANT 1, schema destinată culturilor în teren arabil, și 181.655,02 euro pentru ANT 6, plata decuplată pentru sfeclă de zahăr.

În sectorul zootehnic, sumele autorizate sunt următoarele: 115,74 euro pentru ANTZ 7.0 (bovine lapte), 24.435,21 euro pentru ANTZ 7.1 (bovine lapte), 147,60 euro pentru ANTZ 8.0 (bovine carne), 241.763,33 euro pentru ANTZ 8.1 (bovine carne), 197.622,57 euro pentru ANTZ 9 ovine și 16.626,90 euro pentru ANTZ 9 caprine.

În ceea ce privește situația suprafețelor și efectivelor aferente fermierilor autorizați la plată, pentru ANT 1 sunt determinate 141.091,18 hectare, iar pentru sfeclă de zahăr, în cadrul ANT 6, 973,33 hectare.

La bovine, sectorul lapte, fermierii din Iași au cele mai multe capete autorizate: aproape 630.000

În sectorul zootehnic, schemele pentru bovine lapte însumează 578.681 și 628.736 capete, în timp ce schemele pentru bovine carne acoperă 738 și 3.471 capete. Pentru ovine sunt determinate 50.804 capete, iar pentru caprine 4.256 capete.

Instituția precizează că procesul de autorizare continuă pentru intervențiile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și pentru măsurile finanțate din bugetul național…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/fermierii-din-iasi-urmeaza-sa-primeasca-178-milioane-de-euro-dupa-ce-apia-a-autorizat-platile-pentru-ajutoarele-nationale-tranzitorii–1858261.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button