Drag de Bârlad! Angela Cristea, prima bârlădeancă la vârful UE: „Îngroapă-mă în picioare, destul am stat în genunchi!” (FOTO)

INCREDIBIL… Bârlădeanca, Angela Cristea, a fost printre puținii români care a făcut carieră de succes la Bruxelles.  Pentru acest lucru a fost răsplătită în  perioada 2014 -2019  cu funcția ambasador al Comisiei Europene (n.r. a Guvernului European) (CE) în România, fiind Șeful Reprezentanței CE din București. Practic aceasta  a fost “ochii și urechile” președintelui Comisiei în România. Cât a lucrat la Bruxelles a fost la început  purtător de cuvânt al comisarului european pentru politica de extindere și vecinătate. Pe urmă, a preluat conducerea unei unități de comunicare, exact când România se pregătea de aderare. S-a născut pe 24 septembrie 1966, a fost elevă a Școlii nr. 3 din Bârlad, iar apoi a urmat Liceul Industrial “Alexandru Vlahuță”, actualmente Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, unde apare pe lista șefilor de promoție, în anul de absolvire 1984.

A absolvit Facultatea de Comerț, din cadrul Academiei de Științe Economice București, iar apoi urmat o serie de cursuri, seminarii și specializări, printre care studiile postuniversitare ale Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, dar și un master în Filosofia Relațiilor Internaționale în cadrul Universității din Amsterdam. Apoi a lucrat pentru o perioadă de doi ani, ca jurnalist, la „Evenimentul Zilei” și „Express Magazine”.

La capitolul limbi străine, pe lângă franceză și engleză,  vorbește turca și araba,  pe care a început să le studieze în perioada în care a lucrat în Turcia și Egipt. Citiți mai jos un interviu fabulous cu prima bârlădeancă care i-a convins pe mai marii UE că poate reprezenta interesele Uniunii în România și a făcut-o cu succes aproape 6 ani. Iată ce ne-a spus aceasta despre acea perioadă: “În cei aproape 6 ani cât am fost în această poziție, am dormit puțin și prost, am ajuns chiar de două ori la spital, la urgențe, din cauza epuizării. Ăsta e riscul de a fi prea pasionat de muncă: am dat 110% deși aveam doar 100% de dat. Restul era împrumutat din viitor”. Acum studiază psihologia la Universitatea din București, fiind într-un bine meritat  concediu, dedicat exclusiv studiului. Dacă s-ar întoarce în Bârlad ar vrea să predea la școală sau să profeseze ca psihoterapeut și iar place să reînnoade relațiile cu vechii săi colegi.

Reporter: Când și unde te-ai născut? Povestește-ne despre tine…

Angela Cristea: M-am născut în București, unde trăiesc și acum, dar mi-am petrecut o parte importantă din viață, copilăria și adolescența, în Bârlad. Aici am intrat la școală, în clasa a I-a și am făcut cele 8 clase, urmate de cei 4 ani de liceu. Am învățat la Școala nr. 3, pe atunci… în Munteni, o școală la care mergeau mulți copii de etnie romă. Așa am ajuns să cunosc și să înțeleg mai bine această minoritate, despre care am scris și în lucrarea de master în Amsterdam. Pregătindu-mi disertația, am dat peste o vorbă de-a lor, referitoare la anii de sclavie, care m-a impresionat foarte mult: “Îngroapă-mă în picioare, destul am stat în genunchi.” Am crescut în ceea ce numim astăzi familie mono-parentală. Dar familia extinsă a inclus veri și verișoare, unchi și mătuși, de care am fost destul de apropiată, și pe care îi vizitez și acum cu drag, la o aniversare, un botez, o înmormântare. Aceste evenimente de familie mă readuc în Bârlad cel puțin o dată pe an.

Rep.:  Care au fost pașii urmați în cariera ta?

A.C.: Mama mea a avut un rol covârșitor în evoluția mea, ca om. Ce am învățat de la ea, copil fiind, a devenit baza sistemului de valori care m-a ghidat în viață: cinstea, corectitudinea, munca, generozitatea, responsabilitatea. Mi-a dat probabil unul din darurile cele mai de preț cu care poate un copil să pornească în viață: încrederea. M-a lăsat să decid “ce vreau să mă fac”, la ce liceu să dau, la ce facultate, etc. Nu m-a pus niciodată la muncă fizică, deși cred că nu i-a fost ușor de una singură… să meargă la muncă, sa gătească, să spele, să calce, să facă curățenie. Principiul ei era: copilul să se joace și să învețe, căci de muncă va avea parte toată viața. De mică mi-am dorit să cunosc lumea largă (în parte inspirată de emisiunea Enciclopedia). Ceea ce părea un vis imposibil în comunism, România fiind atunci ca o mare închisoare, a devenit posibil după 1989. Atunci am hotărât ca la prima diplomă, luată în 1988 la ASE, să adaug un master în relații internaționale, cu specializarea studii europene. Puțin înainte de a pleca în Olanda cu o bursa Tempus (precursorul programului Erasmus de azi), mă angajasem la Evenimentul Zilei, ca redactor de știri externe. Am continuat să lucrez acolo pe perioada studiilor din Amsterdam, trimițând corespondențe pe diferite teme, unde politicile olandeze difereau mult de ale noastre. Exact în anul în care am absolvit masterul, 1993, România semna Tratatul de asociere la Comunitatea Europeană (precursorul Uniunii Europene), ca prim pas spre aderare. De aceea, Comisia Europeană a deschis un soi de ambasadă, care se chema Delegația Comisiei europene în România. Prin concurs, și-a angajat primii 10 români, printre ei, numârându-mă și eu. Am pus astfel, bazele primei echipe de presă și comunicare a Delegației CE, și ulterior a primei strategii de comunicare. Pe toată perioada până în 2007, la aderarea României la UE, am coordonat comunicarea publică pe această temă. Este o vorbă: “dacă vrei să înveți o materie, predă-o.” Așa am învățat despre toate politicile UE, devenind expertă în domeniu. Astfel încât, atunci când CE a lansat în 2008 primul concurs pentru angajarea funcționarilor români, m-am numărat printre candidații aleși. De altfel, în ciuda faptului că lucrasem peste 10 ani la Delegație, am învățat pentru examenul de funcționar câteva luni bune. Locul de muncă al funcționarilor europeni este sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, cu putine excepții. Acolo am fost la început purtător de cuvânt al comisarului european pentru politica de extindere și vecinătate. Pe urmă, am preluat conducerea unei unități de comunicare.

Rep.: Care a fost rampa de lansare propriu-zisă pentru poziția pe care ai ocupat-o, aceea de a conduce Reprezentanța CE în România? 

A.C.: “Rampa de lansare” pentru a reveni în România, în 2014, de data asta în calitate de Șef al Reprezentanței CE (succesoarea Delegației CE) a fost tot un concurs. Cred că a contat enorm experiența dobândită din perioada pre-aderării, precum  expertiza mea în comunicare și management.

Rep.: Poziția pe care ai avut-o, i-a făcut  pe mulți invidioși, însă eu știu că în spatele unei astfel de funcții este multă muncă, multe sacrificii și multă responsabilitate. Te rog să ne relatezi care au fost responsabilitățile și obligațiile pe care le ai avut, la ce a trebuit să renunți atunci când ai fost în vârful Reprezentanței CE în România?

A.C.: În Comisia Europeană, se spune despre jobul de Șef de Reprezentanță că este cel mai bun post posibil.Cred că este adevărat. Șeful Reprezentanței este ambasadorul președintelui Comisiei în țară, este “fața”, dar și “ochii și urechile” Comisiei în România. În același timp, are răspunderea de a coordona o echipă de oameni astfel încât să răspundă atât așteptărilor Comisiei (care dorește spre exemplu… să știe tot ce se întâmplă relevant în România legat de statutul ei de țară membră UE cu drepturi și obligații), cât și ale autorităților și societății românești (care doresc să fie informate corect și la timp despre evoluțiile relevante pe plan european). În România, eu am avut șansa să lucrez cu o echipă foarte performantă, ceea ce mi-a făcut munca mai ușoară. Principala provocare, cunoscută probabil oricărui lider, este că ziua se-ncăpățânează să aibă doar 24 de ore. În cei aproape 6 ani cât am fost în această poziție, am dormit puțin și prost, am ajuns chiar de două ori la spital, la urgențe, din cauza epuizării. Ăsta e riscul de a fi prea pasionat de muncă: am dat 110% deși aveam doar 100% de dat. Restul era împrumutat din viitor.

Rep.: Cum a fost să fii în fruntea acestei instituții, într-o periodă de timp cu multe provocări la nivel european care, fără doar și poate s-au răsfrânt și asupra României: valul de euroscepticism care a asaltat UE,  Brexit-ul, criza migrației, veșnicul MCV,  aderarea la spațiul Schengen, perioada deținerii de către țara noastră a Președinției rotative a Consiliului UE, absorbția fondurilor europene?

Niciuna din temele de pe agenda relațiilor României cu Comisia Europeană pe perioada mandatului meu nu îmi era străină, având în vedere experiența din perioada  pre-aderării. Să luăm exemplul problemei capacității reduse a României de a folosi fondurile europene (faimoasa rată de absorbție): devenise mantra comunicării înainte de aderare: măriți capacitatea administrativă pentru a putea folosi pe deplin fondurile europene de după aderare, care vor fi mult mai mari. Așa că… nu a fost o surpriză faptul că România nu a reușit niciodată să folosească 100% banii primiți de la UE. Pentru mine, personal, cea mai mare provocare a fost latura politică a funcției de ambasador. Unul din motivele pentru care am îmbrățișat o carieră europeană, mai degrabă decât una națională, a fost tocmai dorința mea de a fi liberă de presiuni politice. Poziția  de Șef al Reprezentanței CE, m-a adus însă în coliziune directă cu unii dintre mai-marii zilei, care considerau ca cetățenia mea română ar fi trebuit să mă împiedice să afirm public poziția oficială a CE, uneori critică la adresa reformelor (sau lipsei lor) din România. Or, exact asta era fișa postului meu: să prezint și să apăr poziția oficială a CE în România.

Rep.: Având în vedere că ai parcurs o carieră Europeană de succes, ce le recomanzi tinerilor care vor să urmeze un drum asemănător cu al tău?

A.C.: Pentru cei care se gândesc să urmeze o carieră în instituțiile europene, aș spune să se pregătească pentru o muncă asiduă, pentru examenul de admitere, apoi pentru găsirea unui post, și apoi pentru performanță la locul de muncă. De aceea, este nevoie de o motivație foarte puternică pentru a reuși. Deși, în general, nu se cere ca diploma de licență să fie dintr-un anumit domeniu, tind să aibă mai mult succes absolvenții de studii economice, politice, de drept, de relații internaționale. Contează nu numai cunoștințele, cât mai ales abilitățile (naturale sau dobândite) de comunicare, analiză și sinteză, inter-relaționare, gestiunea stresului etc. Înarmați-vă și cu multă răbdare. Concursul are mai multe etape, durează mult și nu vă garantează și post, ci doar plasarea pe o listă de eligibili pentru angajare, atunci când apare un post disponibil. Pentru ocuparea unui post, mai treceți printr-un concurs specific postului. Unii candidați consideră util să se pregătească pentru concurs cu un “coach”, pentru a-și spori șansele. Iarăși, asta nu garantează succesul, așa cum au reușit și candidați care nu au apelat la un “coach”.

Rep.: Te-ai născut în București, însă începuturile tale sunt pe meleagurile bârlădene… Cât de des vii la Bârlad? Ce ai face, dacă într-o bună zi, ar fi să te reîntorci aici, să o iei de la capăt?

A.C.: Se spune că de fiecare dată când cineva/ceva iese din viața noastră, pierdem o bucățică de suflet. O astfel de bucățică am lăsat în urmă, în Bârlad, odată cu plecarea mea la facultate, în București. Mă leagă de oraș nu doar rudele apropiate, ci și amintirile copilăriei, nebuniile adolescenței, anii de liceu. Îmi dau seama de asta, de fiecare dată când revin la Bârlad pentru a-mi vedea rudele, pentru  a sărbători “x” ani de la absolvirea liceului, pentru o aniversare sau un botez. Dacă m-aș întoarce la Bârlad, aș căuta să reînnod unele din prieteniile de suflet pe care le-am făcut în trecut aici. Mi-ar plăcea să predau la școală, sa practic ca și “coach”, sau să profesez ca psihoterapeut.