În iunie 2024, Inspectoratul General al Poliției Române a scos la concurs nouă posturi de ofițer psiholog recrutat din sursă externă, unul dintre ele fiind la Iași. Pentru acesta s-au înscris patru candidați, doi netrecând de etapa de selecție a dosarelor. La proba scrisă au participat astfel Georgiana H. și Amalia M. Prima a obținut nota 8.80, iar a doua 9.10. Amalia M. a fost numită în funcție pe 15 decembrie 2024. Cu ocazia corectării lucrărilor, Georgiana H. a aflat însă că Amalia M. nu era deloc „externă”, ci polițistă, respectiv ofițer activ în cadrul IPJ Vaslui.
IGPR s-a ascuns în răspunsuri
Conform regulamentului concursului, situația nu făcea parte din categoria celor pentru care se putea înainta o contestație, așa că Georgiana H. a sesizat conducerea IGPR, cerând ca o comisie să verifice respectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea concursului. Practic, ea contesta validarea din prima etapă a dosarului contracandidatei sale. Răspunsul primit nu avea nicio legătură cu ce semnalase ea, el referindu-se la „concursul organizat în vederea ocupării unui număr de 15 posturi vacante de ofițer de poliție, pe linie de siguranță școlară”.
Semnalase că merele sunt stricate și i se răspunsese că perele s-au copt. A trimis o nouă cerere, prin care nu a mai solicitat verificarea situației, ci direct anularea actului prin care se validase dosarul contracandidatei și a celui prin care se constataseră rezultatele finale. Nu i s-a răspuns deloc. A aflat ulterior că cererea îi fusese clasată, întrucât reprezentanții IGPR apreciaseră că avea același obiect cu cea precedentă. În aceste condiții, Georgiana H. s-a adresat instanței…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/concurs-ciudat-la-politia-din-iasi-un-post-scos-pentru-recrutare-externa-a-fost-castigat-tot-de-o-politista-dar-din-vaslui–1887408.html