Bătălia de la Crasna a fost momentul în care Bogdan al II-lea și-a arătat forța în fața Poloniei. De aici a învățat marele Ștefan arta războiului

O MOLDOVĂ CONTESTATĂ… În toamna anului 1450, la marginea Vasluiului, în apropiere de actualul sat Crasna, a avut loc una dintre cele mai dramatice ciocniri din istoria Moldovei: bătălia de la Crasna. În acea epocă de convulsii politice, domnia tânărului voievod Bogdan al II-lea era contestată de pretendenți sprijiniți de puteri externe. Polonia, sub conducerea regelui Cazimir al IV‑lea, dorea să‑și extindă influența asupra Țării Moldovei și să instaleze pe tron un prinț fidel ei, pe Alexăndrel – fiu nelegitim al lui Iliaș, voievod care condusese Moldova până în 1448. Această confruntare s‑a încheiat cu o mare baie de sânge, dar și cu o poveste plină de legendă.

În 1449, Bogdan, fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, a revenit din exil cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara. Cu ajutor maghiar, Bogdan a reușit să‑l învingă pe pretendentul Alexăndrel și să preia tronul Moldovei. La începutul anului 1450, el a încheiat două tratate cu Iancu de Hunedoara, la Roman – la 11 februarie și la Suceava – la 5 iulie, prin care promitea să nu revendice cetatea Chilia fără acordul ungar. Sprijinul lui Iancu i‑a conferit legitimitate în fața boierilor, dar l‑a pus în opoziție directă cu Polonia. În același timp, Polonia nutrea propriile ambiții asupra Moldovei. Pe 9 martie 1450, Consiliul Coroanei de la Cracovia a propus o expediție în Moldova pentru a o supune Poloniei și a cuceri cetățile Chilia și Cetatea Albă. Regele Cazimir IV a acceptat campania numai cu condiția reinstalării pe tron a lui Alexăndrel, care urma să fie vasal al Coroanei polone. Astfel, anul 1450 s‑a transformat într‑un duel diplomatic și militar între două mari puteri, Polonia și Ungaria, desfășurat pe teritoriul Moldovei.

Alexăndrel, pretendentul și aliatul Poloniei

Alexăndrel, tânărul pretendent, fusese educat la curtea poloneză și se bucurase de susținerea directă a regelui. Polonia își dorea un voievod docil, care să ofere acces la importantele porturi dunărene, iar Alexăndrel se potrivea acestui rol. În primăvara lui 1450, el a întreprins o serie de incursiuni în nordul Moldovei alături de boieri nemulțumiți. Dar Bogdan al II-lea, sprijinit de majoritatea boierimii și de țărani, a reușit să anihileze aceste revolte. În final, Polonia a decis să trimită o armată de suport pentru a‑l reinstala pe Alexăndrel și a subjuga Moldova. 

Pregătirea expediției poloneze

Armatele polone au fost organizate în trei corpuri principale: primul corp, alcătuit din trupele lui Alexăndrel și boierii fugari, era condus de pretendent; al doilea corp era comandat de Petru Odrowąű, palatinul de Lviv (Leopoli), și de Przedbor Koniecpolski, castelan de Sandomir, însoțiți de oastea nobililor din Lviv și Przemyśl; al treilea corp era format din nobilii podoleni sub comanda lui Teodoric Buczacki. Aceste forțe s‑au concentrat în orașul Kamienec Podolski (Kamienitz) și, la 24 iunie 1450, au pornit spre sud. Intrând în țară, trupele polone s-au îndreptat spre Crasna-Vaslui, iar Bogdan al II-lea se retrage repetat din Suceava și trimite la poloni soli pentru tratative. În rezultat, au convenit că Bogdan al II-lea va rămâne pe tron până la atingerea de către Alexăndrel a vârstei de 15 ani. Suplimentar la aceasta, Bogdan urma să achite regelui polon câte 70 de galbeni tătărești pe an. Imediat după această înțelegere, trupele polone au pornit cale întoarsă spre Polonia. Bogdan, însă, cu câteva mii de moldoveni, a pus la cale o ambuscadă în pădurea Crasnei pe calea de întoarcere a polonilor. 

Strategia „furtunilor de săgeți” și folosirea codrilor

În loc să riște o bătălie în câmp deschis cu cavaleria grea poloneză, Bogdan a optat pentru tactica războaielor de hărțuire. Armata moldavă, compusă din cavalerie ușoară, arcași călări, țărani înarmați cu coase și furci și un mic contingent de boieri. Potrivit cronicilor, un boier trădător a divulgat o parte a planului, însă esența strategiei, atragerea cavaleriei polone în codrii înguști, a rămas necunoscută inamicului. Bogdan a ales locul bătăliei cu atenție: într‑o poiană de la marginea pădurii Crasna, în apropierea pârâului Crasnei. Locul era strâmt și mlăștinos, ideal pentru a bloca mișcările cavaleriei grele polone. Pe marginea drumului forestier, moldovenii au ascuns infanteria în spatele unei linii subțiri de călăreți; arcașii fuseseră ascunși în copaci și tufăriș.

Desfășurarea bătăliei de la Crasna, 5-6 septembrie 1450

Conform cronicarului polonez Jan Długosz, armata regală polonă a pornit la atac în zorii zilei de 6 septembrie. Însă, în vâltoarea luptei, opiniile cronicarilor diferă: unii consideră că luptele au început la 5 septembrie, când negocierile au degenerat, iar bătălia decisivă s‑a dat în dimineața zilei următoare. La intrarea în pădurea Crasnei, cavaleria polonă formată în opt escadroane a atacat micul grup de călăreți moldoveni care părea să se retragă. Acesta era însă doar un vicleșug menit să ascundă masa de țărani înarmați care stătea la pândă. În momentul în care cavaleria polonă s‑a adâncit în pădure, moldovenii au declanșat teroarea: arcași ascunși au tras din toate direcțiile, iar țăranii cu coase, lănci și furci au atacat caii, tăindu‑le picioarele și hamurile. Długosz scrie că polonezii s‑au trezit „înmormântați” de săgeți și loviți cu coase, iar războinicii moldoveni au tăiat venele cailor pentru a-i prăbuși. Atacul frontal al cavaleriei grele s‑a transformat rapid într-o agonie, fiind blocat de trupurile cailor și de trunchiurile copacilor. 

Moartea comandanților și rolul oamenilor simpli. În luptă intră și fiul lui Bogdan, care mai târziu este cunoscut sub numele de Ștefan cel Mare

În haosul luptei, comandanții polonezi au murit unul după altul. Petru Odrowąű, starostul de Lviv, a căzut străpuns de săgeți, iar Teodoric Buczacki a murit aproape de finalul ciocnirii. De asemenea, sursele moldovene și poloneze menționează moartea mai multor nobili, iar întreaga armată polonă a fost aproape anihilată. Asaltul cavaleriei polone s-a dovedit a fi un dezastru, ea a fost prinsă în mijlocul oștenilor moldoveni care au atacat cu arcuri, lănci și coase. Oastea polonă a fost zdrobită, starostele de Liov, P. Odrowaz, a căzut pe câmpul de luptă, iar retragerea a fost posibilă doar cu ajutorul lui Alexăndrel. În luptă au participat și tineri de viitor, cronicile relatează prezența fiului lui Bogdan, Ștefan, viitorul Ștefan cel Mare – în calitate de conducător al unui mic corp de cavalerie; unii istorici cred că acesta a învățat aici primele lecții de strategie. Mai mult, biografiile lui Vlad Țepeș afirmă că prințul muntean, refugiat în Moldova la acea vreme, a luptat alături de vărul său Ștefan și de unchiul Bogdan. Participarea lui Vlad nu este atestată de cronicile polone, dar prezența sa în Moldova în acea perioadă o face plauzibilă.

Cronicile polone

Imaginea luptei ne este prezentată în cronica polonă scrisă după bătălie: „Bogdan ne mai putând amâna trădarea plănuită, poruncește a lor săi ca să fie pregătiți și să năvălească numaidecât în pădurea de dincolo de târgul Crasna, pe unde-i numai un drum și acela îngust, asupra carelor armatei regale. Căpitanii aflând atunci de această viclenie (căci li se denunțase de pârcălab), sfătuindu-se, așteptau pe dușmani, vrând să dea lupta de pe care. Pe urmă însă hotărâră să treacă prin pădure cât mai repede carele și bagajele, pentru ca lupta să se poată da mai în larg. Dar sfătuindu-i Pârcălabul ca să treacă bagajele și carele pe șes, lăsând la o parte pădurea care era năruită de copacii tăiați, deși-i sfătuia bine, nu fu ascultat. Totuși i se încredință lui grija carelor și se hotărî ca bagajele și carele să stea și să aștepte de cealaltă parte a pădurii sosirea armatei. Pârcălabul moldovean se întărește deci cu o ceată de oșteni podoleni pe cari și-i luase ca streajă și trece cu ei și cu carele prin pădure, la câmp deschis, deși nu fără a întâmpina o puternică năvală a dușmanilor Moldoveni”. 

Lupta a ținut o zi întreagă și a fost una crâncenă

Aceste pregătiri, precum reiese din cele ce urmează, se întâmplau sâmbătă seara, la 5 septembrie 1450: „Între acestea, duminică dimineața, înainte de Nativitas Sanctae Mariae, în a 6 zi a lui septembrie, Bogdan cu câteva mii de moldoveni, partizani de-ai lui, și cu o mare mulțime de auxiliari se arătă odată cu răsăritul soarelui. Oastea regală fără întârziere ia armele: iar Petru Odrowasz o însuflețește cu o cuvântare… Armata regală era consternată și, că mulți, împotriva poruncii șefilor, părăsiseră carele, văzând mulțimea dușmanilor și înspăimântându-se, sunt mai grabnici la fugă decât la luptă; totuși hotărâră să îndrăznească toate și să încerce norocul într-o așa de neînlăturabilă dificultate. Așezând dar liniile de bătae și încredințînd o aripă căpitanului Nicolae Porawa de Halicz, iar cealaltă lui Mihail Buczaczki, se încăierară pe câmpul ce se numește Krasnepolye, la pârăul Krasnipotok (Crasna), aproape de orașul Wasluy (Vaslui) dându-se poruncă să cânte din trâmbițe printre soldații poloni de sub cele patru steaguri și cele opt escadroane de călărime și al nouălea de pedestrime. Un escadron de călăreți, acoperea pedestrimea dușmanului. Când oastea regală dădu năvală asupra lui, el întorcând spatele descoperi pe pedeștri, cu cari armata regala lovindu-se pierdu mulți soldați. Lupta ținu toată ziua și fu crâncenă. Petru Odrowasz zdrobind cavaleria lui Bogdan năvălește cu Neculai Porawa și Mihail Buczaczki asupra pedestrimii, făcând mare măcel: în sfârșit însă, cad uciși de pedestrime. Și ceea ce urmează e de o neprețuită însemnătate: și ar fi fost învălmășeala și mai mare și ar fi urmat înfrângerea Polonilor, dacă Pârcălabul care deja trecuse dincolo de pădure cu oamenii pe care-i avea pentru dusul carelor, n-ar fi venit, înștiințate de un sol grabnic, ca să împuternicească spre izbândă armata Regelui. Acesta, prin sosirea sa, astfel înspăimântă pe dușmănii veseli de măcelărirea ostașilor noștri, încât repede dădură dosul și împunseră fuga. Oastea regală cîștigă ce-i drept victoria, dar sângeroasă, pierzând o mulțime de vrednici soldați; totuși obosită de lupta îndelungată nu putea urmări pe fugari. și cu dreptate zice Urechi că așa, cu vitezia iar a Moldovenilor, au rămas izbânda la Leși, cei ce pierduse războiul”.

Intervenția lui Pârcălab Costea și retragerea polonă

ÎNCEPUTURILE LUI ȘTEFAN CEL MARE… Deși bătălia se înclina decisiv în favoarea moldovenilor, rezultatul ei putea fi și mai dezastruos pentru polonezi. La un moment dat, un corp moldovenesc condus de pârcălabul Costea se afla departe, dar a fost rechemat și a intervenit pentru a opri masacrarea totală a armatei polone. Costea, care avusese contacte cu nobilimea polonă, a ordonat soldaților să nu mai tragă în cavalerie și chiar a combătut arcașii care continuau atacul. Prezența sa a permis polonezilor rămași să se retragă prin codrii către Podolia. Iar a doua zi, rănitele oști poloneze au părăsit Moldova fără pradă. Bogdan II s‑a retras spre Bârlad după bătălie și, conștient că își consolidase autoritatea, nu a urmărit armata polonă în retragere. Succesul de la Crasna i‑a permis lui Bogdan să‑și mențină tronul. Planul Poloniei de a-l instala pe Alexăndrel a eșuat, iar pretendentul a fost nevoit să se întoarcă la curtea poloneză. Cu toate acestea, victoria nu a adus o pace durabilă, în octombrie 1451, Bogdan al II-lea a fost ucis într‑un complot condus de fratele său, Petru Aron. Ștefan și Vlad au fost nevoiți să se refugieze în Transilvania, sub protecția lui Iancu de Hunedoara. În contextul unei Moldove instabile, lecțiile de la Crasna aveau să fie reînviate de Ștefan când va lua tronul în 1457.

Impactul asupra relațiilor cu Polonia și Ungaria. Ce a învățat marele Ștefan din această bătălie

CONCLUZII… Bătălia a marcat un moment de ruptură între Polonia și Moldova. Deși regele Cazimir al IV‑lea a renunțat la ideea unei noi expediții, relațiile au rămas tensionate. Ungaria, prin Iancu de Hunedoara, și-a văzut întărită influența asupra Moldovei. Totodată, bătălia de la Crasna a demonstrat că o armată mică, bine motivată și sprijinită de populație, putea înfrânge o forță superioară numeric. Confruntarea a anticipat tactica pe care Ștefan cel Mare avea să o folosească mai târziu împotriva regelui maghiar Matei Corvin la Baia (1467), împotriva otomanilor la Vaslui (1475) și împotriva polonezilor la Codrii Cosminului (1497).

Concluziile unei bătălii memorabile și lecțiile învățate de cel care avea să devină cel mai mare voievod al Moldovei

DE LA CRASNA A ÎNCEPUT TOTUL…Bătălia de la Crasna din septembrie 1450 a fost un episod definitoriu al istoriei Moldovei. Ea a pus față în față interesele Poloniei și Ungariei, a arătat că o țară mică poate învinge o forță superioară prin cunoașterea terenului și ingeniozitate, a consolidat domnia lui Bogdan al II-lea și a oferit tânărului Ștefan lecții prețioase de conducere. În același timp, bătălia a produs o serie de legende care vorbesc despre sângele vărsat și despre solidaritatea dintre voievod și țărani.