Local

La Roșiești, un bărbat a fost mușcat de o haită de câini vagabonzi și a ajuns la spital. Nu a reacționat de frică să nu fie acuzat de cruzime față de animale

PROTEJĂM ANIMALELE, DAR DE ATACURILE LOR CINE RĂSPUNDE?… Un caz deosebit de grav a avut loc, în urmă cu mai bine de două săptămâni, în comuna Roșiești. Ionel Păduraru, un bărbat de 58 de ani, a fost mușcat de un picior de un câine fără stăpân și a ajuns la spital. A stat internat câteva zile sub tratament medical după ce rana i-a fost cusută de către medici. Cazul aduce în atenția publică o altă întâmplare petrecută, în urmă cu mai bine de o săptămână, în comuna Muntenii de Sus. Un bărbat a intrat în curtea unei ferme unde lucra, a văzut doi câini hoinari care mâncaseră vreo 9 curcani și când a încercat să-i alunge, a fost atacat de unul dintre câine. S-a apărat de animale, după ce a dovedit câinele care a sărit pe el și l-a omorât, dar a ajuns să fie reținut și apoi în arest la domiciliu după ce a fost acuzat de uciderea animalelor cu intenție. Noroc că în apel, Tribunalul Vaslui l-a lăsat liber, dar este cercetat penal în continuare. Se pune problema următoare. Dacă Ionel Păduraru ar fi avut un ciomag în mână în momentul atacului și l-ar fi lovit și omorât pe câine, ajungea precum conjudețeanul său în arest? Credem că legea trebuie clarificată într-un fel, dar mai mult cum trebuie să procedăm când câinii fără stăpân se înmulțesc și primăria nu mai face față să-i culeagă. Dacă sunt omorâți în situații în care aceștia produc pagube materiale sau când atacă, riști să ajungi să fii cercetat penal. Până unde trebuie să meargă iubirea față de animale și când trebuie să intervii pentru ca aceste animale să nu devină o problemă pentru comunitate?

Pe la jumătatea lunii septembrie, Ionel Păduraru, un bărbat de 58 de ani din comuna Roșiești a avut de-a face cu o haită de câini fără stăpân ce se plimbau nestingheriți pe ulițe. Unul dintre ei l-a atacat și l-a mușat serios de gambă. „Am ajuns la spital unde mi-au curățat rana și apoi m-au cusut. Am avut două copci pe o parte și una pe cealaltă parte, în total, trei copci. Luni, am ajuns la spital și am stat internat până vineri. De atacat, m-au atacat mai mulți câini, dar doar unul a sărit pe mine și m-a mușcat. După ce am ieșit din spital, am fost și pe la primar să-i spun că facă ceva cu câinii ăștia, dar nu m-a băgat nimeni în seamă”, povestește Ionel Păduraru. Povestea bărbatului din Roșiești ridică semne de întrebare în ceea ce privește aplicarea legii protecției animalelor. Și asta pentru că suntem de acord cu pedepsirea celor care omoară sau chinuie animalele de plăcere, dar, în momentul în care ești nevoit să te aperi de haite de câini fără stăpân, legea pare prea dură. Așa s-a întâmplat și cu un bărbat din comuna Muntenii de Sus care, ajuns la muncă, a găsit, în curtea fermei unde lucra, doi câini vagabonzi care reușiseră să facă ravagii. Mai mulți curcani zăceau morți prin curte și unul dintre câini avea o astfel de pasăre în bot. În momentul în care a vrut să-i alunge, celălalt câine a sărit pe el. S-a apărat de cei doi câini cu o bâtă și a reușit să-i pună pe amândoi la pământ, dar întreaga scenă a fost filmată de câțiva martori, iar imaginile au ajuns și pe masa procurorilor. Aceștia au întocmit dosar de urmărire penală pentru uciderea animalelor cu intenție și au cerut judecătorilor de drepturi și libertăți arestarea preventivă a acestuia, dar judecătorii de drepturi și libertăți l-au plasat în arest la domiciliu. În recurs, a scăpat de măsuri preventive, dar fapta se cercetează în continuare. Se ridică o întrebare firească acum, în ambele cazuri, atât în cel de la Roșiești, cât și în cazul de la Văleni. Autoritățile locale, responsabile cu gestionarea câinilor fără stăpân, răspund în astfel de cazuri? Pentru că, în situația în care ești atacat de cânii fără stăpân și cunoști prevederile legislației, alegerile pe care le faci pot fi extrem de dificile. Alegi să te aperi și să riști să ajungi în arest preventiv pentru că așa cer procurorii sau te lași mușcat de câini pentru a evita o astfel de situație? Altfel spus, legea se aplică, de fiecare dată, în litera și în spiritul ei și nu doar în litera legii pentru a discerne unde este vorba de cruzime și unde necesitatea a făcut să ajungi la astfel de situații.

9 comentarii

  1. România este cea mai condamnată țară de instanțele internaționale în procesele privind agresiunile cauzate de câini,a creat precedente istorice la CEDO
    Și tot n-a luat nici o măsură, pe proprietari îi doare în cot, pe primari îi doare la basca, singurul care o pățește e tot cel agresat

  2. De-a curul a făcut ăștia legile
    Și mănâncă unii că UE ne-a băgat pe gat așa ceva dar eu n-am auzit așa ceva prin alte țări ,da îi omoară și îi împușcă de nu se vad
    Dar la noi te calcă în gospodărie, îți omoară găinile, sar la tine pe drum și tu n-ai voie să te aperi că faci închisoare, ăștia sunt bolnavi la cap

  3. Și dacă la mușcat, ce , a murit? Sigur a dat în câine , că nu te musca nici un câine fără sa i faci ceva. Dacă aveam lei , tigri, leoparzi, ce făceați, mai aveați curaj să vă dați la ei. Judecătorul să verifice dacă a vrut sa omoare câinele, nu trebuie lăsat

      1. De fapt… este prea posibil… Nu ai fost pe fază la ultimele evenimente? Copii care au ucis pui de câine? Iar eu chiar am văzut mai multe situații de copii care au agresat sau au încercat să agreseze animale. Am intervenit de fiecare dată. Voi știți că psiho/sociopatiile adultului au ca și element de debut în copilărie cruzimea față de animale? Dacă nu știți, îmbrăcați o uniformă și apucați-vă de citit! Aveți o groază de recuperat! Nu mai tolerez comentaci cu creierul gol/needucat!

  4. Într-o țară normală, plătim taxe și impozite, iar autoritățile au obligația să folosească banii publici pentru siguranța și sănătatea oamenilor și pentru buna funcționare a comunității.
    Vrem să mergem liniștiți la serviciu.
    Vrem să ne plimbăm copiii fără teamă.
    Vrem să ne putem vedea de viața noastră fără să fim nevoiți să acceptăm probleme pe care administrația are obligația să le gestioneze.
    Tăcerea nu rezolvă nimic. Sesizarea, implicarea și perseverența pot schimba lucrurile.
    Cei care susțin prezența câinilor pe străzi sunt organizați și vocali. Este timpul ca și cetățenii care vor siguranță, ordine și normalitate să își facă vocea auzită.
    📢 Trimiteți sesizări către Primărie.
    📢 Mergeți în audiență și cereți răspunsuri.
    📢 Cereți măsuri concrete, nu doar promisiuni.
    📢 Dacă Primăria nu reacționează, sesizați Prefectura, Consiliul Județean, DSVSA și celelalte autorități competente.
    Nu trebuie să acceptăm ideea că „asta este situația” și că nimic nu se poate face.
    Sterilizarea câinilor nu rezolvă singură problema câinilor aflați pe domeniul public. Gestionarea animalelor fără stăpân trebuie făcută responsabil, astfel încât să fie protejată atât siguranța oamenilor, cât și bunăstarea animalelor.
    Banii contribuabililor înseamnă responsabilitate pentru cei care îi administrează.
    Așadar, dacă vrem schimbare, să nu mai fim doar nemulțumiți — să fim implicați.
    Sesizați. Întrebați. Cereți răspunsuri. Insistați.
    Pentru că o comunitate în care oamenii își cunosc drepturile și cer administrației să-și facă datoria este o comunitate care poate schimba lucrurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button