Adnana Pecheanu, nora fostului primar de la Drânceni, a ajuns după gratii, fiind reținută de polițiști la Răducăneni. Acasă, au rămas doi copii minori
LĂMURIRI… Nora fostului primar de la Drânceni, Adnana Pecheanu, a fost încarcerată chiar din 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Aceasta nu s-a predat, așa cum susține familia ei, la sediul Poliției din Rediu, o localitate de lângă Iași, ci a fost identificată pe raza localității Răducăneni (între Huși și Iași, pe Valea Prutului), unde a fost reținută și condusă în arestul Poliției. „La data de 21 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au identificat, în comuna Răducăneni, o femeie, de 37 de ani, pe numele căreia instanța de judecată a emis, la aceeași dată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani de închisoare. Femeia a fost introdusă în Penitenciarul Iași”, spun reprezentanții IPJ Iași. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Iași, după ce pedeapsa de doi ani cu suspendare a acesteia se terminase și Serviciului de Probațiune Iași a solicitat înlocuirea pedepsei de 2 ani cu suspendare în închisoare cu executare. Primarul Gelu Pecheanu a declarat în exclusivitate pentru „Vremea Nouă” că Serviciul de Probațiuni a făcut această solicitare pentru că nu fusese achitat prejudiciul, după ce Tribunalul Vaslui a spus că totul este în regulă: „DNA a făcut recurs, iar judecătorii de la Curtea de Apel au admis cererea acestora, considerând că prejudiciul nu a fost achitat”. Fostul primar mai spune că nu mai era de achitat decât 21.100 de lei și că plata s-a făcut chiar în ziua în care judecătorul a dat verdictul și că documentul cu plata nu a ajuns în timp util la dosar. „Noi am depus banii pe la 13:30, când a avut timp băiatul să plece de la serviciu, dar probabil că deja sentința era scrisă. Acesta speră într-o reviziuire a deciziei definitive a Curții, cât mai rapidă, spunând că nora sa are doi copii minori, este bolnavă și că a executat cu bună credință toate condițiile impuse de Serviciul de probațiuni, de la munca în folosul comunității, până la prezența obligatorie la această instituție. Acesta spune că știa că are termen de plată până în septembrie 2026 și din acest motiv nu s-a grăbit.
Adnana Pecheanu este deja după gratii. A fost dusă la Penitenciarul Iași, de unde va fi dirijată spre Penitenciarul Bacău, unde este o secție pentru femei care au de executat pedepse. „Vremea Nouă” a publicat știrea că nora primarului va merge la închisoare, iar pe rețelele sociale s-a iscat o furtună. Unii au criticat decizia judecătorilor, alții au aplaudat-o, dar, așa cum era și firesc, printre cei care s-au aflat de partea Adnananei Pecheanu se numără și Gelu Pecheanu, fostul edil al comunei Drânceni. Acesta susține că decizia judecătorilor este de neînțeles în codițiile în care nora sa mai avea timp până în luna septembrie să-și achite prejudiciul și susține că nu s-a pus problema ca tânăra să nu-și fi făcut orele de muncă în folosul comunității. „Menționez că eu am sechestru pe salariu de 51.735,12 lei din care am achitat, până la 30.04.2026, suma de 30.000 de lei. În data de 21.05.2026, fiul meu a depus suma de 25.000 de lei în contul Primăriei Drânceni pentru achitarea întregului debit pentru a fi ridicat sechestrul pus de Biroul Executorilor judecătorești Alin Silistră, sechestru pus în aplicare prin adresa nr.255/2023 din data de 29.12.2023. Menționez că nora mea și-a îndeplinit corect cele 90 de ore de muncă în folosul comunității la Primăria Rediu, jud. Iași, deoarece are domiciliul stabil în Iași și a respectat cu sfințenie toate obligațiile dispuse de serviciul de probațiune Iași. De asemenea, nora mea a avut sechestru pe 1,57 ha de teren și Primăria Drânceni putea scoate terenul la vânzare pentru recuperarea debitului”, spune Gelu Pecheanu.
Noră bolnavă și sechestru pe salariul lui Pecheanu de la LDP
În continuare, Gelu Pecheanu susține că de ceva vreme nora lui nu mai lucrează pe motiv că ar fi bolnavă, dar și motivat de faptul că soțul tinerei are un program de lucru încărcat și nu are cine să se îngrijească de ce doi copii minori. „Menționez că nora mea are 2 copii minori, este bolnavă și momentan nu poate lucra. Fiul meu, care este inginer constructor, are un program de lucru încărcat și cineva din familie trebuie să aibă grijă de copii. Sechestru pe salarii a fost pus inclusiv pe contul meu la SC LDP SA Vaslui unde lunar mi se face poprirea pe salariu. Termenul limită pentru achitarea debitului era 22.09.2026. Așa am fost informat de instanță că aceasta este data până la care trebuie să achit integral debitul. Eu cred că s-a produs această eroare juridică. Nora mea are termen de revizuire a dosarului peste 3 zile. Tribunalul Vaslui a spus clar că numita Pecheanu Adnana și-a îndeplinit corect toate obligațiile juridice. Am consultat mai mulți avocați și nu înțeleg hotărârea”, spune Gelu Pecheanu.
Pecheanu tranșează scandalul cu maistrul Bulgariu de la LDP și spune că nu va mai candida niciodată

LĂMURIRI… O altă dispută pe care Gelu Pecheanu dorește să o lămurească este cea legată de faptul că ar fi făcut plângere penală împotriva unui coleg de muncă (maistrul Bulgariu din cadrul LDP – n.r.). Spun că totul este o minciună și că nu ar fi făcut acest demers. „Menționez că nu am facut nicio plângere penală împotriva maistrului Bulgariu Grigore cu care am relație bună. Între noi există contradicții politice pentru că eu sunt cu PSD, iar el este ca Vântul de la Răsărit. Când e cu Georgescu, când PNL sau PSD”, spune Pecheanu. În plus, acesta spune că nu îi mai trebuie politică și că justiția din România l-a dezamăgit astfel că atât el, cât și fiul lui, nu vor mai candida pentru vreo funcție publică.
Ce spune Codul de procedură penală:
Art. 447: Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei
(1)Asupra revocării sau anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 864 ori în art. 865 din Codul penal se pronunţă, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
(2)Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevăzute în art. 84 sau cele prevăzute în art. 864 alin. 1 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei.
Băiatul meu a pățit la fel acum doi au revocat suspendarea ca nu plătise integral suma,dar după o lună un complet de judecători lau pus in libertate, si iau dat termen 2 ani să acite debitul restant.Anul trecut a plătit tot debitul,asa că nu disperați că se rezolvă.
Fata asta nicio zi nu ar fi trebuit să stea in puscărie. Socru su care a băgat-o în rahat e direct răspunzător pentru tot. Inclusiv pentru că a ajuns în pușcărie.
Să vă fie rusine, bărbaților, mari bărbați în această familie, că ați trimis o mamă după gratii în timp ce voi stati bine mersi să vă lamentati in libertate!
La-s că e bine, poate incepe până la urmă să meargă și justiția asta
Doamne ajuta
Așa le trebuie la toți
Am avut si eu o fata pedepsita ca nu achitat preludiul de 5000 de lei si a trebuit o lună până un complet de judecători ea revocat sentința,pentru aceiași cauza fiți tari ca exista un Dumnezeu si judecători corecți in tara asta.Nu vă pierdeți speranța,iar cei care vă făcut rău Dumnezeu va face dreptate,așa îmi spunea părintele Calistrat de la Iași.
Fata lui Băsescu a furat milioane de euro in campania din 2009 dar instantele au taraganat termenele până fapta sa prescris din ei au rămas cu milioanele cei doi capitole de la uasi au facut o grămadă demonii Alexa si cu Chirică dar justiția race malc di bagă după gratii o mamă cu foi copii..De asta pleacă copii din tara din cauza abuzurilor din justiție.
Bulgariu te așteaptă viata gra,la cat tiai bătut joc de muncitori,si cât ai furat hotule de la secția husi,am lucrat mulți ani la Ldp dar mai javra xa tine nu am întâlnit la aceasta unitate te lauzi că ai pile la partid,dar nu știu cei de la județ ce borfas este.Voi merge in curând la PRESEDINTE SI VOI DEZVALUI TOATE GOLANIILE TALE ESCRICULE..LAI SUIT PE BREBENEL INTRUN CONTAINER NEAUTORIZAT SPUN COLEGII SI APOI CICA LAI FILMAT CAND OMUL ERA STRESAT XA LAI TINUT CA PE ILACU INTRUN CONRAINER..SĂ MORI IN CHINURI GRIAZNICE CA TOTI ANFAJATII FUG DE TINE CA DE ORAIE SCARBOASA..TU CREZI CĂ FSCI ARMATA CA LA CAZARMA BANFITULE..UITATE LA ING.BERHECI CE OM DE MARE OMENIE SI LA CEILALTI SEFI DE FORMAȚIE CARE STIU SĂ VORBEASCĂ SI SĂ LE ASCULTE NECAZURILE LA OAMENI.TU VEI AJUNGE LA PUSCARIE AI FURAT DE AI RUPT DE LA ARMATA,IMI SPUNE UN VECIN LE ERA FRIXA SI LA COMANDANTI CA ERAI CARTITA SI VOMITAI TOTUL LA OFITERUL DE CONTEAINFORMATII..ASTA E OMUL BULGARIU UN IDIOT SI UN BORFAȘ CARE ARE PENSIE SPECIALĂ..MULTI AM PREFERAT SA NE PENSIONSM ANTIVIPQT SA SCAPAM DE TINE LEPRA PAROASA..DACA AVEM UN SEF DE FORMATIE CA ING.BERHECI MAI LUCRAM VREO 5 ANI.MULTA SĂNĂTATE CONDUCERII LDP SI ING.BERHECI..Noi care am ieșit la pensie am tăcut dar acum vom spune tot ce criminal este Bulgariu si gașca lui de Hoti care îl ridica forțat in slavi..tiai bătut joc de mosneagu o viață, își luat lui si lui larion ultimii bănuți din buzunar fomistule…ai vândut tot fierul si porțile de la husi la remat,într-o noapte uai scos toată motorină din freza lui balauta si a doua zi uri dat 40 de kile de motorina si a înghețat bocnă la carlig..puteai săi omori pe oameni,le făceai foile de parcurs și încărcai hotule in hârtii.. xa le duceai ca ei nu le fac bine..Voi continuă sa scrii până te văd dat afară din ldp..nici in coleg nu te suporta..toți te discuta prin oraș.. Borfasulue marș Acasă.. numai nenoroci oame javră ordinară.
Din cuprinsul sentinței reiese clar ca fata a respectat toate obligațiile prevazute de lege,prejudiciul recuperat integral,primăria si dna puteau scoate la vânzare terenul de 2 ha pentru recuperare prejudiciului.Multi colegi de ai mei avocati spun că este o eroare juridica.Are multe cai de atac si cred că un complet serios va face dreptate in acest dosar..Mai sunt si juecqtori care judecă cu celeritate si nu la presiuni politice.
Mulți văd, puțin cunosc! Nu are nici o legătură neachitarea prejudiciului cu schimbarea suspendării în executare! Nu confundați cu amenda penală! Achitarea prejudiciului nu scapă inculpatul de pedeapsă, la fel cum neachitarea prejudiciului nu duce la condamnarea acestuia! Altele au fost motivele pentru care s-a revocat suspendarea… Achitarea prejudiciului o va ajuta totuși la liberarea condiționată (după aprox 16 luni…).
Ba fix despre asta este vorba!
Achitarea prejudiciului este obligatorie in cazul pedepselor cu suspendare. Condamnatului i se pune in vedere, de altfel, inca de la pronuntarea sentintei cu suspendare că în caz de nerespectare a TUTUROR obligatiilor instanța poate dispune revocarea suspendării. Mai citește Codul Penal!
Mai citește codul de procedura penală art.447 si nu te pronunță până nu ai citit dosarul unde este o greșeală de interpretate a legii penale.Dar are cai de atac..Sunt multe greșeli in justiție din cauza volumului mare de muncă a judecătorilor.
da, sunt multe greseli, pt ca nu mai citeste nimeni dosarele, domnilor judecători le place mai mult prin Filipine ca sa cheltuie salariile alea babane..
Gelutule ai bagat in puscarie un om nevinovat.Te a ascultat orbeste si a avut de suferit si ea si copii de pe urma prostiei tale.Pacat de tinerea ei si pata de pe dosarul ei.Boule.
Doi proști. Ți-am spus că dacă te indarjesti o s-o pățești?? Așa s-au întâmplat. Ce fac nepoții, e durere mare pentru toată viața. Mama pușcăriașă din vina ei și a lu`bunicu. Să le fie rușine ambilor, adulți cu buletin la purtător.
Când a luat banii i-a fătat vaca, când să-i dea înapoi i-a murit vițelu’ 🙈
După ce ți-ai băgat noră în pușcărie ți-ai lăsat nepoții fără mamă pentru o vreme, continui să împrăștii minciuni. Nu te gândești ca îi faci și mai mult rău?? Crezi ca dacă ziariștii nu verifică aberațiile tale, judecatorii nu o fac???
Sentința definitivă este din septembrie 2023. Adnana a avut termen de supraveghere 2 ani în cuprinsul căruia era obligată să achite prejudiciul, așadar termenul s-a împlinit în septembrie 2025!
În cazul tu, nerodule, termenul de supraveghere expira in septembrie 2026, ca tu ai fost condamnat la 3 ani și 6 luni, nu al Adnanei!!!!.
Ați crezut ca sunteți șmecheri și nu o să platiti prejudiciul.. asta arată disprețul față de lege ce ati făcut voi. Fata asta a intrat în pușcărie fix din cauza voastră! Să plătești prejudiciul în ziua sentinței definitive, demonstreaza prostie crasă! Dacă vă păsa de fata asta, de nepoți o făceați măcar după decizia instanței de fond. Dar ați crezut ca sunteți șmecheri. Iată ca nu ați fost!
Domnilor ziaristi, poate mai și verificați informațiile celor pe care îi intervievați, nu publicați toate minciunile.
Aici e sentința definitivă în care se precizează termenul de supraveghere și în care judecătorul spune clar ca suspendarea se revoca dacă nu sunt respectate obligațiile:
https://portal.just.ro/45/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=8900000000069433&id_inst=45
Am verificat informațiile corect..tribunalul Vaslui pe fond ea dat o decizie favorabila pentru fata asta..a respectat obligațiile prevazute de lege.Primaria Dranceni a pus sechestru numai pe salariului socrului care era angajat.Primaria Dranceni trebuia sa individualize datoriile civile din sentința la fiecare persoană.. Ceva este putred in acest dosar dar niște avocati specializați pe codul penal vor îndrepta aceasta eroare juridica.