
Accident rutier produs în circumstanţe mai mult decât dubioase pentru prefectul judeţului Iaşi, Romeo Olteanu. Demnitarul ieşean a rămas aseară fără permis de conducere pentru 90 de zile după ce, în urma unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, s-a descoperit că prefectul ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o concentraţie de 0,32 mg/l în aerul expirat.
Romeo Olteanu mergea aseară cu maşina de serviciu, un Volkswagen Touareg, pe strada Sărărie pentru a participa la meciul CSMS Iaşi – Petrolul, conform propriei declaraţii. în jurul orei 18.55, în drum spre stadion, de pe strada Theodor Pallady, un BMW condus de un tânăr nu i-ar fi acordat prioritate şi a lovit vehiculul condus de Olteanu. Ulterior, maşina de serviciu a prefectului a fost proiectată într-un alt autoturism, marca Dacia, condus, potrivit declaraţiei lui Olteanu, de un angajat al Primăriei Iaşi. De menţionat că modul de producere a evenimentului rutier este descris în mod identic atât de Poliţie, cât şi de prefectul Romeo Olteanu, interogat aseară de reporterii noştri.
O situaţie bizară este cea referitoare la momentul în care Romeo Olteanu a suflat în etilotest. Prefectul a declarat „Ziarului de Iaşi“ următoarele: „După accident am mers la stadion, am şi prins golul Iaşului, unde am băut un pahar de vin cu apă. După asta am fost chemat la Poliţie, unde mi s-a luat alcoolemia. Nu am obiectat nimic, mi-am recunoscut greşeala“. Acesta a menţionat că de la momentul accidentului şi până la cel al suflării în etilotest ar fi trecut aproximativ jumătate de oră.