Valul de digitalizare din Vaslui: o rețea de contracte de aproape 10 milioane de lei! Dan Marian declară că nu are nicio legătură!
MIRACOL... Ca prin minune, în timp ce Dan Marian se ocupa de „digitalizarea județului Vaslui”, o firmă a început să câștige contracte pe bandă rulantă în județul Vaslui.
BANI SĂ FIE, CĂ ȘTIU EI CUM SĂ-I CHELTUIE!

ACONNECT SMART SOFTWARE SRL a intrat într-o perioadă de creștere foarte rapidă odată cu programele de digitalizare finanțate prin fonduri europene. Potrivit datelor ANAF, compania avea un singur angajat în 2022, iar în 2023 a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 7,7 milioane de euro și un profit de aproximativ 5,2 milioane de euro. Aceeași investigație a identificat 49 de contracte, în valoare totală de aproximativ 10 milioane de euro, și a constatat că în 85% dintre procedurile analizate nu au existat competitori.În județul Vaslui, concentrarea contractelor este deosebit de vizibilă. În mai multe comune, succesiunea este asemănătoare: consultant IT – proiect PNRR – achiziție pentru implementare – ACONNECT cîștigător. În comuna Vinderei apare una dintre cele mai clare succesiuni. În februarie 2023, ATHOS TOTAL CONSULTING a primit un contract de 70.000 de lei pentru elaborarea unei analize instituționale și IT/digitalizare aferente componentei C10-I1.2-548. Câteva luni mai târziu, comuna a atribuit contractul pentru implementarea ecosistemului digital din cadrul aceluiași proiect către ACONNECT SMART SOFTWARE. Valoarea atribuită este indicată în baza Gov-Smart la 340.000 de lei. În comuna Băcani, ATHOS a primit în decembrie 2022 un contract de aproximativ 14.000 de lei pentru servicii de consultanță privind sistemele informatice și consultanță tehnică. În august 2023, comuna a atribuit contractul pentru implementarea ecosistemului digital către ACONNECT SMART SOFTWARE, pentru 400.000 de lei. Procedura publică disponibilă indică un singur participant: ACONNECT. Cazul comunei Laza este unul dintre cele mai interesante. În mai 2023, ATHOS a primit 14.000 de lei pentru o expertiză tehnică IT aferentă proiectului: „Ecosistem digital interconectat integrat în județul Vaslui”. În septembrie 2023, ACONNECT a fost declarată cîștigătoare pentru implementarea ecosistemului digital interinstituțional al comunei Laza. Valoarea: 400.000 lei. Procedura disponibilă public indică un singur participant. Aici legătura dintre consultanță și proiectul ulterior de implementare este deosebit de clară deoarece obiectul consultanței identifică explicit proiectul PNRR. Și la Hoceni există același model. În comuna Hoceni, ATHOS a primit în mai 2023 suma de 14.000 de lei pentru: „Expertiză tehnică IT PNRR – Ecosistem digital interconectat în cadrul județului Vaslui”.În septembrie 2023, ACONNECT a cîștigat contractul pentru implementarea ecosistemului digital interinstituțional în comuna Hoceni. Valoarea contractului: 400.000 lei. Și aici obiectul celor două achiziții este direct legat de proiectul de digitalizare. Nu este vorba doar despre patru comune. Baza publică a contractelor ACONNECT indică mai multe alte comune din Vaslui în care compania a cîștigat contracte de aproximativ 400.000 de lei.În unele cazuri apar valori ușor diferite de 400.000 de lei, precum Băcești – 319.749,06 lei și Ivănești – 333.999 lei. Un număr important dintre procedurile publice consultate indică un singur participant, ACONNECT.
De ce contează caietele de sarcini
Simplul fapt că aceeași firmă cîștigă mai multe contracte nu demonstrează o neregulă. Problema apare dacă documentațiile de achiziție au fost construite astfel încât să favorizeze o anumită soluție sau companie. Aici există un element separat și important: documente de control descriu situații în care caiete de sarcini pentru proiecte de digitalizare ar fi fost similare sau chiar identice în cazul unor comune. În unele situații au fost identificate formulări comune, cerințe tehnice foarte asemănătoare și chiar elemente repetitive în documentațiile de evaluare.
Un caz separat: Consiliul Județean Vaslui
Consiliul Județean Vaslui a avut propriul proiect de digitalizare și propria procedură. În documentele de control citate public apar aspecte legate de oferta ACONNECT depusă în cadrul procedurii județene, inclusiv o suspiciune privind autenticitatea unui raport de audit. Acest caz este diferit de proiectele comunale PNRR și trebuie tratat într-o secțiune separată. Documentele publice indică un tipar similar: în mai multe UAT-uri din Vaslui, o firmă de consultanță IT – ATHOS TOTAL CONSULTING – a prestat anterior servicii legate de proiectele de digitalizare, iar ulterior implementarea a fost cîștigată de ACONNECT SMART SOFTWARE. În mai multe dintre procedurile verificate, ACONNECT a fost singurul ofertant.
Cine a finanțat aceste proiecte și de ce nu a existat concurență?
În mai multe dintre anunțurile oficiale apare explicit: PNRR/2022/C10/I1.2 și proiectul județean:„Ecosistem digital interconectat și integrat în cadrul Județului Vaslui”. De exemplu, documentul pentru Laza indică explicit finanțarea prin PNRR și proiectul C10-I1.2-1270. La Vinderei apare proiectul C10-I1.2-548, tot prin PNRR/2022/C10/I1.2. Așadar, o parte esențială a poveștii este că banii provin din programul PNRR pentru digitalizare, nu sunt pur și simplu bani obișnuiți din bugetele comunelor. În ceea ce privește concurența, aici apare unul dintre cele mai interesante lucruri. În procedurile pe care le-am putut verifica individual, platformele de achiziții indică: 1 participant – ACONNECT – cîștigător. Exemple:
- Dragomirești -1 participant, ACONNECT cîștigător, 400.000 lei.
- Todirești – 1 participant, ACONNECT cîștigător, 400.000 lei.
- Coroiești -1 participant, ACONNECT cîștigător, 400.000 lei.
- Băcani -1 participant, ACONNECT cîștigător, 400.000 lei.
- Bogdana -1 participant, ACONNECT cîștigător, 400.000 lei.
- Perieni -1 participant, ACONNECT cîștigător, 400.000 lei.
- Ivănești – 1 participant, ACONNECT cîștigător, 333.999 lei.
Caietele de sarcini și consultanța, partea cu adevărat interesantă
Am găsit un document care descrie constatări de control privind proiecte de digitalizare, inclusiv în contextul contractelor ACONNECT. Controlul AM POCA a reținut că, în proiectele analizate, cumulul cerințelor din caietele de sarcini era atât de restrictiv încât expertiza IT a concluzionat că soluția ConectX era singura care putea îndeplini integral cerințele. AM POCA înseamnă Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Pe scurt, este structura administrației publice care a gestionat și verificat proiectele finanțate prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, inclusiv proiecte de digitalizare ale unor instituții publice. În cazul despre care discutăm, „controlul AM POCA” înseamnă, practic, că autoritatea responsabilă de gestionarea fondurilor europene a verificat anumite proiecte și achiziții și a identificat nereguli/abateri în procedurile de achiziție. Mai mult, documentul identifică mai multe mecanisme care ar fi contribuit la restrângerea concurenței: cerințele funcționale ar fi descris, în fapt, caracteristicile unei soluții informatice deja existente – ConectX; ofertantului i se cerea să demonstreze la momentul ofertării că soluția avea deja toate funcționalitățile, ceea ce elimina practic posibilitatea ca un competitor să-și adapteze ulterior produsul; erau cerute personalizări ale interfeței, deși soluția trebuia să fie deja complet funcțională; erau impuse anumite autorizări/certificări privind arhivarea electronică și cloud-ul; caietele de sarcini furnizate de anumite firme de consultanță erau descrise ca fiind similare sau chiar identice între mai multe UAT-uri.
Demisia surpriză a lui Dan Marian a intervenit după ce procurorii au intrat pe fir
Dan-Mihai Marian a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui în mandatul anterior. În 2025, după constituirea noului Consiliu Județean, Marian și-a depus demisia din funcția de consilier județean la 8 mai 2025, iar Consiliul Județean a luat act de demisie în ședința din 27 mai 2025. Motivul oficial invocat a fost unul personal. Cel mai important, în acest context, este relația oficială a lui Dan Marian cu „digitalizarea” și cu o asociație înființată în acest scop nobil. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Digitalizare și Dezvoltare Durabilă a Județului Vaslui a fost constituită în 2021. Statutul oficial arată că scopul ei era cooperarea între UAT-uri pentru proiecte de dezvoltare și, în mod explicit, pentru digitalizarea administrației și a serviciilor publice. Asociația avea sediul în Centrul de Resurse pentru Afaceri din Vaslui și includea între membrii județul Vaslui și mai multe UAT-uri. În structura inițială a asociației, Dumitru Buzatu era președinte, iar conducerea executivă fusese atribuită lui Dan Marian. Însă Marian îl numise director executiv pe Cosmin Filip. După schimbarea conducerii CJ în urma scandalului Buzatu, Vasile Pavăl a devenit președinte al asociației. Contextul devine mult mai sensibil deoarece o investigație publicată recent de PressHub/Reporter de Iași relatează informații atribuite procurorilor din dosarul „Bogos”. Potrivit relatării, procurorii susțin că Dan Marian, în perioada în care coordona asociația de digitalizare a județului, ar fi exercitat presiuni asupra unor primari din Vaslui pentru ca documentațiile de achiziție IT să fie întocmite în favoarea unor firme din grupul ACONNECT. Iar PressHub relatează că, potrivit procurorilor, Dan Marian ar fi fost urmărit penal începând din mai 2024 pentru fapte precum abuz în serviciu și trafic de influență, în legătură cu presupusa favorizare a unor firme la licitații finanțate prin PNRR.
Cum răspunde Dan Marian acuzațiilor!
INTERVIU… Contactat telefonic, Dan Marian a acceptat să răspundă întrebărilor legate de aceste licitații câștigate în mod miraculos de o singură firmă. Pentru a nu interfera sau da un alt sens declarațiilor sale, redăm exact întrebările noastre și răspunsurile lui Dan Marian.
Reporter: În perioada în care ați fost vicepreședinte al Consiliului Judetean Vaslui, ați avut vreo legatură (de prietenie sau afaceri) cu societatea AConnect din Timișoara sau cu patronul acesteia?
Dan Marian: Nu! Mi-au fost de-ajuns prieteniile cu Timofticiuc (n.r. directorul Vremea Nouă).
Rep.: Aveți cunoștință de vreun dosar de cercetare în legătură cu licitațiile câștigate de această societate în județul Vaslui?
Dan Marian: Nu și nici nu am participat vreodată în organizarea unei licitații și nici nu am influențat decizia cu privire la cîștigătorul unei licitații.
Rep.: Ați fost chemat să dați declarații sau ați primit vreo citație în acest sens?
Dan Marian: Nu!
Rep.: De ce credeți că apare într-o investigație jurnalistică numele dumneavoastră asociat cu aceste licitații?
Dan Marian: Nu am de unde să știu ce este în capul unui om care se apucă să scrie aberații despre mine. Probabil cineva încearcă să pună o țintă pe mine și a găsit soluția prin astfel de indivizi.
Rep: Cum merge serviciul la multinațională?
Dan Marian: Serviciul meu este unul plin de satisfacții. Și plătit pe măsură! Sper să scrii și următoarea frază : Îmi cer scuze anticipat tuturor celor care, din cauza mea, vor fi calomniați și terorizați de indivizi precum Timofticiuc!

Din categoria „Ispravile lui Dorel”, va aduc in atentie un fapt: dupa ce vasluienii si-au rupt masinile in gropile facute de Aquavas pe strada Nicolae Iorga, dupa o foarte lunga perioada de reparatii, in cele din urma au asfaltat. Dar nu stiu cu ce au asfaltat in bataie de joc, ca noul asfalt e denivelat, de parca au avut Parkinson cand au nivelat asfaltul.
Oare chiar presa nu scrie nimic despre asta? Oare sefii nu au vazut ce lucrare proasta au facut? Oare cine si cum au facut receptia?
De ce trebuie sa mergem pe reparatii proaste dupa fiecare reparatie de la Aquavas?
Ce coincidență. El a absolvit facultatea la Timișoara și nu are nicio legătură. Deși toată lumea știe că omul de legătură este finul C.F. Ce se face în IT se poate supraveghea foarte ușor de către servicii. Dar cum DM se ducea într-un timp la SRI ca la el acasă… normal că e “criptat” totul..
Bati campii, nu se ducea. Crezi ca in sediul SRI intri cum vrei?
Cum se face ca multe firme tocmai din Timisoara au prins lucrari babane la Vaslui.
Nu mai avem nicio șansă!!!!!
La noi preotul a cerut digitalizarea cimitirului.. o fi aceeași rețetă?
Gogoși 🙂
Acum câțiva ani special mi-am făcut firmă pentru așa ceva, știam că o să fie, trebuia să fie
N-ai nici o șansă, nu intră nici musca in încrengăturile alea fără cunoștințe, fără relații și pile, poți să fii și de 100 ori mai bun și să licitezi și la jumătate de preț
Și așa aveți articole din ce în ce mai slabe. Mai puneți și foarte multe reclame …… sunteți din ce în ce mai neinteresanți. Sunt enervante!
Da oare Dan Marian știe ceva de proiectele astea cu Panouri solare ? Daca nu poate își amintește Sârbu de la centru de afaceri …sau poate primarul de Vetrisoaia ? Sa nu se mai ascundă după degetul înfipt în p….dan Marian toată lumea *buna” știe de combinația cu internetul in fiecare care comuna ..fibra trasa prin pădure pe la Lipovat . Pe la Oprisita până la Lacul Babei și nu a fost funcțională tot din programul de digitalizare .
Acum băieti scumpiti tot, cresteti taxe taiati pensii ,infometati poporul ca sa primiti bani pnrr!! Jalonul 770 mil euro!! Ca sa ii manance alde marian si ala cu portbagajul si altii ca ei!! Asa s-au dus TOTI banii europeni ! Au schimbat pe 21 mii euro clanta la primarie !!