Un interlop bărlădean de temut, Andrei Pruteanu, va sta 14 ani după gratii. A vrut să apere onoarea prietenei sale, lovind cu cuțitul

Iată povestea din spatele scandalului care s-a finalizat cu condamnarea lui Andrei Pruteanu la 14 ani de închisoare cu executare după ce, în noaptea de 10/11 noiembrie 2023, a înfipt un cuțit în gâtul adversarului său care, din fericire, a fost transportat repede la spital și a scăpat cu viață chiar dacă sângera masiv din rana deschisă. Din rechizitoriul procurorilor a reieșit faptul că Pruteanu a vrut să-și omoare adversarul și doar norocul a făcut ca acesta să rămână în viață. Toată povestea începe după ce o tânără i-ar fi reproșat victimei să ar fi vorbit-o de rău într-o discuție avută cu trei tineri. În timpul apelului telefonic a intervenit și Pruteanu. S-a recomandat ca fiind iubitul fetei și apoi i-a spus victimei, pe un ton amenințător, că se vor întâlni și vor vorbi. Speriată, victima a încercat să vorbească cu câțiva amici și să lămurească pe Pruteanu că, de fapt, el nu discutase deloc despre Mădălina, iubita acestuia. Lucrurile păreau că se liniștesc și, câteva zile mai târziu, victima merge la ziua unui prieten, îl sună pe Pruteanu și-l invită la grătar, dar acesta refuză pe motiv că nu are cu ce veni. Au stabilit prin apel telefonic să se întâlnească într-un loc anume. Ajuns la locul stabilit, Pruteanu a venit însoțit de către un cunoscut. Acesta a dat mâna cu victima și ambii s-au recomandat. Pruteanu a refuzat pe motiv că deja se cunosc și că au vorbit la telefon. A început să-l chestioneze pe tânăr legat de discuțiile pe care acesta le-ar fi purtat legat de iubita lui și acesta i-a spus, încă o dată, că nu este nimic adevărat și lucrul acesta poate fi confirmat de martori. Pentru Pruteanu nu a contat acest lucru.
Iată ce spun procurorii în rechizitoriu și explică de ce cer o pedeapsă mare
„Inculpatul a băgat mâna dreaptă în buzunar și a scos un cuțit cu lama de aproximativ 15 cm cu care a înjunghiat victima în zona gâtului, în partea stângă, de la ureche spre gât, o singură dată. Persoana vătămată s-a întors cu spatele la el pentru a fugi spre mașină și atunci a fost lovit încă o dată în spatele capului, persoana vătămată apreciind că a fost lovit cu mânerul cuțitului pe care inculpatul îl avea în mână. Victima a intrat în mașină, iar șoferul l-a dus la Spitalul Municipal de Urgență pentru acordarea îngrijirilor medicale de urgență, aceasta sângerând abundent la nivelul gâtului. Pe drum, a sunat un cunoscut și i-a spus că a fost înjunghiat de Pruteanu. La spital, i s-au acordat primele îngrijiri medicale, fiind transportat în aceeași noapte la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, se arată în rechizitoriul procurorilor. După săvârșirea faptei, Pruteanu s-a făcut nevăzut și nu a mai putut să fie găsit de organele judiciare și a încercat să se sustragă răspunderii penale. „Cu siguranță, inculpatul era conștient că va fi căutat de organele judiciare pentru a fi cercetat pentru fapta comisă, ținând cont de condamnările suferite și experiențele anterioare cu organele judiciare. Extrasul de cazier judiciar a inculpatului cuprinde numeroase condamnări pe care acesta le-a suferit pentru infracțiuni destul de diverse, profilul său fiind al unei persoane care nu pare să aibă vreun fel de respect pentru regulile de conviețuire socială indiferent de consecințe. Condamnările anterioare nu și-au atins scopul educativ, fiind necesar ca răspunderea sa penală să fie antrenată mai ferm”, au concluzionat și judecătorii atunci când au decis condamnarea lui Pruteanu la 14 ani de închisoare.
La multi ani ! Daca nu ai minte, suporți consecințele.in 2040 probabil iese din parnaie
Să sperăm ca va sta efectiv 14 ani. Da Doamne să încerce să evadeze… de vreo trei ori. Ca să mai ia vreo 7-10 anișori. Iar domnișoara …. Vaiiiiiiii…… crede cumva trogloditul ca va sta ne….? Până iese? La mai mulți ani tuturor acestor indivizi