Trei judecători ai Curții Constituționale s-au opus deciziei prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar. Care sunt argumentele lor

Curtea Constituțională a publicat vineri seară motivarea deciziei prin care a declarat constituțională încetarea de drept a funcției publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aleșii găsiți definitiv incompatibili sau în conflict de interese. Unul dintre ei este primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
CCR admite că principiul neretroactivităţii legii civile „are o valoare absolută” în România, însă susține că legea se aplică și „situațiilor juridice în curs” pentru a proteja integritatea funcțiilor publice.
Curtea Constituțională este formată din 9 judecători, iar 3 dintre ei au făcut opinie separată, considerând că este neconstituțional amendamentul PSD, contestat la Curte de USR și PNL. Cei trei judecători care fac opinie separată sunt: președinta CCR, Simina Tănăsescu, Iuliana Scântei și Dacian-Cosmin Dragoș.
„Principiul neretroactivității legii, o garanție fundamentală pentru cetățeni”
În opinia separată, cei trei judecători ai Curții argumentează că situația juridică pe care noua lege o folosește și care are drept consecință încetarea mandatului unui ales local declarat incompatibil era deja definitivă înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări.
Principalul argument al celor trei judecători CCR este că această prevedere încalcă principiul neretroactivității legii, prevăzut de Constituție, „de vreme ce impune aplicarea legii noi unor fapte/raporturi juridice epuizate/consumate sub imperiul legii vechi”.
Ei spun că acesta reprezintă și o garanție fundamentală pentru cetățeni:
„Principiul neretroactivității legii reprezintă un corolar al principiului securității juridice și a fost exprimat încă din dreptul roman prin sintagma tempus regit actum. ..https://hotnews.ro/trei-judecatori-ai-curtii-constitutionale-s-au-opus-deciziei-prin-care-dominic-fritz-isi-pierde-mandatul-de-primar-care-sunt-argumentele-lor-2330684