Crimă șocantă în Bihor: adolescent de 15 ani, acuzat că a omorât în bătaie un bărbat de 36 de ani după un conflict legat de fratele său mai mic

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fapta s-ar fi petrecut în seara zilei de 29 octombrie 2026. Polițiștii au fost alertați în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00:57, după ce bărbatul a fost găsit mort într-o locuință din localitate. În interiorul imobilului au fost descoperite urme de sânge, conform publicației locale eBihoreanul.
Din cercetările procurorilor a reieșit că adolescentul ar fi lovit victima cu pumnii și picioarele, la nivelul capului, trunchiului și membrelor superioare. Ulterior, acesta i-ar fi apăsat gâtul cu piciorul până când victima s-ar fi sufocat.
Anchetatorii susțin că atacul ar fi avut loc în urma unui conflict legat de comportamentul victimei față de fratele mai mic al adolescentului.
Adolescentul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Minorul a fost reținut sâmbătă și prezentat în aceeași zi Tribunalului Bihor, care a dispus arestarea sa preventivă pentru omor. Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Oradea.
În cazul adolescentului a fost dispusă și efectuarea unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei…https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/crima-socanta-in-bihor-adolescent-de-15-ani-2568234.html