Procuror reţinut după ce a tras cu pistolul letal în timp ce era imobilizat de poliţişti. Scandal pe terasa unei discoteci din Hunedoara

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Procurorul este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și ultraj.
Potrivit Parchetului General, pe 9 august, în jurul orei 02:48, inculpatul a intrat pe terasa unui local public din Comuna Ribița, Jud. Hunedoara, în care erau circa 100 de persoane, cu „un cuțit, un spray iritant lacrimogen, precum și o armă letală tip pistol, marca WALTHER, seria FBC 3400, de cal. 9X19”.
Autoritățile spun că permisul său de port-armă a fost anulat de IPJ Caraș Severin pe 27 iulie.
„În jurul orei 03.00, fiind solicitat să se legitimeze de către organele de poliție, a refuzat, a ridicat tonul, deranjând persoanele care se aflau în local şi a fugit de organele de poliție care au plecat în urmărirea sa, după ce anterior a folosit spray-ul iritant lacrimogen împotriva acestora, iar la momentul imobilizării sale de către organele de poliție, ar fi tras fără drept cu arma letală deținută, asupra sa”, a menționat Parchetul General…https://hotnews.ro/procuror-retinut-dupa-ce-a-tras-cu-pistolul-letal-in-timp-ce-era-imobilizat-de-politisti-scandal-pe-terasa-unei-discoteci-din-hunedoara-2320809