Poti da în judecatã medicul care nu ti-a spus toate riscurile operatiei, chiar dacã operatia a iesit „perfect”?

Semnezi o foaie înainte de operatie. Ti-o pune infirmiera în fatã, ai un ac de perfuzie într-o mânã si un pix în cealaltã, esti în halat, fãrã chiloti de-ai tãi si fãrã chef de lecturã. „Semnati aici, cã vã asteaptã doctorul.” Semnezi. Habar n-ai ce scrie mai jos de „consimt la interventie”, pentru cã, în multe situatii, nimeni nu stã sã-ti explice pe îndelete, în sala de preoperator, ce înseamnã mai exact „complicatii posibile”. Si aici e problema, de fapt medicalã, nu doar de hârtii: „complicatii posibile” poate sã însemne orice, de la o vânãtaie la locul perfuziei, pânã la o leziune de nerv care-ti schimbã viata, iar diferenta dintre ele conteazã enorm si pentru tine, ca pacient, si pentru medic, ca rãspundere.

Nu e o poveste doar de pe holurile spitalelor mari din Bucuresti. Aceeasi hârtie se semneazã si la Vaslui, si la orice cabinet privat din Piata Independentei. Riscurile unei operatii nu se schimbã în functie de judet, o hemoragie postoperatorie e la fel de realã la Vaslui ca la Cluj, doar cã discutia despre ea, înainte de operatie, dureazã uneori 40 de secunde în loc de 10 minute.

Ce înseamnã, medical, un risc „semnificativ”

Nu toate riscurile sunt egale, si niciun chirurg serios nu-ti citeste lista completã de complicatii posibile ale unei anestezii generale înainte sã te opereze de apendicitã, ai muri de fricã înainte sã mori, eventual, de apendicitã. Se foloseste, de fapt, o logicã simplã: severitate înmultitã cu frecventã. Un risc frecvent, dar minor (inflamatie localã, disconfort câteva zile), nu trebuie detaliat clinic. Un risc rar, dar sever, leziune de nerv recurent laringeu la o tiroidectomie, leziune de canal biliar la o colecistectomie laparoscopicã, tromboembolism pulmonar dupã o operatie ortopedicã mare, reactie alergicã severã la substanta de anestezie, trebuie spus, indiferent cât de rar apare, pentru cã îti poate schimba decizia. Asta e diferenta dintre o discutie medicalã realã si o bifã pe formular. În multe spitale, discutia asta se face în grabã, între o gardã si alta, cu un medic care are alti zece pacienti de vãzut. Nu pentru cã nu ar sti riscurile, de multe ori, exact pentru cã le stie prea bine si le trateazã ca pe o rutinã. Iar rutina, pentru medic, e prima operatie pentru tine.

Consimtãmânt „bifat” vs. consimtãmânt real

În medicina modernã existã o metodã simplã, numitã „teach-back”: nu te întreabã doar „ati înteles?” (la care toatã lumea rãspunde „da”, din politete sau din grabã), ci te pun sã repeti, cu cuvintele tale, ce urmeazã sã ti se facã si ce riscuri concrete existã. Dacã nu poti reformula riscul principal al operatiei tale, înseamnã cã nu ai fost, de fapt, informat, indiferent câte semnãturi sunt pe hârtie. O semnãturã pe un formular tipizat, cu riscuri generice bifate la grãmadã („pot apãrea complicatii”), nu înseamnã automat cã ai fost informat corect. Legea 46/2003 privind drepturile pacientului spune clar: ai dreptul sã fii informat despre diagnostic, natura tratamentului, riscuri, alternative si ce se întâmplã dacã refuzi. Practic, pot exista douã probleme diferite, complet separate: una e dacã operatia a fost fãcutã corect din punct de vedere tehnic, alta e dacã ai stiut, înainte, în ce te bagi. Chirurgul poate fi impecabil cu bisturiul si tot sã rãspundã, dacã a ascuns un risc real, iar riscul ãla exact s-a întâmplat.

Obligatie de mijloace, nu de rezultat, cu o exceptie

Regula generalã în medicinã: medicul are obligatie de mijloace, nu de rezultat. Nu ti se garanteazã vindecarea, ti se garanteazã diligenta, adicã sã facã tot ce tine de stiinta medicalã actualã, cu resursele disponibile. De aceea nu poti da în judecatã un chirurg oncolog doar pentru cã tumora nu a dispãrut complet, corpul uman nu e o masinã cu piese garantate. Exceptia notabilã e chirurgia esteticã: acolo, pentru cã e o interventie aleasã si nu una impusã de o urgentã vitalã, instantele sunt mai aspre cu informarea, iar rezultatul promis explicit („nas ca în pozã”) conteazã mult mai mult.

Ce faci concret dacã simti cã ai fost „operat pe încredere”

DE BAZÃ…Iatã ce trebuie sã faci în cazul în care ți se cere sã semnezi cã esti de acord cu operatia:

• Ceri copie completã din foaia de observatie si din formularul de consimtãmânt semnat;
• Verifici dacã riscul care ti s-a materializat era unul cunoscut, frecvent raportat în literatura medicalã pentru procedura respectivã, si dacã apãrea, pe întelesul tãu, în discutia dinainte de operatie;
• Poti cere o expertizã medico-legalã care sã stabileascã dacã riscul respectiv trebuia comunicat, având în vedere frecventa si gravitatea lui pentru tipul tãu de interventie;
• Dacã spitalul are asigurare obligatorie de malpraxis (obligatorie prin lege pentru orice furnizor de servicii medicale), actiunea se îndreaptã practic spre asigurãtor, nu spre buzunarul propriu al medicului.

Morala

NU UITA…Data viitoare când semnezi o hârtie în grabã, cu un ac în venã si un medic care se uitã la ceas, meritã o singurã întrebare, pusã cu voce tare: „Care e cel mai grav lucru care mi se poate întâmpla la operatia asta, chiar dacã e rar?” Un medic bun îti rãspunde în 20 de secunde. Dacã nu-ti rãspunde, mãcar stii ce sã ceri sã treacã în scris.