Local

Percheziții la Vaslui în dosarul în care fratele președintelui PNL, Elvis Arcăleanu, reclamă că i-au fost furate bunuri dintr-un depozit. Oare hoțul strigă hoțul?

HOȚII DE HOȚI… Duminică n-a mai fost chiar zi de odihnă pentru mai mulți vasluienii care ar avea legătură cu celebra spargere din Zona Industrială a municipiului la depozitul de marfă al fratelui președintelui PNL, Elvis Arcăleanu. În loc de cafeaua băută liniștit și radioul dat pe slujba de la biserică, aceștia s-au trezit dimineața cu un program mult mai dinamic: polițiști, percheziții și explicații de dat. Potrivit informațiilor obținute de „Vremea Nouă”, anchetatorii au descins la mai multe adrese din municipiul Vaslui, în continuarea cercetărilor privind furtul comis la mijlocul acestui an într-un depozit din Zona Industrială. Cinci persoane suspectate că ar avea legătură cu spargerea au fost ridicate și duse la audieri, ancheta încercând să stabilească atât rolul fiecăreia, cât și traseul bunurilor dispărute. Interesant este că în acest caz există suspiciuni că printre bunurile sustrase din depozit s-ar fi aflat mărfuri a căror proveniență ridica, la rândul ei, semne de întrebare. Cu alte cuvinte, anchetatorii încearcă acum să lămurească dacă niște hoți au furat de la alți presupuși hoți o marfă care ar fi fost furată înainte de alți hoți. Dacă suspiciunile se confirmă, singurul lucru care mai lipsește este să aflăm că, între timp, cineva a furat marfa și de la cei care au furat-o ultima dată. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui nu a oferit niciun detaliu despre perchezițiile făcute și ne-au trimis direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Numai că aici, până luni, nu avem acces la nicio informație.

Povestea a început în luna iunie, când un depozit din Zona Industrială a municipiului Vaslui, aparținând lui Octavian Elvis Arcăleanu, fratele președintelui PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a fost spart. Proprietarul a reclamat furtul la Poliție, iar pe 11 iunie 2026 a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat. La vremea respectivă, în oraș au început să circule tot felul de informații privind bunurile dispărute și valoarea acestora. Unele surse vorbeau despre un prejudiciu care ar fi ajuns până în jurul sumei de 100.000 de euro și despre băuturi alcoolice scumpe, haine, genți și încălțăminte purtând însemnele unor mărci cunoscute. Partea cu adevărat interesantă a apărut atunci când au început întrebările despre proveniența mărfurilor. Surse citate la vremea respectivă de „Vremea Nouă” susțineau că o parte dintre produse ar fi putut proveni din străinătate, inclusiv dintr-un transport de băuturi alcoolice jefuit în nordul Italiei. Autoritățile italiene ar fi făcut, la rândul lor, verificări privind traseul unei cantități de marfă dispărute după spargerea unui autocamion în zona Milano-Bergamo. De aici și paradoxul care a făcut cazul celebru prin oraș: proprietarul depozitului reclamase la Poliție că fusese prădat, în timp ce în jurul bunurilor reclamate ca dispărute apăruseră suspiciuni privind proveniența lor.

„Nu există așa ceva” 

Octavian Elvis Arcăleanu a respins categoric, încă de atunci, informațiile potrivit cărora în depozitul său s-ar fi aflat marfă furată din străinătate. Contactat de „Vremea Nouă”, acesta a confirmat spargerea, dar a susținut că prejudiciul este mult mai mic decât suma de 100.000 de euro vehiculată în spațiul public. El a explicat că în respectivul spațiu avea depozitate de mai mulți ani diferite bunuri provenite din activități comerciale mai vechi, inclusiv băuturi alcoolice și nealcoolice rămase de pe vremea când organiza activitate de club într-un local din Copou. La acel moment, Arcăleanu spunea că urma să solicite contabilității facturile necesare pentru inventarierea produselor. Prin urmare, până când anchetatorii nu stabilesc contrariul, informațiile referitoare la presupusa proveniență ilicită a mărfurilor rămân suspiciuni, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Duminica în care „musafirii” au venit cu mandat

După aproape trei luni, dosarul pare să fi intrat într-o nouă etapă. Perchezițiile efectuate ieri dimineața arată că anchetatorii au mers pe firul spargerii și au ajuns la mai multe persoane despre care există suspiciunea că ar fi participat sau ar avea informații importante despre furt. Cinci persoane au ajuns la audieri, iar anchetatorii încearcă acum să refacă traseul bunurilor dispărute și să stabilească cine a intrat în depozit, cine a transportat marfa și, mai ales, unde a ajuns aceasta. Rămâne însă întrebarea care face tot farmecul acestui dosar: ce se întâmplă dacă se dovedește că marfa furată de hoții din Vaslui fusese, într-adevăr, furată anterior din străinătate?

3 comentarii

  1. E foarte simplă ancheta… Având în vedere că toată adunătura aia de hoți și drogați de la barul lui Arcaleanu este cunoscută de tot orașul în ceea ce privește „combinațiile” lor, darămite Poliția să nu le știe combinațiile?!?

    Arcaleanu era omul care le combina „marfa” tuturor celor care îi frecventau barul — marfă însemnând, din câte se vorbește, de la cocaină și canabis — inclusiv pe la clubul STIL, fiind piața perfectă — până la diverse obiecte de lux, precum haine, bijuterii și alte accesorii de marcă. Se vorbește inclusiv despre clienți din anturajul fratelui politician, care ar fi cumpărat astfel de „marfă”.

    Organele de anchetă, ANAF și celelalte instituții abilitate ar trebui să verifice următoarele aspecte:

    Cum un kkcios, cu zero ore pe cartea de muncă, are mașini de lux, o clădire pe strada Dragoș Vodă, un bloc pe Traian, câteva spații comerciale și câteva suprafețe de teren considerabile în Muntenii de Sus? A avut și a vândut inclusiv o casă fotbalistului Dragoș Grigore, despre care se spune că ar fi avut o valoare de 280.000 de euro??? Să justifice sursa banilor pentru toate aceste proprietăți!

    Apoi, să fie luat la despăducheat și fratele mai mare, Marius Arcaleanu — „marele politician”. Cum se explică ascensiunea dumnealui politică? Nu cumva a fost finanțată de frățiorul său? Există vreo legătură financiară între activitățile acestora? Toate aceste aspecte ar trebui verificate.

    Iar în ceea ce privește acuzațiile vehiculate despre proxenetism și furturi comise în Occident — inclusiv furturi din buzunare și din boxe de depozitare — acestea ar trebui, de asemenea, verificate și probate de organele competente, dacă există plângeri, dosare sau alte dovezi.

    Acum, referitor la ultima „ispravă”, când s-ar fi dus singur la Poliție și ar fi reclamat că a fost prădat de marfă în valoare totală de 150.000 de euro, asta pare ultima trăsnaie de hoț prost — stil „hoțul strigă hoții”!

    Dacă tăcea, poate rămânea în libertate; așa, sigur îl cam paște puțină pușcărie! Desigur, asta trebuie stabilit de anchetă și de instanță, pe baza probelor.

    Și Poliția ar trebui să ia la anchetă și alte specimene de la acel bar — persoane despre care se vorbește că sunt implicate în furturi și care, cu toate acestea, construiesc cartiere întregi de case, au mașini de LUX, se pozează toată ziua la chermeze cu diverși afaceriști vasluieni și aruncă cu bani la maneliști, în condițiile în care unii dintre ei nu au nici măcar un minut pe cartea de muncă.

    Se vorbește inclusiv despre persoane care ar fi „bubuit” prin Occident boxele spaniolilor și ar fi furat milioane de euro cash, droguri, bijuterii și alte „folosase”. Dacă aceste lucruri sunt reale, întrebarea este simplă: de unde provin banii și averile?

    Pentru că, până la urmă, ancheta nu trebuie să fie complicată:

    URMĂREȘTI BANII!

    Cine i-a avut? De unde i-a luat? Cui i-a dat? Ce proprietăți a cumpărat? Ce venituri a declarat? Ce apare în acte și ce se întâmplă în realitate?

    Asta ar trebui să verifice Poliția, ANAF și toate celelalte instituții abilitate. Restul sunt povești.

  2. După umila mea părere poliția ar trebui să ia și clienții de la barul susnumitul din „crucea gării”, numai hoți și ăia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button