
În urma impactului, cele două persoane au suferit răni serioase, iar dacă vor supraviețui este un miracol. Fiica a rămas încarcerată și a fost extrasă în stare de semiconștiență, iar la Spitalul Județean Suceava i s-a stabilit diagnosticul „traumatism prin accident rutier, contuzie toraco-abdominală, contuzie bazin și contuzie genunchi drept”. Mama, Elena Gherasim, este însă în stare extrem de gravă. Ea a fost proiectată în afara mașinii și era inconștientă. I-au fost aplicate manevre de resuscitare, iar medicii prezenți la fața locului au reușit să o stabilizeze într-un final și au trimis-o la spitalul din Gura Humorului, de unde a fost transferată la Spitalul Județean Suceava. În cazul ei medicii au pus diagnosticul ”stop cardio-respirator resuscitat, politraumatism și comă gradul IV”.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 și ambulanța SMURD TIM, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, dar este clar că vina aparține șoferiței care nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-11-22/O-mama-si-fiica-acesteia-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-masina-in-care-se-aflau-a-fost-lovita-de-tren#ixzz7CwClizn3