Local

Năstrușniciile repartizării computerizate de la Huși: doi elevi din sat cu medii de 3 și 4 s-au „pomenit” admiși la „Cuza Vodă”

RULETA… COMPUTERIZATĂ… Liceele din municipiul Huși și-au aflat bobocii cu care, din toamnă, vor porni la drum pentru următorii patru ani, numai că, de data aceasta, repartizarea computerizată a fost una destul de năstrușnică. Cine s-ar fi așteptat vreodată ca doi elevi cu medii de 3.70 și 4.50 să ajungă la Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, la profilul „Științe ale Naturii”? Dar cine s-ar fi gândit că un bobocel cu media de admitere de numai 5.97 se va „rătăci” atât de tare, încât va nimeri la profilul „Matematică-Informatică”, acolo unde nivelul nu a fost, nu este și nu va fi niciodată pentru copii cu o capacitate medie de învățare. Ruleta repartizării însă a făcut în așa fel încât aceste situații să se petreacă și, deși unii s-au lamentat și s-au declarat șocați de rezultate, realitatea, privită în detaliu, nu este deloc atât de dramatică pe cât pare. Cel mai bun aspect este că aproape toate locurile de la Colegiul „Cuza Vodă” s-au ocupat și asta arată că aceasta unitate de învățământ reprezintă atracția principală pentru fiecare absolvent de gimnaziu din zona Huși. Tot un aspect important este că aproape toți absolvenții cu medii mari au ajuns la Colegiul Național „Cuza Vodă”. Acum, dacă s-au strecurat și vreo câțiva copii care fie au completat fișa de înscriere greșit sau, pur și simplu, și-au încercat norocul de a ajunge și ei la un liceu de elită, repartizarea computerizată le-a făcut această surpriză. Evident, dacă vor rămâne în aceste clase, și nu se ridică la nivelul colegilor, sita se va cerne singură.

Repartizarea computerizată din acest an a fost una cu câteva surprize, îndeosebi la Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși. Nici vorbă să scadă nivelul actului educațional al acestei școli, așa cum s-au repezit să considere unii, ci doar, pe locurile puse la dispoziție de Colegiu, pe fondul numărului tot mai mic de copii din întreaga zonă, au ajuns să fie repartizați și vreo doi bobocei cu medii foarte mici. La profilul „Matematică-Informatică” au fost 28 de locuri și prima medie este de 9.60, iar ultima, de 5.97. Important este că în această clasă sunt mulți elevi cu medii bune (15 dintre ei sunt cu medii de la 8.00 în sus) și cu perspective pentru performanță, iar faptul că s-au „rătăcit” pe lângă ei și vreo doi copii cu note mult sub nivelul profilului nu este în regulă, dar nicio dramă. Cei care nu vor putea ține pasul cu colegii, sigur vor găsi o soluție, în așa fel încât să ajungă într-o clasă potrivită posibilitățile lor. 

Doi elevi cu medii sub 5.00 s-au „rătăcit” prin Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși 

La profilul „Științe ale Naturii”, mult râvnit de absolvenții de gimnaziu din toată zona, au fost înființate trei clase, tocmai pentru a le da posibilitatea la cât mai mulți copii să urmeze profilul dorit. Primele două clase au medii care se opresc la 7.17, ceea ce nu este rău deloc. A treia clasă însă, pleacă de la 7.07 și merge, într-adevăr, până „cuprinde” și doi elevi, unul din Berezeni și altul din Stănilești, care au medii de admitere 4.50, respectiv 3.77. Fie și vizual pe listă, pare straniu, însă sunt doar doi copii care au nimerit pe ultimele locuri prin repartizarea computerului. Situația lor sigur se va lămuri la momentul potrivit și își vor găsi și ei locul în învățământul din Huși. La profilul Filologie, lucrurile au mers fără probleme. S-a intrat cu medii între 8.82 și 6.50. Surprinzător sau nu, cel mai vânat profil a fost Științele Sociale. Aici cea mai mare medie de admitere a fost de 9.40 și cea mai mică, 7.14. 

Din ce în ce mai puțini copii în zona Huși, iar scăderea se resimte în sistemul de învățământ liceal

La Liceul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huși au fost propuse 8 clase de a IX-a. Unele și-au ocupat în mare parte locurile, însă la patru profiluri au ajuns doar câte 8, 6, 5 și, respectiv 3 elevi. Acest lucru arată că problema reducerii populației școlare este una reală, dar și că mulți absolvenți de clasa a VIII-a au completat fișele de înscriere fără prea multă informare, optând pentru Colegiul Național „Cuza Vodă”, deși mediile lor i-ar fi recomandat mai mult la liceul agricol, unde să învețe practic o meserie și unde să poată parcurge anii de școală fără probleme. „Industria alimentară” și „Tehnician în activități economice” sunt profilurile cu toate locurile ocupate, însă, la polul opus, la „Agricultură ecologică” au ajuns doar trei elevi, unul cu media 3.90, altul cu 3.05 și ultimul cu numai 2.65. Grea misiune vor avea profesorii de la Liceul Agricol, însă în ultimii ani aceștia au dovedit că pot mobiliza și copiii care vin cu note foarte mici și îi pot aduce la un nivel în care să absolve liceul și chiar să ia și Bacalaureatul. La Liceul „Ioan Corivan” în cele două clase au fost repartizați 14, respectiv 7 elevi. La Seminarul Teologic Huși, la profilul Filologie s-a ocupat integral clasa, mediile de admitere fiind între 5.67 și 6.92. Nu va fi deloc o surpriză însă dacă, la finele liceului, acești elevi vor lua Bacalaureatul cu medii de 8.00 și 9.00, pentru că Seminarul Teologic a dovedit faptul că, printr-un act didactic riguros, reușește în fiecare an să scoată generații de absolvenții cu viitor.

3 comentarii

  1. De ce un elev cu media de admitere mica nu ar face fata la un ,,liceu cu parturi”dar ar face fata la un liceu obscur ?! Liceele ar trebui sa aiba acelasi nivel de pregatire altfel sa fie declasate sa se numeasca sublicee sau nonlicee !

  2. Din păcate, SITA NU SE VA CERNE SINGURA! Cam asa e prin toate liceele din județ, iar acești copii vor fi ținuți in brate mai mult decât cei cu adevarat buni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button