Democratie la kilogram de gunoi: iatã cum se încearcã „deturnarea” vointei vasluienilor când vine vorba de tarifele la salubrizare

DE FATADÃ… La Vaslui, democratia se opreste acolo unde încep interesele politice. Iar când vine vorba despre pretul gunoiului, vointa a zeci de mii de oameni poate fi anulatã de o simplã aritmeticã a primarilor. Un mecanism construit în jurul Adunãrii Generale a Actionarilor de la Asociatia pentru Dezvoltare Intercomunitarã Vaslui (ADIV), permite majorarea tarifelor chiar si atunci când reprezentantii celor mai mari comunitãti din judet se opun. La prima vedere, totul pare perfect legal, transparent si democratic. Fiecare comunitate este reprezentatã, fiecare primar are un cuvânt de spus, fiecare decizie este supusã votului. Am putea crede cã avem de-a face cu o adevãratã lectie de administratie publicã. Numai cã, atunci când ridicãm putin cortina acestui spectacol democratic, descoperim un mecanism care ridicã serioase semne de întrebare privind respectarea vointei cetãtenilor.
Sã luãm exemplul municipiului Vaslui. Consiliul Local, adicã forul deliberativ ales de vasluieni, îi acordã primarului Lucian Braniste un mandat clar: sã voteze împotriva majorãrii tarifelor la salubritate. Primarul nu merge în AGA ADIV sã voteze dupã bunul plac, ci trebuie sã respecte hotãrârea consilierilor locali. Pânã aici, nimic de reprosat. Asa ar trebui sã functioneze democratia reprezentativã. Numai cã votul vasluienilor, exprimat prin reprezentantii lor, riscã sã nu valoreze aproape nimic în ecuatia finalã!
Un primar, un vot. Indiferent cîti oameni reprezintã!
Aici apare marea anomalie a sistemului. În Adunarea Generalã, votul reprezentantului municipiului Vaslui are aceeasi greutate ca votul reprezentantului unei comune cu doar câteva mii de locuitori. Lucian Braniste, care reprezintã interesele unei comunitãti urbane numeroase, dispune de un singur vot. Exact ca primarul unei comune precum Mãlusteni sau Blãgesti. Formal, egalitatea este respectatã, iar fiecare unitate administrativ-teritorialã are aceeasi importantã. Cum poate fi justificat, însã, din perspectiva reprezentativitãtii, faptul cã optiunea a zeci de mii de vasluieni poate fi neutralizatã prin voturile a unui primar care reprezintã o populatie chiar si de 20 de ori mai micã? În aceastã democratie a gunoiului, nu conteazã cîti cetãteni sunt împotriva scumpirilor. Conteazã cîti primari pot fi adunati în tabãra celor care voteazã pentru ele!
Iar diferenta este uriasã
În ultimii ani, consiliile locale din principalele municipii si orase ale judetului au acordat primarilor mandate de a respinge majorãrile tarifelor. Cu alte cuvinte, reprezentantii unor comunitãti importante au transmis un mesaj limpede: nu suntem de acord cu scumpirea gunoiului! Si totusi, acest refuz nu garanteazã blocarea majorãrii. Cum este posibil? Simplu. Printr-un sistem de vot în care majoritatea reprezentantilor poate fi obtinutã fãrã ca acestia sã reprezinte si majoritatea populatiei. Este o diferentã fundamentalã între majoritatea primarilor si majoritatea cetãtenilor. Iar în cazul tarifelor la salubritate, aceastã diferentã poate deveni extrem de costisitoare pentru vasluieni. Cetãteanul voteazã consilierii. De o parte, avem consilierii care mandateazã primarul sã respingã scumpirea, iar primarul voteazã împotrivã. Însã la aceeasi sedintã participã si primarii care au Consiliile Locale la degetul mic, priamri de comune mici si care alcãtuiesc majoritatea din AGA, prin urmare tariful creste oricum. Iar cetãteanului i se trimite factura! Dacã aceasta este forma de reprezentare democraticã pe care administratia judeteanã o considerã satisfãcãtoare, atunci avem o problemã serioasã.
Mai nou avem parte de votul electronic si democratia cu usile închise
Mai existã un aspect care meritã discutat: organizarea sedintelor AGA în format online si exprimarea electronicã a voturilor. Tehnologia nu este, în sine, o problemã, ba dimpotrivã ea poate simplifica foarte mult procedurile administrative. Numai cã atunci când vorbim despre hotãrâri care afecteazã direct buzunarele a zeci de mii de oameni, transparenta ar trebui sã fie obligatorie. Cîti vasluieni stiu când se voteazã majorarea tarifelor? Cîti au acces la documentele care justificã noile preturi? Cîti pot verifica, imediat dupã sedintã, cum a votat fiecare reprezentant? Aceste informatii nu sunt fãcute publice într-o formã accesibilã, de aceea votul electronic riscã sã transforme o decizie de interes public într-o simplã formalitate, feritã de atentia celor care suportã consecintele. Gunoiul este al cetãtenilor, factura este a cetãtenilor, însã decizia pare sã apartinã unui cerc de reprezentanti pe care cetãtenii cu greu îi pot controla!
Si ajungem la întrebãrile cele mai incomode
CUM VOR VOTA PRIMARII…Cât de liberi sunt, în realitate, primarii sã voteze în AGA la ADIV? Existã o coordonare politicã înaintea acestor sedinte? Se negociazã majoritãti pentru aprobarea tarifelor? Si mai ales, ce rol joacã în toate acestea conducerea Consiliului Judetean Vaslui? Sunt suspiciuni cât se poate de întemeiate cã voturile se discutã înainte de sedinta AGA, departe de interesele comunitãtilor, pentru ca întreaga masinatiune care gestioneazã gunoiul din judet sã nu aibã de suferit. Tocmai de aceea, si prin articolul de fatã, cotidianul Vremea Nouã solicitã ADIV sã publice dupã sedintã procesele verbale si voturilor nominale din AGA, petru a sti cu totii cum a decurs votul. Dacã totul se decide corect si transparent, de ce sã nu stie fiecare vasluian cine a votat pentru a-i scoate mai multi bani din buzunar? Pentru cã democratia nu înseamnã sã numeri doar primarii care ridicã mâna. Înseamnã sã tii cont si de oamenii în numele cãrora acestia voteazã.