spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
28-mart.-2024

Italia vrea să dea în judecată Pfizer din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu vaccin anti-COVID-19

- Advertisement -
Italia vrea să dea în judecată Pfizer din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu vaccine anti-COVID-19, a anunțat şeful celulei de criză pentru pandemie, Domenico Arcuri, informează AFP.

„Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază. Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză”, a declarat Domenico Arcuri.

Vineri, 15 ianuarie, Pfizer şi asociatul său BioNTech au anunţat în mod inopinat că nu sunt în măsură să furnizeze cantitatea de doze la care s-au angajat, declanşând nemulţumirea unor ţări europene, deja criticate pentru încetineala cu care se desfăşoară campania de vaccinare.
A doua zi alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech a dat asigurări că a pus în aplicare „un plan” pentru a limita la o săptămână întârzierile din livrările vaccinului lor, în condiţiile în care Europa avea temeri că livrările ar putea fi întârziate între „trei şi patru săptămâni”.
Cu toate acestea, potrivit lui Arcuri, Roma a fost informată de Pfizer că întârzierile de livrări se vor prelungi.
Italia a vaccinat deja aproape 1,2 milioane de persoane
Italia, care s-a confruntat săptămâna aceasta cu o reducere cu 29% a livrărilor de doze de vaccin care îi erau destinate, este îngrijorată în special pentru administrarea celei de-a doua doze personalului sanitar, prima categorie vaccinată în această ţară care a imunizat până acum în jur de 1,2 milioane de persoane. …https://www.bzi.ro/italia-vrea-sa-dea-in-judecata-pfizer-din-cauza-intarzierilor-in-aprovizionarea-cu-vaccin-anti-covid-19-4111260?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.