Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi

Fluturi de noapte din specia Autographa gamma, cunoscuți popular drept buha gamma, au apărut în ultimele zile într-un număr neobișnuit de mare în București. Insectele sunt vizibile în parcuri, pe străzi, pe scările blocurilor, dar și în interiorul locuințelor, stârnind îngrijorare și numeroase întrebări în rândul locuitorilor.
Aurelian Pintilescu, biolog la Compania Municipală Eco Igienizare, a explicat pentru „Adevărul” de unde provin aceste insecte și de ce apar acum în asemenea număr.
„În categoria generală sunt fluturi. Mare parte sunt specii migratoare, vin din bazinul mediteranean, iar la noi este sezonul lor de împerechere. Din cauza asta îi vedem acum în număr mai mare”, spune biologul.
Cât timp vor mai fi vizibili și ce influențează evoluția lor
Fenomenul nu este unul de durată. Potrivit biologului, adulții vor dispărea în aproximativ două săptămâni, însă perioada exactă depinde de condițiile de mediu.
„Adulții o să dispară undeva în două săptămâni. Durata depinde și de temperatură, de vegetație și de umiditate. Sunt mai mulți factori care influențează evoluția lor”, explică Pintilescu.
Fără pericol pentru oameni
Deși prezența lor în masă poate fi deranjantă, buha gamma nu reprezintă un risc pentru sănătatea oamenilor. Specia nu înțeapă, nu mușcă și nu transmite boli. Biologul subliniază că adevăratele amenințări pentru populație rămân alte insecte.
„Nu este nimic de speriat. Nu reprezintă un pericol pentru populație. Pericol pentru populație reprezintă țânțarii și căpușele”, spune acesta.
Citește întreaga știre: Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi