National

Orașul din România care a ajuns de pe locul 2 la prețurile mici la cea mai mare scumpire a coșului alimentar

Un locuitor din Târgoviște plătea pentru un coș de zece alimente de bază 79,3 lei, în august 2022. Mai puțin dădeau doar cei din Târgu Jiu. Patru ani mai târziu, același coș costă în Târgoviște 122,8 lei. Este o creștere de 55%, cea mai mare raportat la cele 41 de municipii reședință de județ pentru care Statistica publică prețuri medii. 

Orașul a urcat astfel de pe locul 2 pe locul 31 în clasamentul celor mai ieftine coșuri.

Coșul pe care l-am construit din datele Institutului Național de Statistică (INS)  conține câte un kilogram de cartofi, roșii, castraveți, fasole păstăi, ardei gras, vinete, prune și brânză de oaie, plus un litru de lapte și zece ouă. Am comparat lunile august din 2022 și din 2026, ca sezonalitatea legumelor să nu distorsioneze rezultatul. La nivelul mediei orașelor, coșul s-a scumpit de la circa 93 de lei în august 2022 la aproximativ 113 lei în august 2026, adică aproximativ 21%.

Saltul din Târgoviște are o explicație precisă. Kilogramul de brânză de oaie a urcat de la 34,5 la 58,75 lei, cel mai mare preț din țară în august 2026. Fasolea păstăi s-a dublat, de la 7,17 la 14,67 lei pe kilogram. Doar aceste două produse explică mai mult de jumătate din scumpire.

Pe podium urmează Reșița (+46%) și Tulcea (+45%). În Tulcea, roșiile au ajuns de la 3,83 la 12,07 lei pe kilogram, adică mai mult decât triplu. Oradea (+42%), Deva și Constanța (ambele cu circa +37%) completează lista orașelor unde coșul a crescut cu peste o treime.

Oraș Coș august 2022 Coș august 2026 Creștere
Târgoviște 70,32 lei 109,32 lei 55,5%
Reșița 74,71 lei 109,63 lei 46,7%
Tulcea 78,40 lei 113,81 lei 45,2%
Oradea 78,28 lei 109,55 lei 39,9%
Constanța 77,04 lei 104,72 lei 35,9%

Nu legumele au scumpit coșul de cumpărături

Dacă ne uităm la produse, nu la orașe, scumpirea vine din altă parte decât ar sugera titlurile despre „roșii de 12 lei”. Laptele s-a scumpit cel mai mult. Prețul mediu pe litru a urcat de la 4,61 la 6,52 lei, cu 41%.

Laptele s-a scumpit în 38 din cele 40 de orașe pentru care există date în ambii ani, iar în Deva s-a dublat. Ouăle urmează aproape la egalitate: de la 1,13 la 1,59 lei (+40%), iar în orașul tipic creșterea a fost de 50%. Brânza de oaie s-a scumpit cu 32%.

La polul opus, legumele de vară au rămas surprinzător de stabile. Castraveții s-au scumpit cu 5%, fasolea păstăi s-a ieftinit ușor, iar vinetele costă azi, în medie, cu 6% mai puțin decât în august 2022. În 28 din 41 de orașe, vinetele sunt mai ieftine decât acum patru ani…https://hotnews.ro/orasul-din-romania-care-a-ajuns-de-pe-locul-2-la-preturile-mici-la-cea-mai-mare-scumpire-a-cosului-alimentar-2388594

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button