Local

Iată cum au ajuns permisele din Vaslui la „export” în Republica Moldova. Rezultatul anchetei va fi făcut public astăzi

NEGLIJENȚĂ PERICULOASĂ… Începe să se deslușească ițele afacerii cu permisele din Vaslui, descoperite în Republica Moldova, în raionul Criuleni, într-o groapă de gunoi. Cel care a făcut descoperirea este un activist de mediu foarte cunoscut în Republica Moldova, care a spus că sunt câteva sute, chiar mii, de permise aruncate într-o groapă, care, chipurile, reciclează plastic. Vestea a picat ca un trăsnet în România, mai ales că permisele erau emise de Ministerul de Interne și o parte dintre ele erau chiar valabile. Redacția Vremea Nouă a refăcut traseul permiselor și a aflat cât de vulnerabile sunt unele proceduri ale unor instituții precum Prefectura și Serviciul Județean de Înmatriculări Vaslui. Practic, permisele au ajuns în Republica Moldova după ce o firmă din Vaslui a preluat arhiva de la Prefectura Vaslui, în care erau dosarele Serviciului de Înmatriculări. Dosarele au fost preluate de firma de reciclare, atenție, fără să li se fi spus reprezentanților acesteia că acolo sunt permise de conducere, care, teoretic, trebuiau anulate. Firma în cauză le-a transportat ca maculatură în Moldova, iar acolo au fost introduse în ciclul de fabricație al noii hârtii. Permisele fiind în acel balot de maculatură, a fost pus la înmuiat în ciclul de fabricație al hârtiei și, la un moment dat, permisele s-au lăsat la fundul cuvei, precum un gunoi (șlam). Acela a fost aruncat ulterior și, iată, așa au ajuns în groapa ilegală de gunoi sutele de permise de la Vaslui. Direcția Generală a Permiselor de Conducere și Înmatriculări a declanșat o anchetă pentru a vedea ce s-a petrecut de fapt, precum și de ce aceste permise nu au fost distruse, ci au fost predate unei firme, care avea contract doar de preluare a hârtiei și cartonului, nu și a plasticului. Rămâne de văzut dacă ancheta va schimba ulterior procedura de neutralizare a acestor permise și dacă va schimba inclusiv termenul de păstrare a documentelor. Permisele care au fost casate, o parte din ele erau valabile, pentru că ele fuseseră preschimbate din categoria B, în categoria superioară, C sau E.

@noapte.de.noapte♬ original sound – Noapte de Noapte

SC Envirotech Consult SRL, conform unui contract de „preluare deșeuri hârtie și carton” preia arhiva de la Serviciul Județean de Permise și Înmatriculări Vaslui, în cantitate de 800 de kilograme. Nimeni nu le-a spus reprezentanților și nici în contract nu este scris că ar prelua și permise scoase din uz. Prin urmare, fiind vorba și de date cu caracter personal în dosare, directorul firmei de reciclare răstoarnă sacii preluați de la Serviciul aflat în subordinea Prefecturii Vaslui, îi pune în presă și îi transformă într-un balot. „Noi nu am desfăcut dosarele și am dat instrucțiuni clare oamenilor lor în acest sens, pentru că vorbim de date cu caracter personal. Dacă ni s-ar fi spus că înăuntru sunt permise, atunci noi le-am fi scos și le-am fi inventariat și apoi le-am fi distrus. Dar acest lucru presupunea un alt timp de serviciu și alți bani. Noi habar nu am avut că acolo sunt și permise și, prin urmare, am făcut balotul și l-am expediat în Republica Moldova, unde avem un partener și reciclăm această maculatură. În rest, ce s-a întâmplat mai departe știe toată lumea. Balotul, ajungând în ciclul de producție al noii hârtii, a fost pus într-o cuvă la înmuiat, a fost procesat, până s-a obținut o pastă. Pasta a fost strecurată și a intrat mai departe în procesul de fabricație al hârtiei, iar șlamul rămas în cuvă, cam 1%, a fost aruncat la gunoi, într-o groapă din zonă. Partenerul meu nu avea de unde să știe că acolo sunt permise. Noi ne-am dat seama din fotografiile prezentate că este vorba despre un deșeu provenit din procesul de topire al maculaturii. Dar eu vă spun, contractul nostru este ferm. Am preluat carton și hârtie, nu permise de conducere. Și dacă le-am fi luat, noi le-am fi distrus, nu le-am fi dat în Republica Moldova, ca maculatură’”, a spus Sorin Radu, directorul firmei Envirotech Consult SRL. 

Anchetă la Direcția Generală de Permise și Înmatriculări din România

Descoperirea activiștilor de mediu din Republica Moldova arată vulnerabilitatea Ministerului de Interne, care, iată, a „exportat” în Republica Moldova documente oficiale românești. Acum, o echipă de inspectori de la DGPCI au luat la mână toate documentele de la Vaslui, de la contractele de preluare a arhivei, până la verificările seriilor permiselor găsite în Republica Moldova. Și, așa cum era de așteptat, toate seriile sunt în sistem, permisele nu mai sunt valabile, pentru că au fost înlocuite. Totul însă trebuie verificat cu atenție, căci, după cum se cunoaște, în Republica Moldova este o „modă”, ca șoferii să umble cu câteva permise în plus, în portofel. Rezultatele anchetei urmează să fie date publicității, însă cert este că atunci când s-a predat arhiva, reprezentanții instituțiilor nu au specificat că acolo sunt și permise. Fie s-a făcut totul în grabă, fie au vrut să scape de costuri. Probabil că pe viitor aceste permise vor fi distruse sau se va proceda ca în cadrul buletinelor și permiselor, când acestea sunt înapoiate posesorilor, după ce le sunt tăiate colțurile. Întrebarea care rămâne este următoarea: de ce nu s-a procedat de maniera înpoierii documentelor, dacă exista o procedură infailibilă, și a trebuit să se recurgă la această nouă procedură care, iată, a produs un scandal internațional?!

5 comentarii

    1. Să-nțeleg că n-ai înțeles înțelesul înțelesului!!! Mai încearcă, poate ți se conectează neuronii și pricepi!

    2. Cu fotografiile si datele persoanelor…
      Ia pune si tu poze cu actele tale expirate aici, sa le vedem si noi si tot internetul!

      1. Corect, Nelu! I-ai dat explicații „mură-n gură „anonimului de la 7.14! Poate pricepe mai bine așa! Mai există și varianta, sper și eu, s-o facă pe neștiutorul….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button