Local

VIDEO | Fisuri îngrijorătoare în structura unui bloc din Vaslui. Locatarii trăiesc cu teama că imobilul ar putea deveni un pericol

PROBLEME… De câteva luni, locatarii blocului 36 din municipiul Vaslui trăiesc cu teamă după ce pe pereții casei scării au apărut fisuri vizibile care, potrivit acestora, s-au accentuat în timp. Crăpăturile pot fi observate cu ochiul liber de la parter până la etajul al doilea al imobilului, iar oamenii spun că se tem pentru siguranța lor. „Nu știm dacă blocul este sigur sau nu, însă fisurile sunt din ce în ce mai evidente. Ne este teamă că, la un cutremur mai puternic, situația s-ar putea agrava”, spun cîțiva dintre locatari.

Din informațiile obținute, în prezent, blocul nu figurează ca fiind expertizat și încadrat într-o clasă de risc seismic. Cu toate acestea, fisurile arată că acolo este o problemă cât se poate de serioasă, problemă care alimentează îngrijorarea celor care locuiesc în imobil. În astfel de situații, specialiștii atrag atenția că doar o expertiză tehnică realizată de experți autorizați poate stabili dacă fisurile sunt superficiale sau dacă vorbim despre probleme la structura de rezistență a clădirii. Locatarii cer autorităților să intervină și să dispună verificări de specialitate pentru a lămuri starea reală a blocului. Ei consideră că orice întârziere poate amplifica starea de nesiguranță și solicită ca instituțiile competente să trateze situația cu maximă seriozitate. Dacă în urma unei expertize tehnice se va constata că imobilul prezintă un risc seismic major, acesta ar putea fi încadrat într-o clasă de risc corespunzătoare, însă o astfel de decizie poate fi luată exclusiv pe baza concluziilor experților și în conformitate cu legislația în vigoare.

6 comentarii

  1. Blocul este expertiza. Anul trecut s-au alocat peste 100000 lei pentru expertiza. Așteptăm raportul Primariei

  2. Lucrările de proastă calitate la inlocuirea conductelor de apa au inceput să facă victime colaterale. Ăsta este doar inxeputul, vor mai urma și alte clădiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button