Local

Comandoul de la ISU a închis pensiunea familiei prefectului. De ce „zbirul” de la Pompieri a făcut un abuz?

DURI, DAR ÎN AFARA LEGII… Inspecția de la ISU Vaslui a devenit în rândul antreprenorilor din județul Vaslui o entitate mai de temut decât DNA. Nu contează că ești antreprenor de succes, un bun manager, prefect, deputat, procuror sau polițist, când vin pompierii în control toți tremură. Chiar dacă te pui în regulă și obții aviz de la ISU pentru Autorizația PSI și ai vreo pensiune, hotel, restaurant sau supermarket riști să te trezești cu lacătul pe afacere pus, fiindcă așa vor pompierii din Vaslui. Iată că zbirii conduși de Elena – Viorica Ursachi, șefa Inspecției, s-au dus și peste Pensiunea Mira care aparține familiei prefectului Popica și chiar dacă acesta obținuse avizul PSI și a început să investească sume considerabile pentru a îndeplini toate criteriile impuse, tot a sfârșit prin a le fi închisă atât pensiunea, cât și sălile de evenimente. Deși totul este funcțional, din punct de vedere al PSI, 30 de angajați ai societății care administrează complexul au fost trimiși în șomaj până când pompierii vor ridica sancțiunile. În cazul acesta totul a fost făcut samavolnic și nu e prima dată. Dar aici controlul și închiderea pensiunii a avut un dedesubt politic. Mai degrabă s-a încercat printr-un tertip șmecheresc ca prefectul „să cadă în abatere”, adică să intervină la instituția pe care o are în subordine, ISU Vaslui și să facă trafic de influență, mai ales că se știa curat. Numai că acesta nu a procedat astfel, i-a lăsat pe cei de la Inspecția ISU să-și facă mendrele, așa cum și-au făcut și până acum, după ce au închis în linie, complexul Tunca, pensiunea și sălile de evenimente de la La Livada, restaurantul Alona de la Bârlad, restaurantul Crama Domnească, restaurantul Tosca sau London Apartaments. Curios este că unele restaurante sau hoteluri din județ nu sunt deloc vizitate de cerberii de la ISU, cum este restaurantul Savior și hotelul aferent sau salonul de la Regal. Cei de la Savior au aviz ISU și sunt lăsați să-și facă lucrările, dar la Pensiunea Mira nu se poate, fiindcă așa a ordonat un politician, fost baron de județ, acum priponit, care are de reglat conturi cu familia prefectului Popica. Spunem acest lucru fiindcă Veronica Ursachi a făcut abuz de funcție la Pensiunea Mira. A dictat procesul verbal de control la două inspectoare și când a fost întrebată dacă face parte din echipa de control s-a eschivat. De altfel, nici nu a semnat în registrul de control. Pusă de juriștii de la firmă să semneze alături de inspectori procesul verbal de închidere, a refuzat. Însă a venit însoțită de supracontrol, doi inspectori de la IGSU București care au închis ochii la toate abuzurile făcute de Elena-Veronica Ursachi. Mai jos relatăm toate aceste abuzuri, dar cel mai distractiv moment a fost acela când a fost întrebată șefa inspecției de ce închide pensiunea și aceasta a răspuns că sunt încălcări grave cum ar fi lipsa autorizației de construcție a unui salon de nuntă, apoi că nu este afișat nicăieri anunțul cu înscrisul „în curs de obținere a Autorizației ISU”, deși anunțul era mare cât roata carului pus pe peretele pensiunii. Mai grav este că cerberii lui Ursachi au confundat pensiunea cu un spațiu comercial, nu unul de alimentație publică. I-a fost adusă o hotărâre judecătorească care ține loc de autorizație de construcție pentru unul din saloanele de nunți, dar Ursachi țipa că nu e bună. A scris că pensiunea este o clădire cu risc de incendiu de grad V, deși atunci când pensiunea a obținut aviz ISU, tot ei au clasificat-o ca fiind de grad IV. Și la final, ca totul să fie o șaradă bine pusă la punct, a fost adus șoferul de la ISU ca martor la semnarea procesului verbal, un individ care pe perioada cât a fost controlul a stat doar în mașină.

Pompierii din „Comandoul Groazei” de la ISU Vaslui, coordonați de colonelul Elena -Veronica Ursachi , șefa inspecției, au întrecut măsura în ultima vreme, după ce o perioadă se potoliseră. Controalele pe care aceștia le desfășoară la restaurante, săli de evenimente, unități de cazare sau spații destinate comerțului par samavolnice și unitățile sunt închise pe motive închipuite sau puerile. S-au închis restaurante în care s-au investit sume mari și care reușiseră oarecum să prindă un segment de public, cum a fost cazul Complexul Tunca, o oază de verdeață și de recreere foarte apreciată de vasluieni. Patronii acestei locații nu au vrut să lupte. Au închis și au scos afacerea la vânzare, sătui de fițele unor pompieri care se ocupă de avize și controale și se cred buricul pământului. Apoi au închis poate cel mai modern restaurant din Bârlad, proaspăt construit, vorbim de restaurantul Alona. După ce a fost evenimentul Camerei de Comerț și Industrie, au purces de îndată la închiderea lui. Motive puerile, gen că hidranții exteriori nu funcționau, au fost simple găselnițe. Dar cum să funcționeze dacă în acea perioadă se lucra la rețeaua de alimentare a orașului și temporar era închisă apa? Apoi au venit la Complexul Livada din Vaslui, unde, de asemenea, au închis totul, pe motiv că mansarda pensiunii nu respectă avizele, deși proprietarii pensiunii nu foloseau acea locație pentru cazări. Apoi, la fel, au verificat hidranții care deserveau corturile unde se fac nunți. Degeaba le-a explicat administratorul că, fiind cort, hidranții iarna sunt porniți numai când sunt evenimente pentru a nu îngheța apa. La finalul săptămânii trecute au decis închiderea pensiunii Mira, care aparține familiei prefectului Edi Popica. Motivele au fost hilare.

De ce a fost închisă pensiunea Mira, care aparține familiei prefectului județului?

Elena-Veronica Ursachi a condus operațiunea de închidere a pensiunii, dar nu a semnat pe niciun document

Pensiunea Mira are avizul PSI luat de la ISU Vaslui chiar în iulie anul trecut. În aviz erau trecute o serie de măsuri în vederea obținerii Autorizației PSI, un document care în ultima perioadă pentru restaurante, hoteluri sau spații comerciale a devenit o punte a suspinelor. Odată obținut, cei de la Mira au purces la tot ceea ce s-a scris că trebuie făcut în acel aviz. De obicei, termenul de implementare este de un an, doi. Pompierii verifică o dată la șase luni sau un an stadiul de implementare. În cazul de față au venit după șase luni, pe 30 decembrie 2025. Inițial, cele două inspectoare venite în control au zis că totul e în regulă, că nu sunt probleme și că administratorii pot pleca liniștiți în vacanță și după Anul Nou o să revină cu documentele. Numai că, dintr-un birou s-a dat ordin ca locația să fie închisă. De exemplu, la o frizerie din Vaslui, un pompier aflat pe scaunul frizerului se lăuda că „gata, închidem și Mira”, după ce în județ se făcuse vâlvă cu închiderea complexului „ La Livada” și a restaurantului Alona. De unde știa acest pompier că se se va închide Mira? Era cumva vreun Nostradamus sau ordinul venise de undeva? Ca să pară totul ca la carte, de data aceasta, alături de echipa de control a venit și „cerberul” de la ISU, Elena Veronica Ursachi, cunoscută pentru obtuzitatea de care dă dovadă în toate controalele pe care le-a făcut. Sunt zeci de plângeri făcute la adresa ei, soluționate, evident, în favoarea sa, fiindcă e ușor să iei metrul și să aplici legea în litera ei și nu în spiritul eu. Nu are rost să reluăm acest subiect, că e arhicunoscut. Însă nu a venit singură. A cerut ajutor de la IGSU și de la București au venit încă doi ofițeri, dând de înțeles că se teme să aplice alegea în pensiunea prefectului. De fapt, totul a fost o șaradă. Oficial, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui a spus că pensiunea Mira a fost închisă din următoarele motive: „S-a dispus aplicarea sancțiunii contravențională complementară pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți, potrivit criteriilor stabilite prin H.G.R. 915/2015”. În comunicat se vorbește de încălcări grave, când de fapt ele nu sunt enumerate, ci doar un text de lege. 

Pompierii veniți în control la Pensiunea Mira au încurcat borcanele

Din declarațiile avocaților care au fost la semnarea deciziei de închidere și din spusele administratorului Mirabele Popica, ISU Vaslui a decis închiderea locației samavolnic. S-a spus că o sală de evenimente, anexă la construcția pensiunii, nu are autorizație de construcție (aceeași vrăjeală ca la Muzeul din Bârlad). Autorizație care de fapt este și apare sub forma unei decizii judecătorești. „Sala de evenimente de lângă pensiune a fost construită prin 2008 ca anexă. În 2011, fostul proprietar, Transmir, dă în judecată Primăria Zorleni, pentru a pune clădirea în legalitate prin recunoașterea proprietății prin accesiune, ca sală de evenimente în vederea intabulării. Instanța se pronunță, acordă dreptul de proprietate și corpul este intabulat ca sală de evenimente. Ei (n.r. pompierii) susțin ca nu este autorizație de construire. Nu înțeleg faptul ca o hotărâre judecătorească este superioară oricărui act administrativ și aceasta poate anula o autorizație de construire sau poate pune în legalitate un imobil. Mai mult decât atât, nu Simba Tours a construit, ci a cumpărat prin act notarial niște imobile intabulate. Dacă nu era legal, se mai intabulau sau se mai făcea vânzarea la notar?”, a spus avocatul pensiunii.

Pompierii, inclusiv specialii trimiși de la București, au spus că Pensiunea Mira e, de fapt, un hipermarket și l-au închis

CONFUZIE… În actul de închidere a pensiunii s-a mai scris că această locație este gradul V la rezistență la foc, când realitatea estre alta. Când au dat avizul pentru Autorizație, pompierii cu mâna lor au scris că Pensiunea Mira este de grad IV: „ În acest caz (n.r. pompierii) se contrazic deoarece în scenariul de securitate la incendiu în baza căruia pensiunea a primit aviz, scrie că aceasta are gradul IV rezistență la foc. Mai mult, ISU precizează că aceasta este o constructie civilă cu destinația comerț care nu are nicio legătură cu faptul că pensiunea este o construcție cu destinația de cazare și sală de evenimente. Un obiectiv cu destinația comerț este cu totul altceva (magazine, supermarket, mall, etc.)”, a mai spus avocata, care este contrariată de neprofesionalismul celor veniți în control, supervizați și de o echipă specială venită de la București. E flagrant dacă pompierii au închis clădirea ca fiind un spațiu destinat comerțului, adică vreun hipermarket, când, de fapt, acolo este o pensiune cu săli de evenimente, deci de alimentație publică.

Vremea Nouă vă prezintă cum arată această locație închisă de pompieri

Cam așa arată o locație care prezintă pericol iminent de incendiu, după declarațiile oficiale ale pompierilor. În fotografii veți observa că sunt instalați hidranți interiori și exteriori. Hidranții interiori sunt pe fiecare nivel. Căile de acces sunt semnalizate. Există panou cu alarmă digitală prevăzută cu senzori de fum în fiecare încăpere, inclusiv în camere de cazare, bucătărie, băi, restaurant sau sală de evenimente. Există extinctoare în fiecare colț al clădirii, grup electrogen, planuri de evacuare la zi în fiecare încăpere. Mai mult de atât, pensiunea are aviz PSI. Pe data de 30 decembrie, cele două inspectoare venite în control au constatat că toate funcționează la parametri normali și că este în regulă. Hidranții au fost verificați și câte doi în același timp pentru a verifica presiunea apei.

79 comentarii

  1. Bă butelie sovietică da ai scris nu te-ai încurcat 😂de la început până la sfârșit numai te-ai repetat🙈ai vrut tu să pari apărătorul “bombă” care le știi pe toate🫵

  2. Dacă aceste pensiuni / săli de evenimente se transformă în evenimentul „Colectiv” aceeași publicație ar arunca cu acelasi noroi… Dar de data asta pe motivul că ISU nu și-a făcut treaba, vinovații la pușcărie, etc.
    Prevenirea e mai ieftină decât înmormântările.

  3. Poate ajungem și noi în rind cu lumea la ordine ca în clasa politica la noi pute a kkt pina la Bruxelles. La jmenuri cu politicieni de 2 bani stam bine ca la politica de la noi seral și ceva golanii torni un politician de 2 bani . Politicieni sh cu figuri de savanți dar dacă luați catalogul scolii la fiecare politician vedeți cite nulități și submediocri a produs România asta cu astfel de caricaturi daune totale a României și nu va mai mirați ce am ajuns cu mediocri ăștia ai României din clasa 1. Muskii lor carte nu știe ca pe la scoala erau ca la bilci

  4. Băi oameni buni sunt școli care nu îndeplinesc condițiile astea și acolo nu sunt viețile a sute de copii zilnic. Bisericile nu mai spun, primăriile.
    Măcar aceste restaurante plătesc niște bani la stat, au angajați care hrănesc niște familii.
    Nu poți interpreta legea doar cum da mai bine la imagine. Siguranța e singuranta peste tot .
    E aberant ce argumente se găsesc pro și contra.
    Legea este lege pentru toată lumea. Ciupiți-vă și treziți-vă la realitate.
    Astea vor intra în case peste noi ca nu ne plătim impozitele. Opriți prostia care ne conduce!

  5. Felicitări echipei ISU! Respect și toată aprecierea mea echipei și doamnei colonel. Așa să vă faceți treaba și de acum încolo și să nu va lăsați intimidați de diverse ”personalități” ale județului…

    1. Aceste asa zise personalitati de-alde Popica si toata gloata lui, fac mai mult rau decat bine. imediat cum vine vorba de ei, poc si articolul

    2. Eu personal nu am văzut ca acesta să fie primul caz, primul abuz făcut de această instituție. Am citit cel puțin 5 articole de anul trecut până acum cu antreprenori umiliți cu aceste abuzuri.
      Legea trebuie respectată însă acolo unde nu sunt încălcări grave, nu este pusă viața oamenilor în pericol, nu poți face exces de zel.
      Intrăm zilnic în instituții ale statului care nu dețin acest aviz.
      Stăm la cozi în primării să ne plătim impozitele în clădiri care ce să vezi, nu au acest aviz.
      Ne merg copiii în școli care dă, nu au autorizații de funcționare pentru situații de urgență.
      Cred ca s-a ajuns în situația asta pentru ca de-a lungul anilor nimeni nu a beneficiat de un suport al acestor autorități. Prevenție, măsuri, amenzi și după dispui astfel de măsuri. Din neglijență sau rea voință se ajunge aici. Păi în tot județul or fi 80 la sută din clădiri destinate publicului fără această autorizație.
      Legea nu e aceiași pentru toată lumea?
      Ori închid tot să fim în siguranță, ori dăm cu banul unde mai mergem să facem circ.

    1. Să i belesti pula ca pe el în doare
      “ an “ pula de tine. Își face alta înainte să îți plătești tu ratele la telefon.
      Hai fir întins!

  6. Într-un stat de drept, aplicarea legii nu ține cont de nume, funcții sau legături de familie, ci de respectarea strictă a normelor în vigoare. Rolul Inspectoratului pentru Situații de Urgență este acela de a preveni tragedii, nu de a face concesii în funcție de statutul proprietarului unei unități. În acest context, prezentarea unui ofițer ISU drept „zbir” reprezintă nu doar o exagerare jurnalistică, ci o formă clară de defăimare a unui cadru militar care și-a exercitat atribuțiile legale.
    Colonelul vizat nu a făcut altceva decât să aplice legea așa cum îi impune funcția și jurământul profesional. Controalele ISU nu sunt acțiuni arbitrare, ci proceduri reglementate strict, iar măsurile dispuse au la bază evaluări tehnice și legislație în vigoare. A sugera că respectarea normelor de siguranță ar fi un abuz doar pentru că afectează interesele unei persoane publice este periculos și profund nedrept.
    Mai grav, astfel de articole subminează încrederea publicului în instituțiile statului și pun presiune nejustificată pe profesioniști care își fac datoria. Dacă legea trebuie respectată, atunci trebuie respectată de toți, fără excepții. Siguranța oamenilor nu este negociabilă și nu ar trebui transformată într-o armă mediatică. A apăra legalitatea și profesionalismul unui ofițer ISU nu înseamnă a lua partea unei persoane, ci a lua partea statului de drept

    1. Atât ai putut doamna colonel?
      Șterge-te la gura!
      Du-te dracului de frustrată ca unul nu te mai suportam. Nespălată și rea a dracului ești. Poate nu apuci pensia ca tot fraierii astea pe care îi închizi o să ți-o plătească, spurcată și acră de femeie ce ești.

      1. Colegu’, tu ai văzut sapunul în viața ta? sau la tine parfumul miroase a kkt ca n ai avut bani de unul💩💩💩

  7. Doamna colonel Elena -Veronica Ursachi a demonstrat că este un angajat ISU neasumat, dar cu rang de colonel…

    Oare prezența acesteia la obiectivul controlat este acoperită de un ordinul de serviciu/misiune (documentul care specifică identitatea inspectorilor, perioada controlului și obiectivul acestuia)? Dacă da, atunci era OBLIGATĂ să semneze procesele-verbale de control! Dacă nu, cum își justifică ziua de muncă?

    Faptul că nu semnează, dar dictează, denotă nesiguranță în cunoașterea și respectarea metodologiei de desfășurare a controlului, dar putem bănui că nivelul calitativ al controlului efectuat este PRECAR. Spuneați că este COLONEL???

    1. Când nu cunoști legea, cel mai înțelept ar fi să taci. Afirmațiile tale nu sunt nici ferme, nici competente, ci doar o demonstrație publică de ignoranță juridică, ambalată în aroganță. Părerile personale nu țin loc de legislație, iar siguranța cu care vorbești nu face decât să sublinieze cât de puțin înțelegi din ceea ce comentezi.

      1. Domnule Edy,
        Îți mulțumesc pentru intervenție, dar de ce ar trebui să credem ceea ce susții dumneata? Ce te recomandă? Cine ești?

        Comentariul dumitale mă face să consider că ești implicat, cumva, în această speță. Nu îmi explic logica intervenției și afirmațiile tale: **părerile personale nu țin loc de legislație,, iar siguranța cu care vorbești nu face decât să sublinieze cât de puțin înțelegi din ceea ce comentezi**. Pare că încerci să pui *pumnul în gură* pentru că dumneata știi mai bine.

        Hai LUMINEAZĂ-NE!

  8. Daca era vreun amarat poate mă interesa dar așa, ei intre ei, toți șmecheri, mi se fâlfâie
    Dații bătaie tot înainte 😀

    1. Au cotizat bine ca să se publice acest articol. Dacă era vorba să se închidă o altă pensiune care nu cotizează unde trebuie, nu știa nici dracu

  9. La restaurantul din fata LMK au facut control de doua luni. o amenda, un avertisment si functioneaza fara probleme. nu au nici macar hidrant si sunt copiii de la scoala 3 care mananca zilnic acolo, praznice si pomeniri, petreceri cu peste 30 de persoane. Clar- legea e facultativa!

  10. Băi nu mai aberații atâta!!!
    Singurele saloane care pot face evenimente sunt cele care au stat peste un an închise de ISU și au reușit să aibă hidranți și bazine mai ceva ca o stație peco. Restul toate trebuie închise conform logicii doamnei colonel.
    Legea este pentru toată lumea.

  11. Curtea Domnească spre exemplu este clădire nouă și nu are aviz ISU, despre ce vorbim?
    Se cam deschide cutia neagră a acestor controale comandate.

  12. Am văzut la sărbătoarea pescuit și vânătoare această doamnă și cred că și atunci a fost un comentariu făcut de această doamnă că nu-i în regulă cu toate că am văzut stingătoare la toate standurile cu toate că era în aer liber ce anume autorizații mai trebuiau cred că era și o mașină de pompieri dacă nu mă înșel,dar asta e trăim din amenzi și așa mai departe

  13. Bisericile unde ne vom ruga să nu murim de foame toți care suntem concediați, au autorizație ISU ?
    Animalele astea o să își ia salariile în continuare ca la stat așa e, ești bun/ prost, încasezi.
    Măcar să știm ca ne rugăm în siguranță. Atât ne-a mai rămas.

  14. Clădirile unde stă acum ISU sunt în regulă, că doar nu sunt proprietari. Unde stă prostovanul de Bejan cu subunitatea este spațiul unui privat.,cu ce avize ISU, DSP…s-au făcut dormitoare prin barăci și garaje???

  15. Un control la creier doamnei nu ii face nimeni?
    Nu se vede ca e psihopata?
    Are probleme grave. Face mult rau judetului si asa printre cele mai sarace din tara.
    Cu privire la Mira, cred ca bat mai mult spre socru patronului. A suparat rau.

  16. Uăi ȚĂRĂNOAIA da la saloanele ROYAL din BĂRLAD nu mergeți borfășeilor ? Vă e frică de pușcăriuță ? Au făcut revelion cu sute de persoane …..aici doamne feri …… scapi în caz de foc ……numa dacă te arunci de la etaj ……..să nu mergeți la dom jeneral să-l stresți că fetele și băiețași au cătușele pregătite grijă mare….. e un pic de circ la dom prefect mondial, măine o să deschidă în aceleși condiții ……CORUPȚIE …….HOȚIE …..MAFIE

  17. Oare aici nu sunt jocuri politice și de putere?
    Oare în toate combinațiile astea nu este și trafic de influență cumva?
    Oare verifica cineva?

    Oare pentru a fi controlate a fost făcut trafic de influență? Oare pentru a nu fi închis a fost făcut trafic de influență?

    Oare de ce se lasă în funcție un asemenea personaj cu atâtea legături?

    1. e clar ca sunt combinatii politice cu sprijinul autoritatilor statului, dar ma intreb daca lui Popica ii fac asta su e la putere, pai oamenilor de rand.. ; frate te au simtit functionarii ca nu ai putere , piăi daca era prostul de Garincha manevrat de jegul de Tataru intr o luna le comnada el la pompieri niste controale de la Bucuresti de nu mai iesea unul din cazarma ! asta miroase a lucrătură doi s un sfertt de la o postă, lasa i sa se distreze, da i in judecată si cere despăgubiri inclusiv functionarilor care au aplicate asa zisele masuri …

  18. La Phoneix e la fel de periculos. Ce controale ISU? Structurile vechi, comuniste (Daniciuc, Casa de sanatate, sindicate, PSD, PCR) nu se cvalca pe bataturi. Despre DSVSA ori DSP ce sa mai vorbim? Nici nu indraznesc sa intre la aceasta bomba unde mai vin si copii la pranz.

  19. Îmi pare rău Mira, dar era și cazul. Nu aveai cum să scapi când Alona și disperata aia peste tot de tine vorbea. Tipa în gura mare ca de ce Mira nu este închisă. Iaca stă liniștită acum.
    Totuși dacă ai aviz, hidranți, ce faci?

  20. Taxa de protectie functioneaza si in cadrul complexului SANDRA, ANTIQUIE, PENSIUNEA SANDRA, SALOON si inca unul in constructie. Nu stiti unde se afla: deasupra Barladului pe drumul spre Pogana. Nunti, botezuri, cumatrii, artificii, 3 hectare de constructie. Cand vorbesti cu Stoica se lauda ca i-a „UNS” pe toti.

  21. 😂 Asta îi pune capac Doamnei , totuși în Vaslui exista o Pensiune ce nu are avize ISU , de stingătoare conforme nici vorba , însă funcționează fără probleme deși ISU a fost în control de multe ori , dar surpriza nu au găsit nimic greșit , pentru că banul și prietenia cu cine trebuie ajuta mereu

  22. Îmi crește inima de bucurie aici la puscarie când văd că instituțiile statului aplica legea oriunde.Am crezut că numai pe afacerea mea stau calare.Acum pot sa dorm mai liniștit când văd că au luat județul la puricat.Am crezut că au ceva cu mine.Eu am mers să dau o șpagă la nivel înalt, cum se procedează de obicei, dar lui Bolovan i-a fost frica să primească șpagă, crezând că-i un flagrant.Daca o primea eu îmi vedeam în continuare de treabă.Acum stau și mă uit la tv cum sunt prinși alți patroni pe picior greșit.Sincer a început să-mi placă, exact că în proverbul romanului : sa moara și capra vecinului.

    1. Da găinarule. Stai liniștit ca te răzbuna Ursachi ca doar nu degeaba i-ai angajat fata.
      Până ieși, vezi ca se rup spartele astea pe care le-ai lăsat acasă de nici vre o găină nu mai găsești nefututa.

  23. Cântec mare. Citisem tot în frumoasă publicație de incendiul din Vaslui unde se constatase ca hidrații de la o stație de benzinărie nu aveau apă. Benzinărie !! Ce măsuri s-au luat acolo? Parcă restaurantul din Bârlad pe acest motiv a fost închis.
    Sunt necesare explicații de la această adunătură de incompetenți.

  24. Oameni buni incetati cu prostiile legate de “bucuria” inchiderii unor sali
    Ganditi ca acele sali de evenimente au angajati care duc acasa o bucata de paine
    Nu vrea nimei sa fie favorizat
    Problemele sunt legate de control,de cum se aleg locatiile pentru controale si de faptul ca nu de dau masuri ci se inchid locatiile
    Este inadmisibil ca atatea locatii sa fie inchise si doamna sa le zambeasca in fata
    Te joci cu sanatatea unor oameni,cu viata unor angajati si poate cu fericirea unora care contractase evenimente
    Dumnezeu e mare si o sa fie mereu

  25. Dacă mai închid astea două locații, o să le plătească salariul Bolojan.
    Sunt curios la domnul colonel Rotaru când merg, cer sprijin de la ce instituții?
    Funcționari de căcat și legi după chipul și asemănarea lor.

  26. Ce mă bucur că o aplicat legea.Unde-i lege nu-i tocmeala.Oricand putem avea cazuri ca cel de la Colectiv, ca în Elveția, etc…O să ardă oamenii ca șobolanii din inconstienta unora dintre semenii noștri avizi după bani.Mai bine așa, lacătul pe ușă.

    1. În general trebuie sa se aplice legea, dar nu incorect și nu pe mofturi!! La Mira ți se pare ca s-a aplicat corect? Dar la Alona Barlad, o clădire pe sol cu zeci de uși și geamuri? Colectiv era la subsol, cu o singura întrare. Repet, eu sunt prima de acord ca trebuie respectate regulile, dar nu sunt de acord cu abuzurile!!

    2. Ardeau oamenii dacă nu era dotată cu de toate. Tu la ce film te uiți? Nu vezi imaginile? Au extinctoare și hidranți cu apă peste tot.

      1. Băi bulă, dacă ai un hidrant care nici ăsta nu respectă normele, nu înseamnă că dacă ai o poză cu unul , ai asigurat echiparea întregii suprafețe a clădirii

  27. De ce nu închide birourile ISU din clădirea Prefecturii? Peste tot numai crăpături, mirosuri „fine”, lift nefuncțional, uși care abia mai stau sa nu cadă etc. Nu țin partea nimănui dar, totuși, e un abuz.

  28. O tâmpită de muiere,a închis multe pensiuni din județ pe motive puterile vroia mălai dar de unde ca e criza sociala, a lăsat o mulțime de oameni fără locuri de munca..Sa mori in iad scroafa.

    1. Citesc si ma minunez… Cand n ai argumente, urli… dar legea ramane. Nu o femeia i a inchis, ci lipsa de legalitate, iar blestemele nu tin loc de autorizatii. Legea se aplica pe pamant, iar urletele raman in comentarii.

  29. Oloeriu, bugetul unui județ vine și din cotele defalcate. Închideți toate societățile comerciale ca o să mai promeasca Vasluiul bani când o zbura porcul.

  30. Băi Popica jos pălăria! Nu ai pus botul la această manevră creată cine știe de cine. Se aștepta cu aplauze intervenția ta. Doar pentru asta controlul a durat de pe 30 decembrie până pe 23 ianuarie. 25 de zile de control ISU 😂😂😂

  31. Ursache se laudă dinaintea revelionului ca închide Pensiunea Mira. Nici nu trimisese controlul și șoferul ei știa ca va fi închisă. 😂😂😂 nu vă bateți capul, o țin alții în spate și abuzurile vor continua la fel ca la Alona, Trattoria, Lebăda, Tunca, La Livada și altele.

    1. Poate ar trebui să răspundă care e modul de selecție al acestor controale. Locații situate la ieșirea din oraș, care nu sunt un real pericol, sunt închise, cele din mijlocul blocurilor,mijlocul orașelor, se pare ca pot funcționa în aceleași condiții. Aș putea spune mai multe de dorințele fostilor colegi dar cu răbdarea, trecem marea.

  32. Acolo de fapt combinația a fost făcută cu tipa de la doișiunsfert, care o comandă din umbra pe zmeoaică 😉 ( la cererea lu’ nea Mitică)

  33. Popica culege ce a cules.A tolerat o moluscă incompetenta la comanda ISU care nu are nici o autoritate față de subordonați și fiecare face ce vrea. Ursache închide la comanda altora, primul adjunct își îneacă frustrările sexuale în activități gospodărești, Bejan , când nu înjură subordonații, sta călare pe televizorul din birou unde rulează doar filme porno.
    Lucrătorii de la prevenire fac controale în baza unui plan lunar aprobat de inspectorul sef deci, ori el alege obiectivele ori e prea prost și este dus de nas

      1. La ISU sunt mulți care alăptează. Intreab-o Bejane pe nevasta ta pe câți a ” muls” pe sub birouri

  34. Dom’ redactor ai făcut o pledoarie de era sa plâng de mila fam.Popica..rămâne pe drumuri.Legea e pt toți nu doar pt.unii

    1. E scris de avocatii de la mira, nu are atata inteligenta….
      Articol la comanda, sa le plangi de mila la „saracii” hoti afaceristi….

      1. Afaceriștii sunt hoți? De acolo îți iei tu leafa, scursura ce ești. Din impozitele și taxele plătite de hoții ăștia.

        1. afaceristi care iau marfa din Lidl si o vand dublu la taraba.Cunostem.Sau facut locatii fara proiect,dupa ureche si sfera de influenta,otravesc si omoara consumatorii.Bine le face ca le inchide sandramalele…Dupa ce te duci acasa cu o toxinfectie ,gandesti aftfel ,nu ti mai ete mila de bietii afaceristi…

  35. A pus o fostă casieriță de la Pepco, Dna lt. Fighiuc, cu o vechime în ISU de aproape 2 ani, sa facă procesele verbale ca și în cazul Alona și La Livada!

    Așa, închideți tot, închideți locații care au aviz și pe care nu le lăsați să finalizeze lucrările!

    Conducerea ISU, la Savior, Curtea Domnească nu se aplică aceleași reguli?

      1. Așa i cum zice omu.. Nu i vorba că nu i loc, dar ele au învățat pentru examen ceva, acum in teren e cu totul altceva… Sa mai învețe, nu sa se uite pe lege în telefon in timpul controlului de la Livadă și să meargă să controleze o cu totul alta firma decât cea la care s au prezentat… Așadar, nu va mai luați după doamna fost profesor la Poienești care trecea copiii cu un buchet de flori și un top de hârtie A4…

  36. Domnii de la conducerea centrala nu vad ce face aceasta doamna ? Nu ii sta nimic in cale ? Inchide afaceri,distruge locuri de munca si sanatatea oamenilor
    Bine ca v’ati trezit dupa Colectiv
    Da nu mai bine luati scoli,sedii de institutii etc la verificat ? Unde zi de zi este trafic mare de persoane
    Hop… salile de evenimente pensiuni
    Bine ca in rest e totul perfect
    Restu e.. Jonhy din carti

  37. De Pană ce sa zic.Face niste petreceri sinistre intr un beci la Conac pe deal in padure unde inghesuie cate 50 de persoane…e totul ok acolo?? Si conditii josnice cu mancarea…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button