Local

UPDATE: COD ROȘU ÎN JUDEȚUL VASLUI: Autocar cu 50 de pasageri, răsturnat pe raza comunei Tutova (VIDEO)

UPDATE

UPDATE… Autoritățile s-au mobilizat exemplar în cazul accidentului din comuna Tutova, petrecut în această dimineață, în jurul orei 4.15. În autocarul răsturnat în afara părții carosabile se aflau 44 de persoane, cetățeni din Republica Moldova. Este vorba despre 42 de pasageri și cei doi conducători auto. Din neferiocire, în urma accidentului, un pasager de 62 de ani a decedat la fața locului, fiind prins sub autocar. Rănile suferite au fost incompatibile cu viața și nu a mai putut fi salvat. Acesta era însoțit de soția și fiica sa, care au fost duse într-un Centru de Zi din municipiul Bârlad. De asemenea, alte 22 de persoane au fost transportate cu mcirobuzele de la ISU Vaslui la același  Centru de Zi din Bârlad, care aparține Primăriei. Oamenii au primit sandvișuri, ceai și cafea. 14 persoane au suferit traumatisme, însă, din fericire, fără a le pune viața în pericol. Au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale – 11 la CPU Bârlad și 3  la spitalul din Tecuci. 4 persoane, care aveau neaparată nevoie să ajungă la aeroportul Otopeni au ales să plece pe cont propriu spre București. Unul dintre conducătorii auto ai autocarului a rămas la fața locului. Între timp, prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, s-a implicat în ajutarea a 14 dintre pasageri, care aveau de luat avionul spre diferite țări europene astăzi, la 11.00, 12.00 sau 13.00, asigurându-le transportul la aeroport cu un microbuz de transfer. De menționat că una dintre persoanele rănite, deși avea un umăr  dislocat a refuzat internarea în spital.

Iată ce spun reprezentanții  spitalului din Bârlad despre cum au acționat în acest caz:     

„În data de 21.03.2026, la ora 04:16, a fost activat Planul Roșu de intervenție la nivelul județului, ca urmare a unui accident rutier cu victime multiple. Concomitent, la nivelul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a fost activat Planul Alb, în vederea asigurării capacității de răspuns și a fluxului optim de preluare a pacienților. Au fost transportate de către echipajele SAJ Vaslui si EPA Tecuci, 11 victime, dintre care 4 cetățeni români și 7 cetățeni din Republica Moldova, respectiv 4 bărbați și 7 femei. La admisie, pacienții erau conștienți, stabili hemodinamic și respirator, policontuzionați, majoritatea prezentand numeroase traumatisme si plagi contuze. La locul accidentului, din păcate, o persoană a fost declarată decedată. Imediat după declanșarea Planului Alb, managerul spitalului, alături de întreg personalul implicat în activarea Planului Alb, medici și cadre medicale din cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe si alte structuri din spital, s-au mobilizat prompt, prezentându-se în cel mai scurt timp la unitatea sanitară pentru a asigura intervenția medicală necesară. Echipele medicale au acționat cu promptitudine, pacienții fiind evaluați clinic și paraclinic, în conformitate cu protocoalele de urgență. În prezent, aceștia beneficiază de tratament de specialitate, chirurgical si ortopedic, fiind monitorizați de personalul medical. Activarea Planului Alb a permis mobilizarea rapidă a resurselor umane și materiale la nivelul intregului personal din spital, demonstrând capacitatea de a gestiona eficient situații critice și de a asigura îngrijiri medicale de calitate pentru un număr mare de pacienți, într-un interval scurt de timp. Conducerea spitalului adresează mulțumiri întregului personal medical și auxiliar implicat, precum și tuturor angajaților unității sanitare care au contribuit activ la preluarea și îngrijirea victimelor, pentru promptitudinea și implicarea de care au dat dovadă în gestionarea acestei situații”, au declarat reprezentanții spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad.

Șoferul autocarului a explicat modul în care s-a produs  accidentul: „Mi-a apărut brusc în față o mașină și am tras de volan, ca să evit impactul”  

Șoferul a explicat cum s-a produs tragedia, întrucât accidentul s-a petrecut pe o porțiune de drum dreaptă. Acesta susține că s-a trezit cu o mașină pe contrasens și că el s-a văzut nevoit să tragă de volan, pentru a evita impactul frontal. Persoana care a murit a fost prinsă sub autocar, în timp ce vehiculul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile. Trebuie precizat faptul că cetățenii moldoveni care au rămas în zonă, dar trebuie să ajungă la aeroportul Otopeni, vor fi preluați de un alt autocar, pe care îl va trimite după ei firma de transport din Chișinău.

ȘTIRE INIȚIALĂ

În această dimineață a fost activat codul roșu de intervenție în județul Vaslui după ce un autocar cu aproximativ 50 de pasageri a fost implicat într-un accident rutier. În urma acestui accident a rezultat rănirea a 15 persoane și decesul unui pasager prins sub autocar. Persoanele care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost transportate de urgență la Spitalul Elena Beldiman din Bârlad și la spitalul din Tecuci. De menționat că autocarul răsturnat venea din Chișinău și se îndrepta spre Aeroportul Otopeni. Vom reveni cu detalii!

14 comentarii

  1. Felicitări pompierilor! Norocul lor a fost că intervenția a fost condusă de un profesionist, primul adjunct că dacă era mamelucul de Oloeriu sigur ii incurca și ieșea circ…

  2. Astia conduc ca nebunii autobuzele alea pe drumul spre Husi daca i-ati vazut vreodata . De aia ar trebui obligati toti care fac transport public sa aibe camera de bord cu GPS .

  3. Fereasca Dzeu de tragedii ,dar nu cred povestea cu eviarea unei masini de pe contrasens.Cine stie zona acolo e un pic de curba la stanga.Viteza mare ,oboseala,adormit la volan neatentie si sa tot dus inainte iesind in decor.La cat a mers taras pe marginea acostamentului,cred a avut viteza si nu pare a fi tragere brusca de volan spre dreapta.Moldovenii sunt un pericol in trafic ,sunt iresponsabili mereu grabiti ,tupeisti in trafic.

  4. La cum merg mdovenii din R. Moldova pe șosele, nu ne miră un astfel de accident. Viteză mare îi caracterizează!

  5. Pozitiv și negativ! Pozitiv pentru implicarea, atât a salvatorilor, cât și a prefectului Popica, dar si negativ, din păcate, pentru pierderea vieții bărbatului de 62 de ani! Condoleante! Ca-n viata……cu bune și rele…! P.s. Sincer, n-as fi crezut ca-n județul nostru exista o asemenea capacitate de implicare! De obicei…..NU prea mai avem așteptări…..dar, uite ca se poate, totuși!!

  6. Oboseala, carosabilul umede. vorbitul la telefon, grabă, toate au stricat treaba. Păcat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button