Din câte îl cunosc pe Romeo Cretu, am bãnuiala cã titlul volumului sãu de poezii, lansat cu atâtea celebritãti la biblioteca judeteanã, ar fi trebuit sã fie „Câte cuvinte poti folosi pentru a numi moartea”. Dar din niste motive necunoscute mie, s-a preferat varianta cu „disparitia”, probabil din marketing literar. Dar asta nu are absolut nicio relevantã, pentru cã din partea mea, aceastã carte putea sã se numeascã simplu doar CARTEA. Mãcar sã fie ceva pe mãsura ego-ului sãu exacerbat si amplificat de lecturi profunde si frustrãri superficiale. Atunci când propriile gânduri te ridicã la rangul de zeu, iar viata cotidianã te tãvãleste prin orasul cimitir în care oamenii nu trãiesc, ci doar asteaptã sã moarã, este absolut firesc sã gãsesti o cale de evadare într-o eternitate relativã.
Poezia lui Romeo Cretu nu este sensibilã, nu atinge coarde fine. Le zdrobeste! Poemele sale sunt ca ritmul enervant, asurzitor, sacadat si nebunesc al unei formatii de death metal care concerteazã live în subsolul insalubru al unei clãdiri pãrãsite. Sunt prea multe ecouri, e un orgasm de furie si violentã. Cuvintele din aceste poezii se bruscheazã între ele, se bat în semanticã si comit acte de canibalism liric pânã devin „o spumã de cuvinte ucise”. Crème à la crème!
La modul superficial, se poate face comparatie cu Bacovia, pe principiul cã acesta detine monopolul tristetii si, iatã, avem si noi un Bacovia de Vaslui. Eu as propune un Cretu de Vaslui, pe mãsura veacurilor noastre pentru cã dincolo de paralela convenabilã, Romeo Cretu nu scrie despre moarte, ci despre viatã! Acest volum de poezii îmi aminteste la modul aiuritor si fãrã un sens evident de plãcutele de avertizare pe pe vagoanele CFR: e pericoloso sporgersi! S-a fãcut si un film superb, dar, dincolo de parabole cinematografice, cam despre asta e vorba la modul brut despre poeziile lui Romeo Cretu! Sã trãim ca sã nu murim! Adicã cel putin asa am înteles eu, pentru cã asta e frumos la poezia adevãratã: fiecare vede ce vrea si fiecare are dreptate!
Cuvintele, gândurile si ideile evadeazã din mintea agitatã a lui Romeo si devin poeme. Sigur au gresit acestea cu ceva în viata lor lingvisticã si filosoficã, asa cã trebuiau pedepsite. Poate au fost pãgâne, poate au pãcãtuit si acum, eliberate, merg sã pãcãtuiascã din nou. Acest volum de poezii reprezintã cea mai bunã versiune a lui Romeo, cel mai bun rol jucat pânã acum în viata sa si având în vedere faptul cã Romeo a fost colegul meu din prima bancã de la geam, credeti-mã cã stiu ce spun. V-as putea recomanda sã cumpãrati cartea, sã-i cititi poeziile, dar aceasta carte nu e pe bazã de recomandare. E cartea aflatã pe ultimul raft. Trebuie sã vã înãltati putin pentru a putea sã o luati si sã o cititi. Altfel n-are sens!
Anonim esti rautacios. Prezentarea Domnului Irimia este plina de inspiratie si eu astept sa cumpar cartea . Nu fiti ipocriti si va uitati la capra vecinului cateodata trebuie sa ne si bucuram.
Două pahare de vin și uiți de supărare. Aaaa, scuzați, băutură dăunează grav sănătății 🤪