
Pericolul reprezentat de trotinetele electrice pe străzile din Iași a fost adus în discuție în cadrul interpelărilor din ședința ordinară a Consiliului Local de ieri. Tema a fost ridicată de doi consilieri locali care activează și în sistemul medical, aceștia atrăgând atenția asupra creșterii alarmante a numărului de accidente și a gravității cazurilor care ajung în spitale.
Primul care a luat cuvântul a fost Bogdan Iliescu, care a vorbit despre fenomenul observat în ultimul an în unitățile medicale. „Eu vreau să vă aduc în atenție o problemă cu care, cel puțin noi, medicii, ne confruntăm în ultimul an, să zicem, dar care în ultima vreme a devenit absolut neplăcută, și anume numărul accidentelor cu trotinete. Atât în municipiul Iași, cât și în județ, acesta a crescut absolut îngrozitor. A crescut atât de îngrozitor încât avem și colegi de-ai noștri care au suferit din cauza lor, ceea ce statistic deja înseamnă ceva. Și cazurile nu doar că ajung la noi, dar dacă ajung și la Călin (n.r. – Călin Scripcaru), asta este deja mult mai rău. Și vorbesc atât de conducătorii trotinetelor, cât și de victimele lor de pe trotuar și, uneori, de pe stradă. Prin urmare, vin cu rugămintea să încercăm să facem un pic de ordine și să facem ce putem încât să reducem felul în care se pun în pericol, mai ales, tinerii noștri. Cazurile despre care vă spun sunt aproape exclusiv pacienți sub 18 ani, fie victime, fie conducători”, a declarat Bogdan Iliescu, consilier local și medic primar neurochirurg.
„Am văzut unii mergând cu viteze de 50-60 km/h, ceea ce mi se pare efectiv o sinucidere”
Intervenția sa a fost completată de Călin Scripcaru, care a prezentat și situațiile ajunse în atenția Institutului de Medicină Legală. „Ca o completare la cele spuse de colegul meu, noi în cursul anului 2026 am avut două decese cauzate de accidente cu trotinete și foarte multe probleme traumatologice, deci persoane rămase cu fracturi și alte leziuni în urma acestor accidente. O astfel de măsură este foarte importantă, atât pentru salvarea vieții acestor tineri, care de multe ori sunt inconștienți. Personal, am văzut unii mergând cu viteze de 50-60 km/h, ceea ce mi se pare efectiv o sinucidere în momentul în care ai niște roți de 15 centimetri în diametru la trotineta aia. Mulți s-au împiedicat în liniile de tramvai încercând să le treacă, alții din cauza unor gropi de pe carosabil, alții din cauza bordurilor”, a declarat Călin Scripcaru, consilier local și medic primar de medicină legală…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/se-interzic-trotinetele-electrice-la-iasi-luat-la-rost-primarul-mihai-chirica-ia-in-calcul-masuri-drastice–1897072.html
