ANAF a pus ochii pe sălile de evenimente din județul Vaslui

Ce spun patronii de restaurante din Vaslui
Am întrebat câțiva patroni de restaurante din Vaslui ce cred ei despre acest lucru și toți au răspuns că este normal ca statul să dorească să știe ce bani se încasează pentru astfel de evenimiente. “Asistăm, de câteva luni, la toată povestea asta cu țara săracă și ni se cere să strângem cureaua. Așa că nu trebuie să ne mire astfel de solicitări. Plus că, dacă nu ai nimic de ascuns și încasezi banii legal, atunci nu ai de ce să nu dai curs solicitărilor ANAF. Mai rău este că solicită date și ale celor care au evenimentul pe care tu, ca administratorul unui salon de nuntă sau restaurant, îl organizezi. Dar, dacă stai și te gândești bine, așa te pot verifica, întrebând beneficiarul”, spune un patron de restaurant. Un altul este, însă, de altă părere și spune că măsuri de genul acesta au mai fost luate, de-a lungul timpului și nu prea au avut succes. “E bine că încearcă să facă și lucrul acesta, dar să vedem și ce va fi până la final. Au mai făcut astfel de încercări și, câteodată, se lăsa cu scandal pentru că veneau să facă controale în timpul nunților. Se certau cu nuntașii și tot așa”, spune un alt patron de restaurant din Vaslui.
Și la Rasesti este o firma Mauurin care face evaziune fiscală cu pomenile pe.praznic…dai 100milione si îți taie bon de 2000 de lei,asa procedează cu toți oamenii care fac poneni la acest restaurant…
Aloo anaful poate întrebați și voi pe aia de aruncă lovele la lăutari de unde le au , iar lăutarii dacă declara sumele și plătesc impozite și taxe pe acei bani ………
Anaful doarme sau merge la sărăcii. Avem o evaziune fiscală și muncă la negru de nedescris. Anaful sa meargă în orice domeniu da mai ales în agricultură unde se face evaziune fiscală la greu . Toți fermierii avari lacomi nesimțiți evazionisti își baga in magazii cereale și le vând la negru cu toate ca statul le oferă subvenții la motorina la suprafață despăgubiri de secetă rambursări de tva tot felul de facilități și beneficii din bugetul statului.
ANAF ul să – și facă treaba, pentru că nimeni din cei care organizează evenimentele nu eliberează un bon fiscal. Evaziune la greu, la toate sălile unde se organizează nunți, botezuri, praznice, sau alte evenimente. La Huși este unul, de loc de prin Râșești, care a luat de la frații Chiriac restaurantul împinge tava din zona industrială, fosta fabrică Moldotex. În fiecare dimineață nevasta acestui administrator încarcă câte un căruț plin cu carne de la Kaufland, legume, pâine. Oare cum fiscalizeaza aceste produse? Nu are cum, deci, evaziune zilnic la greu. ANAF ul pe unde umblă? Poliția economica6pe unde umbla? Evaziunea se face sub nasul vostru, însă va faceți că nu vedeți.