Moldova

Alertă aeriană în nord-estul României. Dronă prăbușit într-un lan de porumb din Suceava. Două F-16 au fost ridicate de la sol

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, sâmbătă după-amiază, locuitorilor din județul Botoșani, care au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Un mesaj RO-Alert a fost transmis locuitorilor din Botoșani.
Un mesaj RO-Alert a fost transmis locuitorilor din Botoșani. Foto: arhivă

UPDATE 17.30 Drona a fost găsită prăbușită în județul Suceava

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat, sâmbătă, 12 septembrie, autoritățile române că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor două state și se îndrepta către nord-estul României.

Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea. În același timp, Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Botoșani.

Astfel, la ora 16:20, în județul Botoșani a fost transmis un mesaj RO-Alert prin care populația a fost avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. În aceeași perioadă, prin serviciul 112 a fost semnalată prezența unei drone deasupra localității Știubieni.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate de forțele Ministerului Afacerilor Interne, a fost identificat un obiect zburător prăbușit în zona localității Botoșenița Mare, județul Suceava.

Obiectul a căzut într-un lan de porumb, iar impactul a provocat un incendiu de mici dimensiuni și a lăsat în urmă o cavitate cu diametrul de aproximativ un metru și adâncimea de circa 30 de centimetri.

Nu au fost raportate victime în urma incidentului. O echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informații se deplasează la fața locului pentru evaluarea situației și verificarea obiectului identificat.

UPDATE 17.10 Un localnic a filmat drona înainte de a primi mesajul RO-Alert

Un localnic din comuna Știubeni, județul Botoșani, a surprins imagini cu drona pentru care IGSU a emis, sâmbătă după-amiază, mesajul RO-Alert.

Bărbatul susține că a observat obiectul zburător cu aproximativ 10 minute înainte ca autoritățile să transmită mesajul de avertizare către populație.

„Am văzut-o cu 10 minute înainte de alarmă”, a transmis martorul pentru publicația locală Botoșăneanul. ..https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/ro-alert-in-botosani-sambata-dupa-amiaza-alerta-2557116.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button