spot_img
spot_img
10.6 C
Vaslui
19-apr.-2025

Percheziții în zeci de locații, printre care și cinci primării din Suceava și Botoșani. Sunt vizate contracte de achiziții SURSE

- Advertisement -

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Suceava efectuează percheziții în 39 de locații, cinci fiind primării din comunele Eminescu, Păltiniș, Drăgușeni, Ungureni și Dumbrăveni, potrivit surselor Adevărul.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2023-2024.

În cursul zilei de 07 aprilie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 39 de locații, dintre care cinci (5) sunt sedii de instituții publice situate în județele Botoșani și Suceava, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice și sedii de societăți comerciale”, transmite DNA într-un comunicat…https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/perchezitii-in-zeci-de-locatii-printre-care-si-2434427.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.