CONTROL… Politistii vasluieni au verificat, miercuri, barurile, sãlile de jocuri de noroc si parcurilor din zonele adiacente unitãtilor de învãtãmânt din municipiul Husi, fiind monitorizat totodatã si modul de acces, respectiv de iesire a elevilor din unitãtile de învãtãmânt. În timpul raziei au fost legitimate 110 persoane si instruite peste 80 de persoane, dintre care 47 elevi, acestia fiind atentionati cu privire la conduita în scoalã, dar si în societate. Ca urmare a actiunii organizate ieri, au fost aplicate si 48 de sanctiuni contraventionale, în valoare totalã de 34. 580 lei.
În cadrul activitãtilor desfãsurate de cãtre cei 44 de politisti participanti, de la structurile de sigurantã scolarã, prevenirea criminalitãtii, ordine publicã, politie rutierã, investigatii criminale, combaterea criminalitãtii economice, politie de frontierã si politie localã, s-a avut în vedere mentinerea nivelului ridicat de actiune în cadrul activitãtilor de control sistematic si prezenta activã, în mediile si locurile din apropierea unitãtilor de învãtãmânt preuniversitar, în vederea prevenirii si combaterii faptelor antisociale si fenomenului de absenteism scolar. „Activitãtile efectuate de cãtre politisti în zonele verificate au vizat depistarea si identificarea elevilor care absenteazã de la cursuri, identificarea unitãtilor de învãtãmânt din care fac parte si transmiterea datelor obtinute unitãtilor de învãtãmânt, pentru luarea de mãsuri conform competentelor.
Astfel, în zona adiacentã a celor 9 unitãti de învãtãmânt vizate au fost legitimate 110 persoane si instruite peste 80 de persoane, dintre care 47 elevi, acestia fiind atentionati cu privire la conduita în scoalã, dar si în societate. De asemenea, activitãtile au vizat si verificarea a 13 agenti economici, situati în vecinãtatea unitãtilor de invãtãmânt. Ca urmare a actiunii organizate astãzi, au fost aplicate 48 de sanctiuni contraventionale, în valoare totalã de 34. 580 lei. Dintre acestea, 32 au fost aplicate conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, 11 conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convietuire socialã, a ordinii si linistii publice, 1 conform prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, iar alte 4 sanctiuni au fost aplicate pentru încãlcarea prevederilor altor acte normative. De asemenea, s-a avut în vedere identificarea si efectuarea de activitãti informative, la localurile de alimentatie publicã de tip cafe-bar, sãli de jocuri electronice (casino – slot machine), cu accent pe comercializarea de bãuturi alcoolice sau produse de tutun, dar si de combaterea accesului elevilor minori la jocurile de noroc”, a declarat Oana Sopu, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Amenzi trebuie să primească in primul rând profesorii care nu notează in catalog absențele acestor elevi. Politia trebuie să meargă cu derbedeul de mână la catalog si să verifice dacă intre orele cutare și cutare, vreun profesor l-a notat ca absent. Dacă nu, profesorul să fie amensat! Să vedeți atunci ce prezență va fi la ore!
Banii fac legea. Ce cauta crismele ,chioscurile in preajma scolilor. ? Cind legea nu le da voie la mai putinde 500 m de scoala? Sau??? Chiar liceele nu au un spatiu in curtea scolii ,, care sa l foloseasca loc de fumat? Sute de elevi ies la fumat in afara curtii scolii.. Iarasi legea.. timpita data ca in curtea scolilor sa nu se fumeze….
Din păcate, la Bârlad nu mai exista redactori care sa ne aducă în prim-plan știrile urgente!!!!!! Un psihopat înjura, ameninta elevii de pe la liceele bârlădene!!! Nu exista politie, nu exista patrule formate din polițist și jandarm, nu exista descurajare pentru cei rau-intentionati și incurajare pentru noi, cetățenii, sa luam atitudine! Aseară, cam pe la 19.00,, prin zona Bisericii Sf. Mina, un psihopat urla din toți rarunchii:” Dumnezeul mamii voastre, va omor pe toți, va tai pe toți!!!” Timp de zece minute, pana a trecut de Max pizza, s-au auzit urlaturi! Dacă sunam la 112, probabil tot eu mi-aș fi „furat-o” și s-ar fi răsfrânt asupra mea simțul civic!!! Gândiți-vă ca în zona e un teren de sport (plin cu copii!!), un liceu etc!!! Dar cine sa vadă și cine sa audă?????????
In Rromania iti faci singur dreptate , asta e realitatea .
Vremea Noua, dar despre accidentul de muncă de la Munteni când aveți de gând să scrieți?