DECIZIE… Judecătoria Vaslui a hotărât vineri, 6 septembrie, să-i acorde ordin de protecție patronului de la Complexul Noblesse și familiei acestuia. Instanța de judecată a considerat că interlopul Alis Gentimir reprezintă un pericol pentru omul de afaceri și copiii lui. Timp de patru luni de zile, bărbatul nu are voie să se apropie de aceștia și nici să ia legătura cu ei telefonic. Într-un video pe TikTok, interlopul a comentat, în stilul său caracteristic, decizia instanței: „Ce fel de interlop sunt eu, dacă voi vă speriați de mine doar două luni?! Vreau de acuma încă doi ani”.
Iată ce scrie în decizia Judecătoriei Vaslui: „Admite în parte cererea formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru reclamantul… (n.r. date de identificare anonimizate), cu domiciliul în…, în contradictoriu cu pârâtul …, cu domiciliul în …. Dispune emiterea ordinului de protecţie împotriva pârâtului … pentru o perioadă de 4 luni de zile, cu următoarele măsuri: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 100 metri faţă de reclamant plus membrii de familie indicaţi şi faţă de reşedinţa reclamantului, situată în …; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 25 metri faţă de locul de muncă al victimei situat în …, faţă de unitatea de învăţământ situată la adresa din …; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima”, se arată în decizia Judecătoriei Vaslui.
Alis Gentimir, mesaj pentru instanța care l-a „condamnat”: „vreau doi ani, domnule judecător, care nu vă place Adrian Minune”
Ca un veritabil tiktoker, Alis Gentimir a comentat decizia judecătoriei într-un nou video: „Am fost „condamnat”, cum ar veni, două luni de protecție, să nu mă mai apropii de domnu’… Ce fel de interlop sunt eu, dacă voi vă speriați de mine doar două luni?! Vreau de acuma încă doi ani. Vreau doi ani să nu-l mai văd deloc. Vreau doi ani, domnule judecător, care nu vă place Adrian Minune. Mi-ați dat două luni, trebuia să-mi dați doi ani. Ori se sperie, ori nu se mai sperie. Ce două luni?! Gata! Mai dați-mi doi ani!”, a transmis Alis Gentimir.
Alis Gentimir, deranjat că Adrian Minune a fost dat jos de pe scenă
Reamintim că, săptămâma trecută, celebrul Adrian Minune a fost dat jos de pe scenă de patronul Complexului Noblesse din cauza “lălăielilor” și a dedicațiilor. Acest lucru i-a nemulțumit pe Ionuț Moșailov și prietenul lui Alis Gentimir, care l-au atenționat pe patronul complexului: „Salut, frații mei! Fac și eu video-ul ăsta pentru patronul de la discoteca de aseară, de la Noblesse, în legătura cu discuția despre Adrian Minune. Fratele meu, lumea a plătit bilet, nu poți să faci tu aroganță pe banii lor”, a spus Moșailov. „Dacă era petrecere privată a ta, nunta ta, a mă-tii, a lu’ tactu, făceai de astea, dar am venit și eu, a venit și omu’ ăsta, a venit toată lumea, tu ce faci? Ne lași cu p** în gură? Am voie să vorbesc așa? Așa! Uăi, b**e, tu te-ai pișat pe toată lumea, tu ești șmecherul de la Poienești. (…) Care muncește pe un salariu de 3.000 lei, îți dă ție 300 lei, cu nevastă-sa, ca să faci tu aroganță?”, a spus Alis Gentimir. „Nu fă talente pe banii oamenilor. Dacă vrei să faci ceva, cheamă-l singurel, dă-l afară când vrei. Lumea ți-a plătit. A stat 20 minute, l-ai alungat. Nu am înțeles ce s-a întâmplat, am crezut că mai stă, dar s-a urcat în taxi și a fugit”, a spus Moșailov. „Nu fugărim noi, șmecherii orașului, muzicanții, îi fugărești tu?”, a întrebat retoric Alis Centimir.
Bai Alis tot prostul de la pagina 5 ai rămas…am crezut că ai murit, daca nu, mergi la tren sau căuta un bloc mai înalt cu cel puțin 20 de etaje și fă un salt mortal.( poate in alt oraș) că sa apari in centrul atenției la știrile ProTV….nu aici la fituica asta, aia da reclamă….
SA AJUNS ÎN ROMÂNIA SA SE DE-A ORDIN DE PROTECȚIE LA TOȚI INTERLOPII PUȘCĂRIAȘII CĂ AVEM LEGI FĂCUTE DE BOI DE PSD DE COVRIGARI! UNDE SA AJUNS ÎN ȚARA ASTA!🙂😕☹️
Mare drepate ai VALI……INSTITUȚIILE de forță ale statului romăn sunt în slujba infractorilor și a borfașilor. Din această cauză acești scelerați nu au frică de nimic și fac ce vor mușhii lor !
Sa înțeleg ca bătrânelul acela, care de abia silabiseste în videoclip, este un interlop?
Da, bătrânelul acela cu nume de fetita. :)))
Domnul gentimir mai aveți plua în gură sau ti-a scos-o moșailov?
Mai mult în gât are jmecherul de 2 banuti. Eu îl las să mă sugă aceste gentimir= 💩
Niște nemiloși cocliti
Le faceti reclama gratis la prosti. Daca si astia sunt interlopi, e clara treaba.
Probabil au cateva fetite prin europa si fac si ei ceva bani de buzunar.
Cum dracu sa promovati astfel de specimene?
Patronul localului poate sa-i linisteasca rapid si eficient.
Mai VREMEA VECHE, astia care comit infractiuni, pwizdele astea care dau doar din gura pe tik tok, PROSTII astia pe care tot ii laudati in ziarul vostru, …astia se numesc INFRACTORI ! CE TOT O TRAGETI ATATA CU ‘INTERLOPI’ ??? Gasiti dracu alti termeni : batausi, borfasi, golani….etc. Ce tot folositi un cuvant de care habar nu aveti ? Plus ca,bataus e ala care se descurca singur, nu kktii astia obositi, care vin 15 pe 1 sa-l bata ! Pisa-m-as pe fetele lor de tarani, si a astuia si a lui PROSTAILOV !
La cum vorbește, duce puțin cu Dumitru Buzatu.
Are dreptate omu’, să-i de-a 2 ani !
Mai dă-i în plm de patroni!
Ai dreptate.ziarele ar trebui sa nu mai bage in seamă gunoaiele.. ăștia chiar ajung sa se creadă interlopi
Interlopi?
Niste ratati care n-au facut nimic la viata lor! Pana si femeile lor i-au parasit si ei stiu asta.
Alo Vremea noua, aștia nu sunt interlopi sunt niște cocalari analfabeti care nu trebuie băgați în seama.
Ce nu înțeleg băieții ăștia zis interlopi e ca au trecut vremurile când șmecheria era pe bătaie și ciunecareala…acum șmecheria e banu în buzunar, concedii ,familie ,viață frumoasă ăștia au rămas blocați în 2005 săracii ….si chiar daca am vorbi de bătaie și acolo sunt batrani mii împachetează doi trei draci care fac sport de nu i mai repară nici smurd ul:!
asa sa ajuns acuma dai de vreo doi bani gata esti interop, cacati inputiti
Dap..ce sa mai zici..de celalalt „interlop” stiam ca nu are nicio valoare, dar la tine aveam pretenții ca esti vechi în meserie..4 luni? Ai scazut rau în valoare..orice boschetar primeste cel putin 6 luni daca nu chiar un an si tu..nika😅
Ai pierdut trendul.. fii perseverent🤣🤣🤣🤣🤣
Cool… :)))
Un papagal care pana și vocea si-o harseste ca să para mai fioros.
Ratații fac orice ca să fie pe coperta.
SA AJUNS ÎN ROMÂNIA SA SE DE-A ORDIN DE PROTECȚIE LA TOȚI INTERLOPII PUȘCĂRIAȘII CĂ AVEM LEGI FĂCUTE DE BOI DE PSD DE COVRIGARI! UNDE SA AJUNS ÎN ȚARA ASTA!🙂😕☹️