Fratii Dinamitã, din nou în atentia judecãtorilor vasluieni

Fratii Maftei au intrat, încã o datã, în atentia magistratilor Tribunalului Vaslui dupã ce instanta a decis, dupã 11 luni, sã confiste acestora unele bunuri. Mai exact, judecãtorii au decis sã le confiste bunurile folosite la comiterea faptelor penale. În primã instantã, inculpatii au primit pedepse grele. Numai cã, în apel, inculpatii au scãpat de acuzatia de tentativã de omor si au fost condamnati pentru încãierare. Astfel, dacã în primã instantã acestia au primit pedepse cuprinse între 18 ani si 8 luni de detentie si 11 ani si 8 luni, la Iasi, inculpatii au ajuns sã fie condamnati la pedepse cuprinse între 10 si 7 ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsã, de 10 ani si 10 luni de închisoare si 4.000 de lei, amendã penalã, a primit-o Ionut Maftei. Acesta s-a ales cu un deceniu de detentie dupã ce instanta Curtii de Apel Iasi au constatat cã acesta este recidivist si mai are de executat douã pedepse cu închisoarea si a fost obligat sã achite si o amendã penalã. Ceilalti inculpati au scãpat cu pedepse cuprinse între 7 ani si 4 luni si 7 ani de închisoare cu executare. Totul a pornit în urma unui scandal între douã gãsti. Atacatorii au mers însotiti de mai multi prieteni cu câteva masini în satul Horga, comuna Epureni, unde au declansat un adevãrat atac peste familiile Maftei, una numeroasã cu vreo 9 frati, cunoscuti ca „Fratii Dinamitã”, si Ancutei, familie prietenã în ticãlosii cu cei din familia Maftei. Cei care i-au atacat au oprit masinile pe linia feratã si au început sã arunce peste casele lor cu pietrele dintre linii. Au nãvãlit, se pare, spun surse din sat, cu sãbii, bâte si cutite în curtile a douã case, ale familiilor Ancutei initial si apoi a familei Maftei, care s-au adunat si ei, tot cu un arsenal puternic de sãbii, securi si cutite, astfel cã rãzboiul interlopilor de la tarã a luat o amploare care a speriat un sat întreg. În bãtãlie, Claudiu Ivanciu din comuna Banca a fost lovit cu un corp contondent în cap si în spate si a cãzut secerat la pâmânt, pe un drum la iesirea din satul Horga. Din pãcate, tânãrul lovit cu putere a murit dupã ce a mai mers cîtiva metri, decesul fiind constatat de echipajul Ambulantei, chemat la fata locului. Martorii spuneau cã atacatorii au pãtruns în locuintele fratilor Ancutei si Maftei, pe care aveau de gând sã se rãzbune, din cauza unor conflicte mai vechi. Nici cei atacati nu au stat pe gânduri si, ajutati de alte rude, au scos, la rândul lor, sãbiile, cutitele si topoare. În bãtaia generalã, au fost mai multi rãniti si unii dintre ei au ajuns la spital cu rãni destul de serioase.