ATENȚIE… În ultimele zile, la spitalul clinic de urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași au ajuns două persoane mușcate de șarpe. Una dintre ele este din municipiul Huși și a ajuns la spitalul din Iași cu menifestări neurologice, semn că a fost mușcat de un șarpe veninos, spun cadrele medicale. Este vorba despre un bărbat care a povestit că era în pădure și aduna vreascuri, iar șarpele de culoare neagră, după cum a fost descris de hușean, se afla sub crengile pe care voia să le ridice. „Pacientul din municipiul Huși, județul Vaslui, avea manifestări neurologice, a fost tratat în Unitatea de Primire Urgențe (UPU), iar apoi pacientul a fost internat în secția de Chirurgie Plastică. În prezent starea sa este bună”, au precizat medicii spitalului „Sfântul Spiridon”. Al doilea pacient este din județul Iași, iar omul a spus că a fost mușcat de șarpe chiar în curtea sa, când a vrut să ridice un braț de frunze uscate. „De asemenea, și acest pacient prezenta manifestări neurologice periferice, i-a fost administrat ser antiviperin. Starea sa este, în prezent, una bună”, au spus reprezentanții spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași.
In pădurile din jurul Vasluiului…sunt oare șerpi veninos? Gen: vipera? Ca am mai auzit stiri în care au fost mușcat de ” vipere” parca în județul Iași.In luna martie-aprilie 2022 am văzut 3 șerpi…unul era…chiar destul de mare….2 dintre ei erau unul peste altul…semn ca se „inmulteau” …am dat repede căutare pe internet : avea capul de culoare gălbuie….semn specific serpilor de apa sau „supranumiti” serpilor de casa
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Citesc vine, șarpe veninos? Vipera la Huși?
Putem să știm și noi zona, lungime aproximativă, agilitate, forma capului ?
In pădurile din jurul Vasluiului…sunt oare șerpi veninos? Gen: vipera? Ca am mai auzit stiri în care au fost mușcat de ” vipere” parca în județul Iași.In luna martie-aprilie 2022 am văzut 3 șerpi…unul era…chiar destul de mare….2 dintre ei erau unul peste altul…semn ca se „inmulteau” …am dat repede căutare pe internet : avea capul de culoare gălbuie….semn specific serpilor de apa sau „supranumiti” serpilor de casa