Majorarea pensiilor din 2027, pusă sub semnul întrebării. „Vor fi mai mulți lei, dar mai puțin valoroși”

„Eu mă aștept să aibă loc o majorare a pensiilor, dar va fi o majorare nominală, adică în număr de unități monetare, sumele în lei primite de pensionari în 2027. Dar acești lei, deși vor fi mai mulți, vor fi mai puțin valoroși”, explică pentru „Adevărul” profesorul de economie Radu Nechita, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Economistul consideră că presiunea asupra Guvernului pentru majorarea pensiilor este foarte mare, însă nu se așteaptă ca procentul acordat să compenseze integral efectele inflației.
„Altfel spus, pensiile mai mari nu vor reprezenta o putere de cumpărare sporită din cauza inflației care a crescut și ea, într-un ritm mai mare decât previziunile și promisiunile BNR. Nu cred că această probabilă creștere a pensiilor va fi mai mare decât deprecierea prin inflație a leului”, susține Radu Nechita.
În privința procentului cu care ar putea crește pensiile anul viitor, economistul rămâne prudent. „Nu am cum să anticipez cu precizie cifrele, dar nu m-ar surprinde ca pensiile să fie mărite cu inflația estimată de BNR, dar care va fi mai mică decât inflația efectivă, constatată peste un an”, afirmă acesta.
Cu cât ar putea crește pensiile în 2027. Calcule pentru 2.000, 3.000 și 4.000 de lei
Deocamdată, Guvernul nu a stabilit procentul indexării. Ministrul Muncii, Florin Manole, a indicat recent valoarea de 7,3%, dar a precizat că aceasta nu trebuie interpretată ca o promisiune a Executivului.
Potrivit unei analize publicate anterior de „Adevărul”, aplicarea formulei legale de indexare ar putea duce la o majorare a pensiilor de aproximativ 7,5%, în funcție de indicatorii statistici utilizați. Procentul este însă orientativ, nu o decizie oficială.
Pentru a arăta ce ar însemna o eventuală majorare, profesorul de economie Radu Nechita a oferit pentru „Adevărul” exemple de calcul pentru creșteri de 5% și 10%, aplicate unor pensii de 2.000, 3.000 și 4.000 de lei. Pentru comparație, redacția a calculat și un scenariu de 7,3%, procentul menționat de ministrul Muncii…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/majorarea-pensiilor-din-2027-pusa-sub-semnul-2569548.html