Local

Ilfovean prins la volan de către polițiștii din Negrești cu o alcoolemie record

BEAT LA VOLAN… Un bărbat de 32 de ani din județul Ilfov a fost prins de către polițiștii din Negrești, pe raza comunei Dumești, conducând mașina după ce a consumat alcool. Bărbatul, care locuiește fără forme legale, în comuna Dumești, a fost oprit în trafic și pus să sufle în aparatul alcooltest care a indicat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost reținut pentru 24 de ore, ca apoi să ajungă în fața judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Vaslui care au decis măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. „Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanei cercetate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button