DÂRZ… Fostul polițist din Huși, luat la ochi de vecini pentru faptul că de ani de zile, ține pe domeniul public din centrul orașului, o Dacie veche și mâncată de rugină, dovedește că nu degeaba a avut o viață întreagă o funcție în care el dădea ordine cetățenilor, nu invers! Omul pare decis și să își țină vehiculul lângă un bloc din centrul târgului, în ciuda tuturor cârcotașilor, care îi tot cer să ducă „epava” la casare. Nu de alta, dar biata mașină s-a degradat, i-au fost sparte geamurile și unii au trannsformat-o, din păcate, într-un fel de coș de gunoi stradal. Indiferent la gurile-rele și ca să le dea, totuși, peste nas celor care nu au loc de Dacia sa cea roșie, fostul polițist a ieșit ieri și a inspectat mai de… aproape situația propriului vehicul. Când l-au văzut vecinii au crezut că, gata, soarta rablei este pecetluită și ea va fi dusă, în sfârșit, la fier vechi. S-au înșelat, însă! Omul s-a apucat să facă doar un pic de curățenie în mașina plină ochi de deșeuri, din proprie inițiativă sau de gura lumii, așa, ca înainte de Paște! „Felicitări”, i-a transmis, ironic și cu năduf, unul dintre vecini. „Câtă invidie”, a reacționat, amuzat, un internaut. „Totuși, ce spune Primăria Huși? Eu am și eu două mașini vechi, vai de capul lor. Pot să le las și eu să putrezească în stradă vreo 15 – 20 de ani? Întreb și pentru un prieten, că și el are o rablă”, a vrut să știe, mai în glumă, mai în serios, un alt hușean.
Din cate stiu eu, legea zice ca daca automobilul nu este in stare corespunzatoare pentru a putea rula pe drumurile publice, se interzice gararea lui pe DOMENIUL PUBLIC. Prin „domeniu public”, se intelege „orice spatiu accesibil trecatorilor”. Adica, cetateanul poate sa o gareze pe un teren care ii apartine (sau nu, cu acordul proprietarului terenului), cu conditia ca acesta sa fie INGRADIT (curte).
Printre motivele pentru care un automobil poate sa NU fie in stare de a circula pe drumurile publice, se numara:
– lipsa ASIGURARII – ori, in cazul asta, ma indoiesc ca vreun asigurator va asigura rabla;
– lipsa CONTROLULUI TEHNIC PERIODIC – pe care rabla n-ar avea cum sa-l treaca, neindeplinind cerintele tehnice necesare pentru a putea circula pe drumurile publice.
In situatia de fata, automobilul reprezinta si un risc pentru sanatatea publica, avant in vedere starea sa avansata de degradare. Cineva poate sa se zgarie in tabla ruginita si se poate imbolnavi de tetanos, spre exemplu. In plus, poate reprezenta si o sursa de poluare a mediului cu combustibili, uleiuri, vopsele, metale oxidate.
Politia ar trebui sa-i deschida dosar PENAL proprietarului. Sau aceste reguli nu se aplica fostilor si actualilor politisti, ci doar fraierilor care-i hranesc?
Exista masuri sanctionatorii pentru cei care ocupa in mod abuziv spatiul public. Doar trebuiesc aplicate de politia locala, care merg pana la ridicarea rablei. Se pare ca multora din Primaria Husi le convine situatia pentru a mai face un pic de tam-tam in vederea strangerii unor adepti(votanti).Aplicati normele legale si veti scapa de toate rablele abandonate pe domeniul public.
Interesanta gândire…sa atraga niste votanți….pacat ca inainte de a fi oameni, în ziua de azi preferam mai bine sa ne comportăm ca neoamenii…ca sa nu zic animalele….Nu trebuie să îți bate Politia sau Primăria la usa….ca sa te învețe să fii om.La urma urmei si Politia si Primaria tot oameni sunt….Cred ca mai vinovați decat domnul cu masina sunt oamenii care i-au aruncat gunoaie în masina.Intre acești oameni sunt chiar si probabil cei mai buni prieteni sau vecini pe care îi considera el.Cum Iuda l-a vândut pe Iisus asa este si in cazul asta.( ca tot suntem în perioada Sfintelor Paști) m-am gândit să merg mai departe cu scrisul ….priviti si la culoarea mașinii…are culoare roșie….care știm bine ce simbolizează….Sangele Domnului varsat pe cruce pentru absolut noi toti….Mielul lui D-zeu cel ce ridică….pacatul lumii….si noi ce facem? Continuam sa ne batem joc de El….mentionez ca nu am studii teologice…etc.injur câteodată de dimineață până seara….chiar si de lucruri sfinte dar trebuie să ne trezim la viața….cum natura se trezeste în această primăvară.Un Paste liniștit….trait sufletește….si mai putin material….teoria o știm toti, dar practica este cea care conteaza.Abia acum am aflat ca D-zeu ne iubeste pe absolut toti.Au fost niste cuvinte auzite cândva…asta este cel mai important.Ramanem niste bieți păcătoși.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
PS – cum il cheama pe gabor? Nu inteleg de ce ziarista (in fine…, am vrut sa fiu politicos) nu ne spune.
Din cate stiu eu, legea zice ca daca automobilul nu este in stare corespunzatoare pentru a putea rula pe drumurile publice, se interzice gararea lui pe DOMENIUL PUBLIC. Prin „domeniu public”, se intelege „orice spatiu accesibil trecatorilor”. Adica, cetateanul poate sa o gareze pe un teren care ii apartine (sau nu, cu acordul proprietarului terenului), cu conditia ca acesta sa fie INGRADIT (curte).
Printre motivele pentru care un automobil poate sa NU fie in stare de a circula pe drumurile publice, se numara:
– lipsa ASIGURARII – ori, in cazul asta, ma indoiesc ca vreun asigurator va asigura rabla;
– lipsa CONTROLULUI TEHNIC PERIODIC – pe care rabla n-ar avea cum sa-l treaca, neindeplinind cerintele tehnice necesare pentru a putea circula pe drumurile publice.
In situatia de fata, automobilul reprezinta si un risc pentru sanatatea publica, avant in vedere starea sa avansata de degradare. Cineva poate sa se zgarie in tabla ruginita si se poate imbolnavi de tetanos, spre exemplu. In plus, poate reprezenta si o sursa de poluare a mediului cu combustibili, uleiuri, vopsele, metale oxidate.
Politia ar trebui sa-i deschida dosar PENAL proprietarului. Sau aceste reguli nu se aplica fostilor si actualilor politisti, ci doar fraierilor care-i hranesc?
Exista masuri sanctionatorii pentru cei care ocupa in mod abuziv spatiul public. Doar trebuiesc aplicate de politia locala, care merg pana la ridicarea rablei. Se pare ca multora din Primaria Husi le convine situatia pentru a mai face un pic de tam-tam in vederea strangerii unor adepti(votanti).Aplicati normele legale si veti scapa de toate rablele abandonate pe domeniul public.
Interesanta gândire…sa atraga niste votanți….pacat ca inainte de a fi oameni, în ziua de azi preferam mai bine sa ne comportăm ca neoamenii…ca sa nu zic animalele….Nu trebuie să îți bate Politia sau Primăria la usa….ca sa te învețe să fii om.La urma urmei si Politia si Primaria tot oameni sunt….Cred ca mai vinovați decat domnul cu masina sunt oamenii care i-au aruncat gunoaie în masina.Intre acești oameni sunt chiar si probabil cei mai buni prieteni sau vecini pe care îi considera el.Cum Iuda l-a vândut pe Iisus asa este si in cazul asta.( ca tot suntem în perioada Sfintelor Paști) m-am gândit să merg mai departe cu scrisul ….priviti si la culoarea mașinii…are culoare roșie….care știm bine ce simbolizează….Sangele Domnului varsat pe cruce pentru absolut noi toti….Mielul lui D-zeu cel ce ridică….pacatul lumii….si noi ce facem? Continuam sa ne batem joc de El….mentionez ca nu am studii teologice…etc.injur câteodată de dimineață până seara….chiar si de lucruri sfinte dar trebuie să ne trezim la viața….cum natura se trezeste în această primăvară.Un Paste liniștit….trait sufletește….si mai putin material….teoria o știm toti, dar practica este cea care conteaza.Abia acum am aflat ca D-zeu ne iubeste pe absolut toti.Au fost niste cuvinte auzite cândva…asta este cel mai important.Ramanem niste bieți păcătoși.
… știți ce bine ard cartoanele alea?