NEATENȚIE… În comuna Viișoara a avut loc un accident de circulație care, din fericire, nu a avut victime ci doar pagube materiale. Un bărbat din Vaslui, care conducea o mașină Toyota și tocmai intrase în localitatea Viișoara, nu a acordat prioritate de trecere unei alte mașini, care venea dinspre Viișoara spre Bârlad, având loco tamponare frontală. Mașina care venea disănspre viișoara era condusă de un bărbat de 45 de ani, C.G., contabil la o societate bancară din Bârlad. Acesta a suferit câteva contuzii la mâna stângă, însă a refuzat acordarea vreunui ajutor medical.
“Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, la un accident rutier produs în localitatea Viișoara, comuna Viișoara. La sosirea echipajului de intervenție, au fost găsite două autoturisme avariate, una dintre cele trei persoane aflate în autovehicule suferind un traumatism minor la membrul superior stâng. Persoana rănită ușor a refuzat acordarea primului ajutor”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.
Cei doi șoferi au făcut schimb de asigurare în caz de accident, iar polițiștii urmează să le elibereze adeverințele necesare repărării pagubelor serioase suferite de cele două mașini.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.