INCIDENT… În urmă cu puţine minute, un bărbat din județul Vaslui a fost implicat într-un accident rutier produs în municipiul Iaşi, în zona CUG. Din primele informaţii, se pare că șoferul ar fi călcat un copil pe trecerea de pietoni. În urma cercetărilor de la fața locului, polițiștii au stabilit că vasluianul nu deținea permis de conducere.
Un minor a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat din Vaslui, pe trecerea de pietoni don zona CUG a municipiului Iași. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de medical şi poliţiştii rutieri. Oamenii legii au testat șoferul cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Din fericire, copilul nu a fost lovit grav, acesta fiind transportat la spital pentru mai multe investigații medicale. Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului nu deținea permis de conducere, acesta fiindu-i suspendat pentru o altă infracțiune. Potrivit reporterilor de la bzi.ro, bărbatul a luat mașina de serviciu pentru a se duce să-și achiziționeze produse alimentare.