spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Maratonul Vaccinării din Bârlad, un real succes! S-au vaccinat aproape 200 de persoane în doar șase ore (FOTO)

- Advertisement -
VACCINARE… Primarii s-au organizat și au trimis oamenii cu microbuze la Bârlad pentru a se imuniza.

SUCCES… A fost coadă la maratonul de vaccinare din Bârlad. Două centre au fost amenajate de organizatori, unul pe platoul de la Hala Pieței „Sf. Ilie”, al doilea fiind cel de la Centrul de recuperare și Loisir (SPA) din zona Centrul Civic. Maratonul a început la orele 8.00 și până la orele 14.00 s-au vaccinat 198 de persoane. Organizatorii spun că maratonul a fost planificat să dureze până la orele 14.00, timp în care au venit, în afară de bârlădenii dornici de vaccinare, 32 de persoane (trei microbuze), transport asigurat de primarul Cezar Vasile Ticu. Au mai fost oameni care au venit grupați, din comuna Pogana (10) și din comuna Șuletea (26). Județul scapă de Covid, nu s-a mai înregistrat niciun deces de pe 25 mai, iar rata incidenței cumulative a ajuns 0,16 la mia de locuitori. La finalul maratonului, la orele 14.00, s-au raportat 156 de persoane vaccinate pe platoul de la Hala Pieței Centrale, 42 de persoane la Centrul de recuperare și Loisir din localitate. Un real succes, având în vedere că maratonul a durat doar 6 ore, de la orele 8.00 la orele 14.00.

Mulți bârlădeni prezenți la vaccinare au venit să-și facă rapelul, dar au fost și mulți oameni care au venit pentru prima doză. La Bârlad, fluxurile de vaccinare se fac la centrele de vaccinare cu Pfizer, iar la cabinetele medicilor de familie care s-au alăturat acțiunii de vaccinare, aceasta se face cu Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. Oamenii au venit la maratonul de vaccinare pentru că aici se pot imuniza împotriva COVID-19 fără progamare, doar cu buletinul. Au fost așteptate multe persoane, având în vedere că primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a discutat cu toți primarii din zona de sud a județului (peste 20 de primari), invitându-i să vină la maratonul din Bârlad cu oamenii din comună care au dorit să se vaccineze. Primii au ajuns cei din comuna Puiești, care de la orele 8.00 au venit cu trei microbuze asigurate de primarul Cezar Vasile Ticu. Au fost 32 de persoane, din aproape toate satele componente ale comunei Puiești. Au mai fost vaccinate 10 persoane din comuna Pogana și 26 din comuna Șuletea.

Județul Vaslui în curând fără Covid! Doar 0,16 rata incidenței!

La orele 11.00, au venit și s-au vaccinat și 22 de salariați de la SC Reiser Ldp Bârlad, însoțiți de directorul Daniel Buzamăt. „Noi am venit pentru că așa trebuie, să ne vaccinăm, pentru a ne întoarce la normalitate!

Mesajele de la organizatori erau încurajatoare. „Vin din ce în ce mai mulți oameni să se vaccineze! Mi se spune că vin în valuri, din toate zonele din sudul județului! Este o acțiune care va avea un rezultat spectaculos!”, a spus ieri, entuziasmat, primarul Dumitru Boroș, bucuros că acțiunea inițiată de Primăria și Spitalul de Urgență „Elena Blediman” are așa un succes. La orele 11.00, au venit și s-au vaccinat și 22 de salariați de la SC Reiser Ldp Bârlad, însoțiți de directorul Daniel Buzamăt. „Noi am venit pentru că așa trebuie, să ne vaccinăm, pentru a ne întoarce la normalitate! Vrem să mergem în concedii, să ne organizăm nunțile copiilor, să muncim fără mască, să fim iarăși în acea normalitate în care am trăit până la coșmarul numit Covid-19.”, au spus aproape în cor, cei 22 de oameni de la Reiser Ldp Bârlad.

Niciun deces de Covid de pe 25 mai în județ

Iată de ce vaccinarea este foarte importantă și mai ales ea dă rezultate spectaculoase. De pe data de 25 mai, în județul Vaslui nu s-a mai înregistrat niciun deces cauzat de Covid-19! Iar rata de incidență cumulativă Covid-19 este în județ de 0,16 la 1000 de locuitori! Ieri mai erau internate doar 29 de persoane cu Covid-19,, dintre care la ATI Reanimare doar 5, fără a fi intubați, doar 2 dintre cei 5 fiind dependenți de oxigen. Zonele roșii, (cu incidență peste 3 la mia de locuitori) au dispărut, iar județul Vaslui mai are puțin până când va scăpa de acest flagel, numit Covid-19! Conform informării DSP Vaslui, din cele 86 de comune, municipii și orașe ale județului, doar o comună (Coroiești) are 2,08 incidența la 1000 de locuitori, o comună (Epureni) are 1,02 rata incidenței cumulative, 22 de comune, cele trei municipii (Vaslui, Bârlad și Huși) precum și orașele Negrești și Murgeni, au rata incidenței între 0,08 (Huși) și 0,84 (comuna Grivița), iar 57 de comune sunt cu rata cumulativă 0 (zero) adică tot atâtea cazuri de Covid-19 – adică zero!

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Oameni sarmani platiti si carati ca sacii de cartofi cu microbuzele ca la votare , numai sa iasa la numaratoare.
    Toti care isi fac injectia experimentala mRNA – otrava curata – vor muri in cateva luni , unii chiar si mai repede , deoarece le este distrus sistemul imunitar.
    Informati-va , nu luati injectia elitei mondiale globaliste (miliardarii) , care este condusa de masoneria jidana satanista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.